Trăiesc într-o familie în care părinții îmi sunt împreună de peste 70 de ani. 70 DE ANI!!! – ati auzit bine! Exista, in jurul meu, oameni care se roagă SĂ TRĂIASCĂ până la 70 de ani, darămite sa le țină casnicia atâta vreme!
Nu, ai mei nu au avut nici pe departe o viată roz, lipsită de probleme si griji. Candva, poate, o să vorbesc de Marile Hopuri ale familiei noastre, care mi-au amprentat și mie viata, îndeosebi parcursul profesional..Dar nu despre asta e vorba aici, ci despre cei peste 70 de ani, în care mama si tata au fost loiali acelui DA, care i-a adus împreună, pe corabia vietii.
Crescand intr-o astfel de familie, in care iubirea, respectul si statornicia au făcut legea, mi-am dorit si eu, cum era firesc, sa le calc pe urme. Nu m-am priceput. Și nu vreau să caut vinovati. Îi stiu bine si, credeți-mă , imi asum și eu, de fiecare dată, parte din vină. Un lucru este cert : IUBIREA au reusit să mi-o transmită în ADN dragii mei părinti. Și nimeni și nimic nu a reusit si nu va reuși nici de aici înainte s-o izgonească de acolo!… Mai mult, uneori am sentimentul că ascund în mine atâta iubire, că nu voi avea cui s-o dăruiesc. Iar după ce mi-au plecat copiii, sentimentul a devenit acut. Dar nu este asa! Iubirea pe care o adăpostim în noi – vă asigur, fiecare ( doar ca unii au ascuns-o atât de adânc, încât nu mai reușesc nici ei s-o mai găsească) – are, cu sigurantă, către cine sa mearga! Fiecare din noi se intersecteaza , în viată, cu un suflet care sa se apropie de profilul celui “pereche”. Doar că , de multe ori, trecem pe lângă el fără a avea răbdarea să-l deslușim.
Descoperirea iubirii cere uneori efort, de cele mai multe ori noroc, si întotdeauna răbdare. Aș spune și ințelepciune, desi nu întotdeauna fluturii din stomac au presărat pe aripile lor praful alegerilor inspirate. Iubirea poate veni, da, si atunci cănd nu te aștepți. Sau când nu te MAI aștepți. Te ia prin surprindere si îți paralizează pupitrul de comandă. Nici măcar pilotul automat nu mai functionează de multe ori. Dacă ești norocos și cea care pune stapânire pe tine este chiar ea, iubirea adevărată, nici n-ai nevoie de pilot automat. Si nici măcar de carnet de conducere. Căci iubirea adevărată te duce ea însăși către destinație, pe drumurile numai de ea cunoscute, cu legile sale proprii. Iar destinația este una singură : cea, la care visează fiecare : FERICIREA ÎN DOI. Cea, care poate muta munții din loc și poate netezi toate asperitatile vietii.
Si nu e deloc simplu să inaintezi in doi, chiar si folosind combustibilul iubirii. Căci fericirea in doi cere și sacrificii : cere dedicare deplină, cere respect reciproc, cere încredere, cere renunțarea la “eu”-l tău, în favoarea “noi”-ului. Cere să-ti răspunzi mereu, la orice moment tensionat, intrebării : “Vrei sa ai dreptate, sau vrei să fii fericit?”…
Au trebuit să treacă multi ani, până să ajung la aceasta întelepciune. Si tot ei, anii, mi-au arătat că există oameni NU care nu știu să iubească, ci oameni care isi găsesc mereu scuze pentru A NU IUBI. Gestul iubirii, sau instictul iubirii este , cred, unul înăscut. El prinde viată încă din pântecele mamei, cand dependența de trupul acesteia si iubirea mamei față de pruncul încă fără chip, crește în copil propriul sentiment al iubirii. Viața ce va urma , după venirea pe lume, poate întari sentimentul iubirii din lăuntrul nostru, sau îi poate reduce intensitatea. Suntem născuți pentru a iubi, însă de multe ori ne depărtăm de acest sentiment. Trăim dezamăgiri în dragoste, alegem greșit sau alungăm chiar noi iubirile ce ne ies în cale, in căutarea.. “ciorii de pe gard”.
Viața ne duce , deseori, pe unii dintre noi, la concluzia că “nu există iubire adevărată”, că totul e spoială, sau că, și mai rău, “iubirea nu e pentru noi”. Ca e mai bine singuri. Că e prea târziu să mai sperăm în ea. Că suntem ridicoli daca iubim “împotriva cutumelor” : că trebuie să iubim doar într-un anumit interval al vieții, că trebuie sa iubim doar pe cei de care ne desparte un număr reglementat de ani, că trebuie să iubim doar oameni ce au aceeasi culoare a pielii, aceeasi religie, același statut social. Că trebuie sa-i iubim doar pe cei acceptati de cercul nostru de prieteni, de cei dragi nouă. Și vă întreb eu acum : cate iubiri nu au fost zdrobite de intoleranța celor din jur? Cate regrete n-am asezat chiar noi, pe cripta unor iubiri pe care ni le-am refuzat doar pentru a nu-i dezamagi pe cei din jur?…
Toate cele de mai sus nu sunt decât SCUZE PENTRU A NU IUBI. Există oameni ce par a fi dominati de frici rebele, ce le stăpânesc viata si le blochează drumul spre fericire. Oameni încremeniți în bula de confort și din care, de multe ori, iubirea lipseste. Oameni convinsi că nu mai au puterea de a iubi, că iubirea n-ar mai fi pentru ei, că se vor îmbrăca în ridicol, de vor cuteza să se lase săgetati de Cupidon. Îi frâng acestuia săgețile și clădesc din ele soclul unei vieți veștede, în care singurele provocări devin propriile săgeți, înmuiate în ură si indreptate spre aceia care cutează să-și asume riscurile iubirii.
Căci da, iubirea, ca orice indeletnicire pământeană, are și riscurile sale. Dar oare nu spune un vechi proverb , larg răspândit pe întregul pământ : “Nu risti, nu câștigi”?…
Astăzi este Sfântul Valentin si este despre iubire. Să lăsăm așadar iubirea din noinsă se îndrepte curajos către cei care o merită!
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : TENSIOMETRUL ASSISTA
Comentează