Vi s-a întâmplat să auziți persoane mirându-se, mai ales după participarea la unele reuniuni ale absolvenților de liceu din diverse promoții, despre cât de neașteptate erau unele trasee profesionale ale foștilor colegi? Cum X, care era așa bun la fizică, de-i zbârnâia mintea, n-a făcut mare lucru în viață și nici disciplina asta nu i-a fost de folos… Cum Y, olimpic la mate, a eșuat în toate afacerile inițiate și chiar în relațiile de prietenie sau parteneriat… Cum Z, pasionat de chimie, acum o predă fără talent ori vocație, unor elevi plictisiți…
Ca să vedeți ce „pedagog” informat este Alice, iată ce explicație ne sugerează ea pentru aceste situații, din opera unor specialiști:
Mai întâi, în anii 1980, psihologul Reuven Bar-On a subliniat conexiunea între indicele coeficientului de inteligență emoțională și reușita în viață a persoanelor care nu erau foarte dotate intelectual.
În anii 1990, psihologul Daniel Goleman accentuează asupra șanselor de dezvoltare a personalității individului dincolo de rațiune, prin gestionarea îmbunătățită a afectelor, creșterea conștiinței de sine, a încrederii în sine, a empatiei, ceea ce-i ameliorează toate interacțiunile (cu partenerul de viață, familia, colegii, vecinii, concetățenii etc.)
Astăzi, UNESCO implementează programe de educaţie socială şi emoţională în ministerele a peste 140 de ţări, cu rezultate bune în controlul agresivităţii, prevenirea consumului de droguri, îmbunătăţirea climatului din şcoli şi cămine, creşterea performanţelor şcolare. Iată ce vizează aceste programe, pe etape: în şcoala primară, elevii învaţă să-şi identifice corect propriile trăiri (dorințe, emoții, sentimente), să observe și să evalueze efectele lor asupra comportamentului, apoi să identifice și trăirile altora, după indicii non-verbale; în gimnaziu, ei identifică și analizează factorii care le produc stres şi factorii care îi motivează să performeze; în liceu, elevii învaţă să asculte activ şi să poarte dezbateri, discuții în contradictoriu, să aplaneze conflictele și să negocieze soluţii prin care să aibă de câştigat ambele tabere care se confruntă.
Goleman afirmă că, dacă educarea inteligenței emoționale s-ar traduce în practici standard în școli și pentru categorii defavorizate (familii sărace, orfelinate, închisori etc.), „atunci familiile noastre, şcolile, slujbele şi comunităţile în care trăim vor fi toate mai umane şi mai stimulatoare.”
(Bibliografie: Daniel Goleman, Inteligenţa emoţională, Bucureşti, Curtea Veche, 2001; Howard Gardner, Inteligenţe multiple. Noi orizonturi, Bucureşti, Sigma, 2006).
Comentează