Când spui Adrian Enache, gândul îți zboară la „O singură noapte”. Nu vă gândiți la prostii, dragele mele! Este vorba de melodia care l-a consacrat. Potrivit astrelor, cei născuți sub zodia gemenilor sunt niște persoane comunicative, diplomate, cu un deosebit talent oratoric, dar și intelectuale, trăsături care par să se regăsească din plin și la Adrian Enache. După absolvirea 
Liceului Alexandru Ioan Cuza din Galați, s-a înscris la Institutul Politehnic. Chiar dacă are diplomă de inginer, muzica s-a dovedit a fi un drog la care nu a mai putut renunța. A urmat cursurile de muzică la clasa regretatei Mihaela Runceanu, dar asta după ce timp de cinci ani a cântat rock, făcând parte din formațiile Phoebus și 6200 din orașul natal. Înainte de Revoluție, a participat la Festivalul de la Mamaia, dar a fost respins din cauza stilului, considerat nonconformist în acea perioadă. Ambițios și dornic să se afirme, în anul următor participă din nou, obținând locul secund. Înainte de muzică, fotbalul a fost cea mai aprigă pasiune a sa. A făcut parte din lotul de juniori ai României, dar a atârnat ghetele în cui în favoarea școlii. Totuși, fotbalul a rămas în sufletul artistului, iar astăzi face parte din Naționala Artiștilor. Ba este chiar 
căpitanul ei! Considerat un sex-simbol al României, Adrian Enache este unul dintre artiștii care rup inimile femeilor din țara noastră. Deși timpul transformă totul în jur, în cazul lui, acest lucru nu e valabil. Pe zi ce trece, cântărețul pare tot mai tânăr și mai plin de viață. Un romantic incurabil, tată a doi copii și având o carieră de invidiat, Adrian Enache face cu siguranță parte din categoria bărbaților de 10.
Alina Anghel: În mai multe interviuri, ați declarat că pasiunea dumneavoastră este fotbalul. În adolescență, ați jucat fotbal, iar acum faceți parte din Naționala Artiștilor. De ce ați renunțat la visul de-a deveni fotbalist?
Adrian Enache: Am ajuns fotbalist la Juniori. Nu am renunțat că aș fi vrut eu. Am început să învăț pentru facultate și acest lucru îmi ocupa mult timp. Apoi, mi-a intrat microbul muzica și mi-a acaparat tot universul. Dar, mi-am propus ca în viață să le fac pe amândouă și iată ca am reușit. Viața, m-a dus pe niște terenuri de fotbal celebre, cu jucători de fotbal renumiți și am avut ocazia să joc în compania lor. E vorba de meciuri spectacol, meciuri pentru binefacere, pentru 
strângerea de fonduri pentru copii. De la noi din țară, am jucat cam cu toată crema: cu Hagi, cu Prunea, Rică Răducanu. Acum, nu mai spun că, joc mai tot timpul cu gloriile Stelei pentru că între noi există un respect reciproc. Ultima mea ispravă a fost să le dau gol jucătorilor Stelei. Bumbescu, m-a umplut de vânătăi. El tot îmi zicea „potolește-te, potolește-te”. Sunt un vârf de atac foarte bun și mă plasez foarte bine, ceea ce mi-a atras simpatia lui Belodedici care mă laudă peste tot și e mare onoare pentru mine să mă laude un fotbalist de talia lui, un dublu câștigător al Cupei Campionilor. Cu mulți fotbaliști am jucat: Tudorel Stoica, Majearu, Dănuț Lupu, colegul și prietenul meu de la Galați. Nu se ține cont de culorea clubului, sunt prieten cu toți fotbaliștii mari.
A.A.: Sunteți fanul echipei Oțelul Galați, dar din străinătate, cu ce echipă țineți?
