Mă plec, de ani buni – decenii, aș zice – în fața oamenilor care , din nimic sau din puțin, fac lucruri minunate și nu pentru ei, ci în primul rand pentru ceilalți. Le admir arderea, le venerez faptele, mă încarc eu însămi din entuziasmul lor și din flacăra ce, din suflet, le ajunge în priviri si de acolo, la noi, ăstialalți.
Poate ar părea puțin simandicoasă aceasta introducere la o cronică …nici măcar de teatru, ci de spectacol de revistă. Dar asta am simțit aseară, la stingerea luminilor de pe scena Teatrului de vară din Herăstrău și m-am rugat ca senzația să nu mă părăsească până acum, dimineața, când am ajuns să aștern pe hârtie aceste rânduri.
Mare bogăție, pentru un oraș plin de tumult, o grădină de vara! N-o au toti. O au puțini, de fapt…nu știu dacă, în afara de Teatrul Constantin Tănase, ar mai fi vreunul care să se laude cu un loc de întâmplări frumoase sub cerul înstelat. Grădinile de vară fac parte din tradiția Bucureștilor de altă dată, însă din păcate, vârtejurile istoriei le-au pus lacăte grele la uși, lăsându-le să trăiască doar în amintirea tinerilor de altă data, a bunicuților de acum, cărora, încet-încet, li se prind și lor lacăte la poarta vieții…Și iată că o astfel de Gradină de vară a rezistat vremurilor…
Nici macar arșița zilei nu a reușit sa oprească cele peste o mie de suflete, care au ocupat aseară băncuțele Gradinii de vara din Herăstrău, probabil unicul loc din legendarul parc muribund, în care viața încă mai palpită. Afișul spectacolului suna colorat și promițător, în stilul celor de la Tănase : un vârtej de nume, unele “magnet – ale invitaților speciali, apoi curcubeul chipurilor unor artiști care au reușit demult să pătrundă în sufletul românilor. Cap de afiș : cuplul de aur, alcătuit din cele două suflete, devenite de ani buni “sufletul” acestui teatru de referință al Capitalei și al unui gen, pe care degeaba se căznesc unii să-l zvârle în lada de vechituri a istoriei.
Spectacolul de aseară a fost o nouă demonstrație de forta a unui colectiv care se reinventează continuu : decoruri inspirate, costume originale, moderne și inteligent adaptate fiecarui moment din spectacol, coregrafie de nota 10. Până și dansatorii demonstrează că, intre anii de demult, cand pe scena de la Tănase țopăiau niște dudui durdulii cu ciorapi de plasă plesniți pe alocuri, și, respectiv, ceea ce se întâmplă astăzi pe scena aceluiași teatru, există o diferență asemeni celei dintre telefonul negru, cu disc, al copilăriei mele și iPhone-ul cu numărul 16, care m-a ajutat aseara să-mi convoc prietenii la show și să fac fotografiile atașate.
Bine gandit, cu un scenariu urmând firul logic al unei “grădini” în care , evident, cresc flori, dar se strecoară și destule zâmbete ( hohote de râs, ca să respectăm adevărul de la fața locului!) , cu momente muzicale în care legendele muzicii ( jos pălăria, Maria Dragomiroiu!) și artiștii teatrului , care au demonstrat ca pot sta liniștiți alături de valorile reale ale muzicii românești, cu momente de coregrafie de sine stătătoare, subliniind și mai mult coregrafiile atașate recitalurilor muzicale, cu orchestră live ca la San Remo, în fine, dar nu în ultimul rand, cu momente umoristice în care managerii Teatrului au demonstrat că, iată, există și locuri în țara asta, în care în fruntea instituțiilor ajung, cu adevărat, cei mai buni.
Valentina și Vasile – cum îi alintăm noi, au făcut ceea ce nu reușește un guvern întreg de “specialiști” un Parlament stufos, plus o cohortă întreagă de institutii ale Statului, care de care de care mai “necesare” și mai “eficiente” : au reușit să le redea romanilor pofta de viață, să le capaciteze tranziția către ziua următoare și cele ce le vor urma, să le readucă zâmbetul pe chip, chiar și numai pentru două ore.
Nu e usor să faci umor în zilele noastre. M-am surprins , in repetate rânduri, căscând la textele de umor, rămânând tristă la emisiunile de profil rătăcite prin grilele televiziunilor sau ridicându-ma dezamăgită din fotoliu, după vizionarea unor filme, recomandate ca fiind comedii. Umorul se naște greu, Bulă e un pensionar decrepit care și-a jucat rolul pe pământ, locul a rămas deocamdată vacant. Populația e strivită de probleme, pericole, beteșuguri și sărăcie, dar mai ales de lipsa de speranță. Cum să faci umor , intr-o țară ca asta? Cum să te strecori, printre veștile mereu proaste, și să descrețești frunțile românilor? Ei, iată, urmașii lui Tănase au găsit formula perfectă. Ei iși extrag inspirația taman din elementele de mai sus și, în spiritul Revistei, fac haz de toate necazurile românilor, cu un curaj nebun – cum poate li s-ar părea unora.
“Aoleu! Or să-i lege!” -am auzit rostind pe cineva din public, aseară, atunci cand Vasile și Valentina au “ciupit” rău de tot, în direcția celor ce ne administrează viețile, a primului ministru, ba chiar a Președintelui țării. Am zâmbit. Puțină lume știe că , in Occident, politicienii intră în panică, atunci când umoriștii de top – caricaturiști sau actori de talia alor nostri – îi ignoră și nu-i mai folosesc în creațiile lor. Este zi de doliu, pentru un politician inteligent și modern, ziua in care nimeni n-a născut bancuri pe seama lui.
Aseară, la Teatrul de Vară, intr-o frumoasă lăsare de întuneric peste cele peste 40 de grade ale Bucureștiului, peste o mie de oameni au râs și au fredonat refrene celebre alături de artiști pentru care vara nu înseamnă vacanță, ci aceeași continuă dăruire. Lumină, culoare, bun gust, veselie și revărsare de iubire – asta a încăput în răsadurile “Grădinii cu zâmbete și flori” , îngrijită cu atâta pasiune de grădinarii noștri iubiți.
NOTĂ : De multe ori, pentru a nu fi subiectivă ( ca in cazul de față, când dragostea mea pentru Vasile si Valentina risca să-mi încețoșeze obiectivitatea), obișnuiesc să mă verific, privind la reacțiile celor din jur. A funcționat : o sală scăldată în voie bună și aplauze, plus mâna de specialiști de teatru și televiziune ce m-au însoțit : regizorul artistic Luminita Dumitrescu, compozitorul Dani Constantin, maestrul de sunet Sașa Boscu și l-am lăsat la urmă pe îndrăgitul actor Eugen Cristea, colaborator constant al Teatrului Constantin Tănase și ale cărui aplauze și reacții nu au demonstrat numai colegialitate și solidaritate de breaslă, ci o apreciere sinceră a talentului și eforturilor celor de pe scenă, capacitate , ca de obicei, de parteneriatul generos cu cea mai iubită Companie a românilor : CATENA.
Comentează