Ea și El Ultimul romantic

Acasă

Prea cald și totuși fără noimă! Miros de veșnicie și lucruri aruncate peste tot. Acel tip de căldură închipuită în care rădăcinile au prins contur. Totul pare al tău și chiar dacă nu-i, acolo e un fragment din tot ce ești tu. Până și pereții au povești și imagini de ieri și oricât ai vrea să renunți, nu poți să nu recunoști că asta înseamnă acasă, o parte din tine. De câte ori v-ați întrebat ce înseamnă acasă? Când știi despre un loc măcar cât știe și el despre tine se poate spune că ai o legătură de nezdruncinat care trebuie respectată. Asta e acasă.
Ar fi greu să o egaleze cineva la numărul de recorduri și penumbre pe care l-a stabilit în economia precară și enigmatică a existenței mele. Cred că este greu și târziu să mă mai împrietenesc vreodată ireversibil cu un spațiu, deși privirile se vor așeza și în alte spații ce merită a fi decriptate, așa că nu îmi rămâne decât să mă întorc din când în când în singurul loc în care prietenia, iubirea, simplitatea, nebunia, visele și pasiunea au avut și un nume – acasă!
Toată lumea bagă placa frumoasă despre acest spațiu, dar toată povestea adună în jurul său mult mai mult decât atât. Acasă e acolo unde iubirea-și așează veșmântul pentru tine, e glasul părinților tăi, e strada cu acei mulți copaci care și-au legănat de nenumărate ori crengile în ochii tăi. Este ieri și azi și e despre o stare, nicidecum despre un spațiu în sine. Acasă aduce pe tapet, așa dificili cum sunt, toți oamenii vieții tale, mai buni sau mai răi.
Și n-ai cum să nu-mi recunoști că tot acasă te simți cel mai bine – chiar dacă-i aici, în cuibușorul tău neastâmpărat și dezordonat de nebunii, ori acolo unde-i spus prima oară ce-ți dorești și ce iubești, ori în coliba uitată de timp a bunicii sau în hotelurile în care-i stat cu nooțile și-ai pus zăvor dorințelor interzise. Acasă e și în casele altora sau oriunde ai lăsat tu vreodată să se înteleagă că ți-e bine. Despre asta e! Despre bine și despre confortul psihic care te face să uiți, să simți, să poți, să ai, să vrei.  Câte astfel de povești n-ai trăit?
Acasă e o stare pe care-i fain să o trăiești ori de câte ori de simți dezrădăcinat. Iar simplitatea astea a cuvântului n-are nici o legătură cu palatul sau cocioba, cu lumina sau întunericul unui cămin, ci cu bucuria de aparține unui spațiu, fie el și de 3-4 metri pătrați, care să fie ai tăi și care să-ți ducă în cârcă toate nebuloasele și crâncenele lupte.
N-am să caut niciodată motive să nu mă regăsesc într-un loc, dar cred că cea mai bună împăcare cu sine vine tocmai de acasă. Trebuie să fie o bucurie să știi că aparții unui întreg! N-am să fac apologia întreagă, dar ce vreau să spun este faptul că uneori nu e dificil să fim fericiți cu ce avem. Nu-i o treabă de reîmprospătare a lumii triste în care trăim, ci doar un duș rece care ne-ar putea ajuta să lăsăm gunoiul din privire și să ne apucăm să privim mai în profunzime istoria spațiului care ne definește.

Și da, acasă e și România asta dificilă, cu umbrele ei, cu frumusețile și paradoxurile halucinante, cu tot ce ne uimește zilnic, dar care ne și place, pentru că stăm indolenți și nu facem nimic,  unde-i greu și e o provocare să reușești, dar e minunat să le dai peste nas tuturor celor ce dau bir cu fugiții. Asta pentru că suntem parte a locului în care trăim și ne-a format! Acasă ești tu și e unde vrei tu să fie! Hai acasă …

Foto: Ana Maria Halalai
Etichete
Uscatoare rufe