A.E.: Am fost chiar și președinte de onoare la Oțelul și am prins niște meciuri extraordinare. Am ajuns pe Old Trafford, cu Oțelul Galați. Eram președinte de onoare când am jucat cu Manchester 
United. Alături de președintele Marius Stan, am fost tratați excepțional de legendele fotbalului britanic și a fost o lume mirifică. În 2000, când am fost invitat de echipa națională a României să particip la Euro 2000, am primit tricoul lui Chivu chiar dacă aștepta și David Beckham pe teren să primească tricoul lui. Cristi a explicat că mi-l dăruiește fiindcă era fan Adrian Enache. Tot el a zis că eu sunt Robbie Williams: „Eu îi dau tricoul lui Robbie Williams de România” (râde). Așa îmi spuneau ei. A fost o chestie amuzantă. David Beckham a înțeles, a fost foarte galant, a zis că speră să ne mai întâlnim și poate vine la un concert de-al meu. N-a ajuns, dar sper să ajungă. Din străinătate îmi plac Bayern Munchen, Manchester United.
A.A. În anul 1989, ați participat la Festivalul Mamaia, dar ați fost respins din cauza stilului considerat nonconformist în acea perioadă. Fiind la începutul carierei, cum ați trecut peste acel hop?
A.E.: Eram foarte tânăr și am luat viața în piept. Am făcut stop pe piept și am mers mai departe. Știi, ca în fotbal. Și iată că în anul următor, când a căzut guvernul comunist, eu și Laura Stoica am fost vârfurile unei generații. De atunci încoace tot ținem capul de afiș al evenimentelor. Din păcate, „sora mea”, Laura Stoica nu mai este, dar sunt sigur că se uită de acolo de sus la noi, iar noi o amintim tot timpul și ne e dor de ea. Generație de oameni 
foarte valoroși și de aia îmi pare de un milion de ori mai rău că nu sunt lângă noi. Laura, Madălina și Mălina Olinescu, voci inconfundabile și timbre speciale. În ziua de azi, nu poți spune același lucru despre ce apare. Nu știi. Toate sunt la fel, toate sunt computerizate. Nu mai știi cine cântă și cine nu. Dar, noi ne-am păstrat standardul, level-ul ca să spun așa. Tot ceea ce facem, este cu pasiune și cu mult profesionalism.
A.A.: Cum îmbinați pasiunea pentru fotbal cu muzica?
A.E.: Eu consider că medicina, muzica și fotbalul, sunt foarte legate între ele. O să vi se pară ciudată alăturarea, dar peste tot trebuie făcut cu artă. Un medic când operează trebuie să aibă arta operării, să fie un artist. Fotbalistul la fel. De asta sunt iubiți fotbaliștii tehnici care fac artă gen: Hagi, Dobrin, Lucian Sârmătean, mai nou, Alibec. Ei mângâie balonul. De ce sunt iubiți brazilienii și argentinieni gen: Messi, Neymar fiindcă mângâie 
balonul. Deci, totul se face cu artă. De aia este o legătură foarte strânsă după părerea mea între artă și medicină. Totul se face cu mătase. Muzica și fotbalul se îmbină foarte bine. Și pe teren când jucăm cu Naționala de fotbal a Artiștilor, toată lumea la început ne ia în glumă și după aia când văd că scorul ia proporții pentru noi, zic: „Fraților ăștia chiar joacă”. Și chiar jucăm cu fotbaliști profesioniști. După meciuri se lasă cu spectacol cum a fost și acum cu Steaua la Cheile Grădiștei unde am reușit să-i fac pe Miodrag Belodedici și pe Ladislau Beloni să cânte românește.
A.A.: Majoritatea melodiilor dumneavoastră sunt de dragoste. Ce vă inspiră în crearea pieselor?
