Am cunoscut, mai demult, un cuplu, care mi-a devenint fără să vreau, un soi de “obiect de studiu”. Imi place să învăț din tot ceea ce mă inconjoară, chiar și din situatii care nu au aparent nicio legătură cu mine. Nu stii niciodată cand viata te aduce intr-un loc, despre care candva ai studiat. Ti-e mai ușor să-l “înfrunti”.
Cei doi imi deveniseră vecini temporari – “chiriasi”, le zice acum – si, prin forta unor lucruri normale, pămantești, ne-am apropiat unii de altii. El m-a salvat de cateva ori, atunci cand centrala m-a lăsat baltă in miezul unor ierni, eu, la randul meu, le-am deschis ceva căi către niște medici faimosi, si uite-asa, am ajuns , eu și ea, să ne bem cafeaua împreună, în unele din zilele mai lejere. Iar “la cafea” femeile, se stie, se “deschid”. Aveam si eu tristetile mele , de femeie singură, dar, iată, le avea și ea pe ale ei, de femeie proaptăt măritată. Re-măritată. Era al doilea mariaj, executat , de data asta, în etapa “adultă” a vieții. Nu avea copii, mai venea pe la ei fiul lui din primul mariaj – ușor motiv de disconfort pentru ea, dar pastrat sub zăvor. La mine la cafea, toate zăvoarele se frângeau însă, și umărul meu devenea un burete ai cărui pori înmagazinaseră, in decursul anilor, destule povești de viață, pe care mintea mea avea capacitatea de a le transforma instantaneu în pilde.
Bunăoară, unul din elementele ce contribuiau serios la nefericirea vecinei mele , bine tăinuit , era faptul că jumătatea ei de viată – se pare, mare Casanova prin tinerețile sale – o bombarda foarte adesea cu replici de genul “ …Niciuna din femeile cu care am fost, nu făcea cutare lucru, pe care îl faci tu!” Sau “Ești prima femeie din viața mea, care face asta!”. Evident, frazele nu aveam conotații laudative, ci de reproș. Nu era unul dur și răstit, însă permanentele comparatii cu “cele multe de dinainte” îi zgâlțâiau ei din temelii stima de sine. Deodată se simtea “de nimic” , pusa față-n față cu armata de experiențe anterioare ale celui care, pentru ea, cel putin, era “unicul”, refuzand categoric să-l strecoare în comparatii cu fostul soț sau fostele relații.
…I-am ascultat păsul si am încercat să mă pun în pielea ei. N-am rezistat mult. Locul “din pielea ei” era stramt , înconfortabil si mirosea urât. Am ieșit repede și m-am dus cu mintea către recomandările înțelepților psihologi ( vedeti, am evitat sintagma “cercetatorii britanici!😜), care îi îndeamnă pe mai toti “curajoșii” intrați într-o nouă relatie, să se fereasca precum dracul de tămaie, de principala greșeală pe care o fac partenerii unui cuplu : aceea de a încerca să-l schimbe pe celălalt. În dorinta de a-l apropia de acesta de “idealul” pe care primul îl are în minte, de targetul fixat sau de imaginea uneia din fostele iubiri ( sau a mediei aritmetice a acestora) , unul din cei doi poate deveni instrument de tortură pentru celălalt, transformand săgeata lui Cupidon într-un cuțit de răsucit – constient sau nu – în rana celuilalt.
Dacă ți-ai ales un partener sensibil si emoțional, care a asezat mai presus de orice, în viata sa, fericirea ta și și-a subordobat acesteia toate acțiunile sale, veșnicele nemulțumiri ale celuilalt, permanentele comparații, fie ele si nevinovate, en-passant, cu “precedenta” ( sau “precedentele”), nu o vor face pe “actuala” decat să sufere, suspectandu-se la infinit că nu e bună de nimic, că nu se ridică la nivelul așteptărilor partenerului și câ, la un moment dat, “construcția” se va surpa….
Probabil că psihologii dezvoltă mult mai argumentat acest capitol, eu nu am reținut decat ideea, pe care cumva voalat, deloc fățiș, am încercat să i-o transfer vecinei mele : dacă EL continua să te tortureze cu astfel de comparații, care iti vor distruge în final si așa șubreda stimă de sine, dacă vei fi pusă mereu în oglindă cu cele , pe care candva omul de lângă tine, le-a iubit/plăcut/admirat, și ti se vor scoate ochii, mai delicat sau mai abrupt, că nu ești ca ele, va trebui să crești, încet-incet, distanta față de el. Obligatoriu, explicandu-i motivul. Dacă tot nu va înțelege suferința pe care ți-o produc comparațiile sale si aducerea permanentă în discuție a performanțelor de orice fel ale “fostelor”, dacă toată iubirea pe care i-o oferi, nu va reuși sa le stingă din mintea lui, atunci distanța dintre voi nu numai că va trebui crescută și mai mult, dar…va trebui să te gandești serios dacă nu cumva drumurile voastre …ar fi mai bine să devină paralele…
Țin minte că voalata mea recomandare a pus-o atunci pe gânduri pe înlăcrimata mea vecină. Și nu mă intrebați de deznodămant, căci odata întoarsă eu dintr-o prelungită călătorie prin lume, am aflat că apartamentul cu numărul 11 devenise gol : chiriasii se mutaseră într-un alt cartier. Și eram sigură că n-am să mai aflu niciodată dacă au mai locuit în acealași bloc, sau…pe străzi paralele.
…și totusi, un telefon primit mult mai tarziu, în pragul unui Craciun pe care tin minte că l-am petrecut singură, mi-a raspuns la întrebare : era EA, multumindu-mi pentru faptul că atunci, demult, la o cafea, “i-am deschis mințile”. Într-adevăr, se despărtise de el, lăsandu-l cu amintirile si regretele sale, iar acum ea trăia o frumoasă poveste de dragoste cu un inginer constructor, care pur și simplu o idolatriza, așa cum este, și pentru care ea era “cea mai minunată femeie de lume”.
Rubrica oferita de FARMACIILE CATENA : SEPTOCALMIN
Comentează