Azi nu e nici pe departe o zi de 13, dar ghinionul meteorologic e pe urmele noastre! N-am mai fost demult atât de plouată, iar domnul Luo, care mă asigurase, când eram încă acasă, că la Xi’an ne vor însoți cele 35 de grade uzuale pentru această perioadă a anului, nu scapă nicio zi fără să-l bombăn, pentru asta! Noroc că am pus în circulație sacoul bleumarin, pe care i-l cumpărasem cadoul lui Victor și care îmi ține de cald, în lipsă de altceva! În rest, tot combin, în fiecare dimineață, piese din garderoba “de valiză” care nu au nicio legătură unele cu altele, însă îmi asigură o, cât de cât, căldură!
… Dar stop! Nu mă voi mai plânge, pentru că nemulțumitului i se ia darul, iar darul prețios, pe care ni l-a oferit Asociația de Prietenie a Poporului Chinez cu Popoarele Lumii – această experiență de vis – nu l-aș da nici în ruptul capului, chiar de s-ar pune pe noi ninsoarea ninsorilor!
Așadar să vă povestesc ce-am mai făcut astăzi! (sau… ieri, căci dumneavoastră veți citi cu întârziere! )
… Ca răspuns la întrebarea me: Ce branduri chinezești puternice sunt reprezentative pentru Provincia Shaanxi, gazdele noastre au inclus repede în program vizita la Shaanxi Automobile Group Company, una dintre cele mai puternice companii chineze și cu siguranță cea mai tare din ținut. Compania produce autocamioane de mare tonaj și autocare, fiind cel mai mare exportator chinez în domeniu, iar produsele sale ( poate ați călătorit și dumneavoastră cu autocarele marca Eurostar Bus!) ajungând să ruleze pe șoselele a peste 90 de țări ale lumii. În afară de acestea, Shaanxi Automobile Group Company este și producător național autorizat de piese de schimb pentru tipurile de mașini produse.
Odată inclusă în program, vizita trebuie, nu-i așa, onorată, așa că iată-ne spintecând perdeaua de ploaie până spre periferia orașului, în orășelul industrial care găzduiește una din uzinele Companiei-mamă, și anume pe cea care produce autocamioanele de mare tonaj. Nu sunt eu foarte pasionată de mașini, dar recordurile Guinness m-au incitat dintotdeauna și tot dintotdeauna m-am dat in vând după “cei mai mari” și “cei mai tari”!
… Un telefon dat de la poartă, apoi ceva hârtii pline de ștampile, înmânate cui trebuie și iată, drăguța Lynn, stagiara arondată nouă de la Asociație – o chinezoaică mărunțică, rotunjoară și teribil de descurcăreață, a rostit necesarul “Sesam, deschide-te!”, iar porțile grele ale uzinei s-au dat în lături.
Acu’ sigur că n-o să vă povestesc eu detaliile tehnice ale uriașelor mașini produse la Shaanxi cu ajutorul tehnologiilor avansate ale marilor Companii de pe glob: imaginile filmate de Marian vor vorbi mult mai bine decât mine! Vă voi spune doar că autocamioanele nou-nouțe arată ca niște bijuterii, că înăuntru e al naibii de confortabil (am escaladat o astfel de mașină!), că un muncitor câștigă în medie, în mână, 5000 de Yuani (cam 3000 de Ron), că mare parte din munca muncitorilor (8000 de angajați, doar în această unitate) este preluată de roboții industriali, că prezența computerelor se face simțită la tot pasul, că la cantina salariaților se mănâncă foarte bine și ieftin (cinci feluri de mâncare, plus desert – porții nelimitate – cu doar 16 yuani, adică vreo 12 Ron), și că la chinezi mai funcționează încă, bine mersi, “Panoul fruntașilor”, plasat la intrarea în secție și de unde ne zâmbesc superior cei evidențiați în muncă!
Ca o paranteză, iată și un amănunt de culise, care o să vă amuze: dacă mă vedeți, în poze (și mă veți vedea și la televizor) luând interviuri unor feluriți chinezi: primari, ingineri, artiști, muzeografi, oameni obișnuiți, să nu credeți că am învățat limba chineză! Chiar dacă dau din cap în timp ce mi se răspunde, de fapt nu pricep nicio iotă! Domnul Luo le traduce, anticipat, interlocutorilor întrebarea mea, iar când Marian pornește camera și face semn, din cap, să “atacăm”, intervievații încep să-și turuie răspunsul. Eu dau din cap, a încurajare (stiu că asta îi face pe partenerii de dialog să capete curaj!), după care camera se oprește și iar eu notez conștiincioasă în agendă traducerea, spusă de domnul Luo! E și un mare dezavantaj: nu pot pune întrebări suplimentare pe parcursul interviului, lucru pe care-l resimt ca pe un neplăcut handicap! Gata, am închis paranteza, nu e cazul să dau prea multe din casă! 😁
… După o călătorie în lumea tehnicii si tehnologiei avansate, e timpul pentru “oleacă de cultură”. Mai precis, “cultură generală”: vom vizita Muzeul Banpo, unul din principalele puncte de atracție ale orașului Xi’an….
