Nu se poate vorbi despre literatura erotică, fără a-l aminti pe Giacomo Casanova (1725 – 1798). A rămas celebru ca unul dintre cei mai mari seducători ai istoriei. Iar dacă Don Juan a fost o plăsmuire literară, el chiar a existat. Dar ce l-a deosebit pe Casanova de tenismanii și actorii zilelor de azi este talentul literar. Bătrân, retras ca bibliotecar al contelui De Waldstein, în frigurosul castel Dux, din pădurile Boemiei, Casanova începe să-și scrie memoriile, după propria mărturisire, pentru a re-trăi încă o dată momentele plăcute ale vieții. Manuscrisul (de dimensiuni impresionante, prima ediție număra 10 volume) a fost ignorat de editori atât în timpul vieții autorului, cât și mult după aceea, fiind publicat la Leipzig începând din 1826. A fost descoperit ca scriitor abia în epoca modernă, iar ca recunoaștere a valorii sale, Biblioteca Națională a Franței a cumpărat manuscrisul cărții (scrisă, de altfel, în limba franceză) în 2010 cu 7.000.000 de euro.
Fiul unui cuplu de actori, Casanova a rămas orfan de tată la o vârtsă fragedă, fiind un copil bolnăvicios, dar considerat foarte inteligent (la maturitate ajunsese o adevărată forță a naturii, un bărbat zdravăn, de un metru nouăzeci și sănătos tun). A început prin a face temeinice studii teologice și de drept la Padova, părând că se îndreaptă spre o carieră ecleziastică. Această perioadă de formare i-a oferit o educație clasică care i-a permis ulterior să traducă din greaca veche și latină și să polemizeze cu Voltaire, de exemplu. Veșnic în mișcare, Casanova începe să cutreiere Europa, practicând cele mai diferite îndeletniciri: violonist, cartofor, magician, spion, scriitor, economist, compozitor și, evident, escroc. Ultima îndeletnicire îi provoacă și cele mai mari satisfacții, după cum declară cu seninătate. Se declară un dușman tenace al prostiei și consideră că e o datorie de onoare să-i păcălească pe proști.
În peregrinările sale a cunoscut oameni de toate felurile, de la capete încoronate (Ludovic al XV-lea, Iosif al II-lea, Frederic cel Mare, Ecaterina a II-a a Rusiei), filosofi (Voltaire, Rousseau), artiști (Mozart), la fel de fel de fețe bisericești, nobili, escroci de geniu (contele de Saint Germain), găinari, actori, prostituate și alte figuri pitorești ale unei Europe efervescente. Portretele celor care i-au încrucișat calea sunt adesea părtinitoare, dar niciodată plictisitoare. O viață trăită mereu pe drumuri, presărată cu arestări, căderi în dizgrație, momente de triumf, conflicte și aventuri galante, care și-a găsit biograful ideal. Un om cultivat, sensibil, plin de umor, dar și de fior tragic. Multe dintre episoade sunt adevărate bijuterii literare și îi justifică notorietatea de scriitor. Episodul evadării din temuta pușcărie venețiană Piombi (viața sa libertină i-a atras dușmănia inchiziției, care îl condamnă la cinci ani de temniță) este celebru, fiind popularizat cu mare succes de Casanova încă din timpul vieții. La fel, pasiunea sa față de micuța prostituată Charpillion, din episodul londonez, e extrem de savuroasă.
Chinurile la care îl supune sireata fată pe exmerimentatul seducător, ajuns aproape în pragul sinuciderii, au un haz nebun. Cât despre aventurile sale galante, e de menționat că el își iubea sincer cuceririle (unii cercetători contabilizează 122 de nume, alții 132), chiar dacă pentru scurtă durată.
Povestea extraordinarei sale vieți i-a inspiriat și pe cineaști, printre care și Federico Fellini, care a declarat că îl urăște pe Casanova, dar că va face filmul din rațiuni comerciale. Filmul, în care ciudatul Donald Sutherland joacă rolul principal, a fost cel mai mare succes comercial al genialului regizor, dar asta e o altă poveste.
(”Povestea vieții mele” de Giacomo Casanova, Editura Nemira, preț 23,26 lei, traducere de Radu Albala. ISBN – 978-606-758-242-0)
Comentează