După cum vedeți, valiza mea cu amintiri – LAMONZA, deși are un nume exotic, deloc românesc, este foarte…
patrioată! Și, profitând de toată bulibășeala creată de pandemie și care ne-a sufocat, multora dintre noi, planurile de hoinăreală prin lumea cea mare, LAMONZA ne trage tot mai des de mânecă, reamintindu-ne că și țărișoara noastră are destule locuri de poveste, unde ne putem investi banii și zilele de vacanța. Despre asta va fi vorba și in episodul de astăzi…
…Știați că …undeva, la o aruncătură de băț de București, mai precis la Snagov, poți lua o gură de…Maramureș?!? Cine a călătorit în nordul țării – acolo, unde se agață harta-n cui , cum ne place să spunem – greu să se fi putut întoarce înapoi fără să-și lase o părticică din suflet acolo, în frumosul Maramureș istoric, plin de poezie , cu peisaje ce-ți taie răsuflarea, cu tradiții vechi de când pământul ce te lasă impresionat pe vecie, cu oameni frumoși și mâncăruri alese.
Iată-mă așadar la Snagov, cutreierând “Grădina Vlahiia”, locul de care vă vorbeam, pus pe picioare nicidecum de un maramureșean transplantat la București, ci de un bucureștean care, după ce și-a încercat norocul peste mărinși țări, s-a întors in a sa natală și primul lucru pe care l-a facut, a fost să se …reîndrăgostească de Maramureș. Și cum dragostea face minuni, in puțină vreme a luat naștere afacerea lui Cristian Dumitrescu : admirabila Grădină Vlahiia.
…Soarele pișcă tare, însă verdele din jur pare că ostoiește puțin canicula trâmbițată pe toate canalele media. Probabil că , dacă aș fi fost aici în primele clipe ale dimineții, ar fi fost o liniște de mormânt, clintită doar de cântecul cocoșilor și tremurul frunzelor din copaci. Acum însă e un zumzet vesel în jur : pe terasă clienții mestecă de zor bucatele alese ce colorează rustica terasă a restaurantului. La doi pași de meseni, în incinta răcoroasă a locației ( numai bună de primit oaspeți pe timp de iarnă sau pe vreme ploioasă), gazda îmi îmbracă în povești frumoase perindarea : pe un perete uriaș, se derulează, în fotografii, un arbore genealogic din care Cristian Dumitrescu îmi extrage numele celebre ale unor înaintași ai săi. Coborâm în cramă, unde se întâmplă, la cererea vizitatorilor, oacheșe degustări de vinuri, apoi intrăm în câteva 
căsuțe țarănești, a căror aromă de curățenie se află în așteptarea oaspeților. Iată și o “copie în miniatură” a unui lăcaș de cult tradițional, în care, deseori, au loc mici ceremonii religioase… Urmează un solar în care prind viață legumele se vor fi investite apoi în bunătățile restaurantului, apoi manejul , împrejmuit de grajduri din care blânzi armăsari se lasă mângâiați de vizitatori. Tot aici, “copiii de la oraș”, care n-au văzut vaci, capre, găini și alte asemenea lor, decât în carțile cu poze, pot face cunoștință cu acestea “în carne și oase”, în micuța ferma de 
animale… Pe malul unui “lac al codrilor albastru”, câțiva clienți stau la o masă, la o cafea, privind către puzderia de pesti care se zbenguie în apă. Speciile se regăsesc și in meniul tipărit al restaurantului, care abundă în elemente “home-made” și BIO.
Locul este, de fapt, o miniantură de sat românesc, dar nu aș spune numai maramureșean : pentru că pe pereți tronează ceramică de Horezu, apoi am admirat galeria de fotografii vechi de familie. Însă Maramureșul, pe lângă porțile sale universal recognoscibile, își 
etalează, la Grădina Vlahiia, casele vechi maramureșene – două au peste 100 de ani, una – peste 200, in care se și poate locui, daca ești un turist dornic de experimentat. Muzeul icoanei, in schimb, este o copie fidelă a unei mânăstiri din lemn din Vâlcea.. întregul spațiu devine astfel un loc în care cineva care nu mai are acces la o bunica la țară, poate cunoaște tradiția de odinioară a satului românesc.
…Mă preumblu pe potecile pietruite, fotografiind de zor. Și brusc… 
“Maramureșul” se termină!
Dincolo de hotarul unei noi porți, pătrund într-o zonă stranie, neașteptată, contrastând cu restul decorului. Parcă suntem în Italia, într-unul din însoritele sale orășele , cu clădiri vechi și piațete micuțe în care susură câte-o micuța arteziană, iar câte o statuie strecurată dibaci rimează cu abundența de verdeață și flori. Este zona care-i amintește lui Cristian Dumitrescu chiar de Italia, țara sa preferată, în care a petrecut ceva vreme și care i s-a lipit și ea de suflet. Dar aceasta este “zona privată” a afacerii sale – o felie de Toscana, în care se retrage în puținele sale momente de relaxare…
Ei, v-a convins amintirea de astăzi, descoperită intre multe altele din valiza LAMONZA? Dacă da, dați o fugă și verificați-mă!
Rubrică oferită de LAMONZA : https://www.lamonza.ro/
Comentează