A.E.: Eu sunt doar interpret. Le povestesc compozitorilor, frânturi din viața mea și atunci ei țin cont. Melodiile mele nu sunt 
mincinoase, sunt bucăți din viața mea și sunt foarte bine transpuse în note muzicale. De aia am și credibilitate, de aia rezist în timp pentru că nu-mi place să mint în momentul în care cânt. Lumea simte ce transmit și atunci tratează ca atare piesa. Dacă tot m-ai întrebat, vreau să-ți spun că am scris, ca să spun așa, prima piesă. Am și înscris-o la Uniunea Compozitorilor în calitate de compozitor Adrian Enache. Este o piesă în limba engleză scrisă de Tomo Production. Este un producător care are patru băieți foarte talentați acolo. Compun muzică internațională și am aflat că ei scriu și pentru Michael Bolton. Mândria a fost cu atât mai mare cu cât ei sunt români. Bineînțeles, m-am minunat și l-am felicitat pe Costi Ioniță care a început cum a început, cu manele și a terminat cântând cu mari vedete americane. L-am felicitat și am zis
„Domne, până la urmă omul și-a văzut interesul și a ajuns unde a vrut el, dar făcând niște sacrificii.” Ca să câștigi bani, trebuie să cânți cu totul altceva ca apoi să-ți folosești banii în scopul gândit de tine. Așa că, l-am felicitat și pe Costi. Îi felicit și pe cei de la Tomo Production a căror muzică e atât de frumoasă încât nu se aude pe posturile de radio din România pentru că așa e la noi, cei buni și valoroși trebuie să plece în afară. Piesa se numește „I believe in us” (Cred în noi) și are un mesaj emoționant, foarte puternic. Mi-a venit ideea ulterior după ce am făcut-o și am înregistrat-o să-l folosesc ca erou pricipal pe Mihăiță Neșu, celebrul nostru fotbalist care trece printr-o mare dramă. Aștept să intru în contact cu staff-ul lui Mihăiță și să demarăm proiectul care va fi difuzat în străinătate. Bineînțeles că și în România, dar cu precădere în străinătate pentru că drama lui este foarte cunoscută începând cu Olanda, Țările Nordice și în toată Europa, fiind foarte mediatizat cazul. Această mână de om căruia noi îi spuneam Bichonul, care era un fundaș de fier, paradoxal a reușit și în viață să aibă o tărie de caracter ieșită din comun. Asta ar fi prima noutate, după care vreau să-ți spun că lucrez cu colegii mei din Naționala de fotbal a Artiștilor și mă refer aici la un băiat foarte talentat Rareș care e campion la Karaoke și care a scos hit-ul acela celebru împreună cu cei de la Alb Negru „Mi-e sete de tine” ce a prins foarte mult. Mi-a scris o piesă și mi-a plăcut foarte mult. Aceasta este a doua noutate. „Pe tine te vreau” se numește piesa. O să auziți despre ce este vorba. Are un mesaj de dragoste evident, cum se întâmplă în ziua de astăzi când te duci la diferite întâlniri, evenimente și întâlnești o domnișoară care este cuplată cu altcineva, dar vă îndrăgostiți amândoi și nu știți ce să faceți. Indiferent cu cine ești însoțit la acel eveniment ți se întâmplă să te îndrăgostești brusc de cel pe care l-ai urmărit toată seara cu privirea și nu știi ce să faci ca să rezolvi această dilemă. Adică evenimente reale, care se întâmplă în viața de zi cu zi.
A.A.: Interpretați mai multe genuri muzicale.Care este genul preferat și de ce?
A.E.: Genul meu preferat rămâne pop-rock-ul. Am venit din muzica rock, de aia mi-au ieșit atât de bine personajele rock pe care le-am interpretat la celebra emisiune „Te cunosc de undeva”, unde am câștigat foarte multe ediții când am cântat rock. În România cu rock-ul nu se poate trăi chiar așa bine și am zis ca atunci să fac un menaj între pop și rock. N-ai văzut că și cei de la Holograf au trecut de la un rock agresiv la balade, dulcegării ca să spunem „sweet” și a prins extraordinar. Uite ce vânzări și ce concerte au. Asta vrea publicul românesc, să cântăm suferința, dragostea mai mult. Noi ne adaptăm, dar nu renunț la filonul care m-a consacrat pop-rock-ul. Îmi place să interpretez foarte mult piesa trupei Cargo „Ploaia” care mă definește. Cam toate piesele, vreau să le scot pe genul ăsta să fie și construcție solidă, orchestrația bună și mesaj sensibil
A.A.: Sunteți un bun dansator. Ați luat lecții de dans?
A.E.: Nu, asta vine din interior. E o pasiune de-a mea încă de mic. Pe teren, dacă mă vezi jucând am și mișcări de dans. Tot ce e ritm mă incită și mă face să mă mișc. Eu nu mai controlez, mișcările se duc singure. E din naștere, asta o ai sau nu o ai. Dansul, părerea mea, nu se învață prea mult la școală. Se mai umblă pe aici pe colo la punctele esențiale, dar dansul îl ai sau nu îl ai în sânge din naștere.