… În 1953, in apropierea satului Banpo, se pregătea începerea construcției unei termocentrale. În timpul primelor excavații au fost găsite niște vestigii din epoca paleolitică, lucrările s-au oprit o vreme, căutările arheologice au continuat și, de pe o suprafață de 50.000 de metri pătrați, au fost scoase la suprafață o mulțime de vestigii din preistoria Chinei. Toate, având o valoare inestimabilă, au fost adunate într-un muzeu inedit, care și-a deschis porțile în anul 1958, primind numele satului din apropiere: BANPO.
Filmez un “cap sincron” în fața unui bolovan uriaș, inscripționat cu numele muzeului. Se află la intrare și, slavă Domnului, sub acoperiș, pentru că afară se pare că vine potopul, iar întreaga noastră delegatie – eu, Marian, domnul Luo, drăgălașa Lynn și colega ei mai mare de la Asociație care ni s-a alăturat astăzi (membrii Asociației ne veghează, prin rotație, pentru ca filmările să meargă strună) – toți arătăm ca niște curci plouate! Acesta este , de altfel, motivul pentru care nu mă încumet să renunț la pălărie! (na, că iar am dat din casă!😁) …
Îi anunț, așadar, pe telespectatori, la microfon, ce anume presupune “Muzeul Banpo”, după care ne cufundăm în istorie. Mai precis, în preistorie. Muzeul este împărțit în mai multe pavilioane, amplasate într-o uriașă grădină în trepte. Vegetația abundă – am văzut, în premieră, și niște arbori în care câteva rodii așteptau să se coacă. În paviloanele muzeului este reconstituită, sub diverse feluri, viața familiilor matriarhale din trecutul Chinei. Pe ecranele din fiecare sală rulează clipuri informative, titrate și în engleză, pe pereți sunt desene explicative, în vitrine – vestigii de acum 6000 de ani, care redau viața oamenilor de atunci: vase de lut, arme, ustensile de pescuit, unelte gospodărești. În unele locuri sunt reconstituite, cu ajutorul unor mulaje în mărime naturală, grupuri de oameni preistorici, surprinși în mediul lor natural. Nu ne refuzăm plăcerea de a ne fotografia alături de ei și glumim cu domnul Luo, întrebându-l dacă nu cumva își recunoaște vreun strămoș! Domnul Luo este o bomboană: nu se supără niciodată și râde laolaltă cu noi, cu un râs copilăresc care se asortează într-un mod foarte exotic cu cele peste 7 decenii ale sale!
… Săpăturile arheologice care s-au făcut între anii 1954-1957 pe o suprafață de 10.000 de metri patrați au scos la suprafață 46 de locuințe, două grajduri de animale, peste 200 de pivnițe pentru păstrarea alimentelor, 6 cuptoare de ars ceramică și 250 de morminte… Filmarea osemintelor – aproape perfect conservate, în pofida celor 6 milenii scurse de când stăpânii lor erau în viață – recunosc, mă deprimă. Prefer oalele și ulcelele, în locul oamenilor deveniți “oale și ulcele”… În schimb, studiez cu mare atenție și interes urmele locuințelor străvechi, împrăștiate într-o sală uriașă ce simulează însăși suprafața așezării din paleolitic. Panourile asociate îți indică clar, prin schemele ilustrate, fiecare detaliu: aici era intrarea, aici era holul, aici era cuptorul, pe aici se intra în pivniță. Cu ochii minții, recompun din elementele răspândite pe uriașa suprafață de nisip, construcțiile acelor vremi, imaginându-mi chiar și scene din viața locuitorilor de atunci: femeile muncind în casă, bărbații venind cu vânatul în spinare, copiii hârjonindu-se prin colb…
…Domnul Luo mă întrerupe din visare, rugându-mă să-i fac o poză între soțul și soția din paleolitic. I-o fac, însă la schimb : îmi va face și dânsul mie! ( între noi are loc un troc perfect, de la începutul călătoriei!) Între timp, Marian termină de filmat și ne rostogolim, prin ploaie, până la mașina parcată în curtea muzeului. Ziua de muncă s-a sfârșit, la fel și culisarea noastră între Prezent și Trecut. Numai ploaia, devenită mocănească, își vede înainte de drum, ceea ce vom face și noi, cu destinația “Hotel Sofitel». Mă bucur că azi vom ajunge mai devreme acasă: voi avea mai mult timp de scris și nu mă va mai prinde miezul de noapte chinuindu-mă să-i trimit Danei, la București, pagina de jurnal, cu poze cu tot, spre a le publica pe acest site!
Călătorie oferita de Asociația de Prietenie a Chinei cu Popoarele Lumii, filiala Shaanxi
Mulțumim pentru sprijin Ambasadei Chinei la București și Companiei Paralela 45
Comentează