Prima bătaie din viața mea am încasat-o din cauza geloziei. E una dintre primele mele amintiri. Aveam cam 3-4 ani când am aruncat cu o cratiță de jucărie în capul surorii mele mai mici. Eram prima născută și beneficiara exclusivă a dragostei părinților. Când a apărut aia. Adică soră-mea. Pe mine nu mă mai băgau în seamă, așa că am reacționat. Cum am putut eu. Așa că i-am spart capul. Iar eu mi-am luat-o. Nu prea am mâncat bătaie în viața mea. Se cunoaște, veți zice. Da, recunosc. Puteam fi mai disciplinată, dacă o mai încasam din când în când. Știți, când eram eu copil nu se punea problema ca acum. Părinții aveau putere deplină asupra copiilor. Unul dintre principiile educației în acea vreme era ”Eu te-am făcut, eu te omor”. Ai mei nu m-au omorât, erau prea leneși. Și știți ceva? Nici nu eram așa băgați în seamă, ca acum. Pe atunci era mai greu să nu faci copii, decât să faci, cum e acum. A doua bătaie – și ultima – am încasat-o de la mama când aveam vreo 17 ani și m-a prins, noaptea, sărind gardul palatului Cotroceni. Eram cu verii mei și cu alți tineri din vecini și mergeam să înotăm în bazinul din curtea palatului. Bine, pe atunci, nu erau acolo nici Iliescu, nici Băsescu, nici Johannis. Nici măcar Ceaușescu. Era Palatul pionierilor. Dar m-am luat cu vorba și am deviat de la subiect. Gelozia. Da, am suferit mult din cauza geloziei. Site-urile pentru femei și cele de dezvoltare personală spun că trebuie să luptăm cu acest sentiment care nu ne face bine nici nouă, nici relației. Știu asta. Dar nu știu cum s-o fac. Și recunosc că și acum aș arunca fără să clipesc cu o cratiță virtuală în capul prietenei virtuale care îi tot trimite inimioare iubitului meu virtual. Ce i-aș sparge capul ăla virtual! O mai cheamă și Lily, exact ca pe soră-mea. A dracului gelozie!
Comentează