A.A.: Sunteți considerat un sex-simbol al României. Care este secretul pentru felul în care arătați?
A.E.: Sportul. Întotdeauna am recomandat sportul, ai grijă ce mănânci, ai grijă ce iubești că de acolo se trage seva. Și sport, foarte mult sport. Am îndrumat-o și pe fetița mea, Diana, să facă sport și a ajutat-o în evenimentul neplăcut pe care l-a avut. Recomand tuturor părințiilor să-și dea copiii la sport. Să faci un sport din dragoste, din obișnuință, ci nu că trebuie. E ca la dans. Dacă te duci la sport cu gândul „Aoleu trebuie să fac sport”, nu reușești. Sportul este legat cu dragostea, cu muzica, cu medicina. Vezi cum se leagă toate? E un mariaj fericit, ca să spun așa.
A.A.: Sunteți un om vesel și plin de viață. Cum reușiți să fiți mereu energic?
A.E.: Făcând sport te antrenezi și venind din inimă și din pasiune, nu mai simți că ești obosit. Vezi dragostea fanilor și atunci renunți la tine, la durerea de moment. Ce să zic, am avut un concert în Montreal, în această iarnă, și pentru că am prins un frig extrem -30 grade am avut o durere cumplită de rinichi 
prinzându-mă exact la ora spectacolului. Sala era arhiplină, 1000 și ceva de români veniți să ne vadă. Eram cu doamna Maria Dragomiroiu, Văru Săndel, Nicu Paleru, o rețetă completă și în momentul când mi-a venit rândul mă înțepa rinichiul îngrozitor de tare. Nu ai ce să-i faci, e o durere surdă. În momentele acelea m-au prezentat, iar toată lumea țipa. Eu de durere, mi-am destins fața ca și cum aș fi zis „Daaaaaa”, dar de fapt era o suferință sută la sută și am început să cânt și să dansez. Probabil că s-a deplasat pietricica din cauza mișcărilor bruște și a faptului că dansam nebunește atât din pasiune, cât și din durere. Nu poți să stai locului când te dor rinichii. Atunci, dansul împletit cu mișcarea datorată durerii a dat un show extraordinar. Vreau să spun, că probabil prin eliminarea apei din corp s-a mișcat și piatra. Dar, când am ieșit de pe scenă, nu mai aveam nicio durere, eram atât de fericit ca și cum cineva mi-ar fi luat-o cu mâna. E miraculos ce se întâmplă. Vezi, ce înseamnă să nu minți publicul, să treci peste durerile tale atunci când lumea vine să te vadă la concert sau la vreo piesă de teatru? Artistul e un sacrificat pe altarul artei. E un sacrificiu frumos. De multe ori, mă duc la piese de teatru și am colegi care joacă deși li s-a întâmplat un necaz în familie, iar în seara aia probabil nu erau în cea mai bună formă. Au fost artiști care și-au pierdut unul din părinți și el trebuia după spectacol să se ducă să stea la căpătâiul părintelui drag. De aia îți spun că artiștii fac niște sacrificii enorme. De aici vine totul din pasiune, din dragoste. Pasiune pentru tot ce faci.
A.A. Sunteți unul dintre artiștii iubiți de românce. Aveți multe fane. Ați primit vreun cadou inedit din partea lor sau v-au făcut vreo declarație de iubire?
A.E.: Da, dar am și foarte mulți fani. Foarte mulți bărbați vor să facă poze cu mine, îmi scriu. Da, mi s-a întâmplat. Majoritatea spun întâi că le place artistul, apoi că le place bărbatul. Importante este să știi să jonglezi cu aceste declarații și să nu rănești pe nimeni. Trebuie să te comporți civilizat și să spui că ne vedem la următoarea întâlnire. Tot timpul să le clădești speranța că data următoare va fi și mai frumos, și mai frumos și mai frumos. Nu-mi place să rănesc pe nimeni. Mie îmi place să iubesc și să fiu iubit în același timp. Publicului îi dai totul sau nimic, dar când nu-i dai nimic, te respinge. Nu vreau să-mi pierd fanii. Le zic că data viitoare ne întâlnim și stăm mai mult de vorbă. De exemplu, astăzi mi s-a întâmplat ca o fetiță de nouă ani, nu se pune problema de altceva, să-mi spună: „Am aflat de la primăria orașului nostru (e vorba de Pașcani) că vii să prezinți din nou zilele orașului pe 8,9 10 iulie.” Da, am fost și anul trecut și a ieșit demențial. Fetița asta de nouă ani, mi-a spus: „N-am să mai pot dormi până în iulie cu gândul că trebuie să te văd, trebuie să te văd!!!”. Pe fani nu trebuie să-i dezamăgești, trebuie să schimbi păreri. Ei îți mai dau și sfaturi cum să te îmbraci, cum îți stă mai bine freza. E o colaborare.
A.A.: Vi s-a întâmplat ca soțul sau iubitul vreunei fane să fie gelos pe dumneavoastră?
A.E.: Da. Dar, au venit și să-mi zică: „Nevastă-mea te iubește, dă-i un autograf că mă cert cu ea”. Omul spune adevărul, îi dau autograf, îi spun că nu e nicio problemă. El mi-a zis „trebuie să ți-o las odată că mă înnebunește”, dar i-am spus că am turnee, sunt obosit și trebuie să mă odihnesc. O dăm în glumă. Nu există un refuz ferm din partea mea, o întrerupere fan- artist. Tot timpul e o glumă, o joacă. Se simte și fanul bine, mă simt și eu bine.
A.A.: Ce vă atrage cel mai mult la o femeie?
A.E.: Îmi plac femeile spirituale, să glumească, să știe de glumă, să știu că următoare întrebare a ei mă va pune pe gânduri și mă va face să gândesc mai mult decât o banală întâlnire cu o femeie pe care să o întreb ce-ți place, ce ai vrea să facem. Apoi, normal că aspectul fizic contează, dar nu mă uit cum se uită majoritatea la sâni, la fund. Dacă mă întrebi, îmi place o gleznă fină, o pedichiură foarte aranjată, o manichiură la fel. Am alte repere. Îmi place să văd cum merge, cum defilează. Îmi plac foarte mult femeile rafinate, delicate, deosebite, culte și spirituale, cum am mai spus, să mă incite psihic.
A.A.: Din punctul dumneavoastră de vedere, cum ar trebuie să arate o femeie, ca să fie de 10?
A.E.: În primul rând, trebuie să aibă un spirit ascuns.
A.A.: Am o provocare pentru dumneavoastră. Ce femeie din showbiz vă atrage și de ce?
A.E.: Trebuie să mai mă gândesc. Îmi plac foarte multe. N-aș putea să spun, că s-ar supăra celelalte. Îmi plac foarte multe, le țin pentru mine.
A.A.: Ați trăit marea iubire?
A.E.: Da, eu numai iubiri foarte mari, foarte intense trăiesc. Inima mea este mare. Toată lumea mea știe că sunt foarte mare iubitor al femeii. Dacă n-ar fi femeia, n-ar exista melodiile de dragoste, n-aș exista eu fiindcă sunt născut de mama mea, implicit de-o femeie.
A.A.: Credeți că există iubire la prima vedere?
A.E.: Da. Există, nu avem cum să ne ascundem. E acel coup-de foudre cum spune francezul. E ceea ce-ți spuneam eu că apare în piesa mea cu Rareș, „Pe tine te vreau”. Te-am văzut, spuneai că nu-ți place de mine, dar te-ai înroșit și mă urmăreai cu privirea toată seara, dar tu negai chestia asta. Tu voiai să fii o femeie lucidă, dar dragostea ți-a dat peste cap toate calculele. Mai ales, că mie îmi place foarte mult piesa lui Ilie Micolov „Dragoste la prima vedere, cine ar fi crezut” (cântă). O și interpretez.
A.A.: Acum, la finalul interviului, vă rog să le trasmiteți un mesaj fanelor dumneavoastră și cititoarelor site-ului femeide10.ro.
A.E.: Pentru mine, sunteți femei de1milion.ro. Vă dau un milion de pupici, de îmbrățișări și vreau să vă spun că vă iubesc de nu vă vedeți. Abia aștept să mă întâlnesc cu multe dintre dumneavoastră, cu care nu m-am întâlnit. Abia aștept să mă inspirați, să creez în continuare melodii frumoase, de dragoste dedicate femeilor.
Foto: Facebook Adrian Enache
Comentează