“Dacă faci un bine, ți se întoarce înzecit”. N-am spus-o eu, de aceea am îmbrăcat fraza în ghilimele.
Un om de afaceri ar traduce poate această zicere în niște cifre. Am avut ocazia să cunosc oameni, pentru care totul se traduce în cifre. Cu multe zerouri. Inclusiv binele pe care îl fac celor din jur.
Nu cred însă că toți cei care fac un bine, sau …mai mulți de “bine” (nu stiu dacă nu cumva acest cuvânt nu este defectiv de plural), se gândesc neaparat la ceea ce li se va întoarce, la un moment dat, “în compensație”. Dar am studiat mult această dorința de a face “un bine”. Sau de a face “BINE”, in general.
Chiar așa? De ce simt oamenii nevoia să facă un “bine”? Și nu o dată, ci chiar constant? Răspunsurile de mai jos sunt rodul observatiilor mele, deci pot fi atacabile. Și chiar va rog să le atacați, sau măcar să le completati!
Unii fac “bine” – pentru că așa le este firea – generoasă. Pentru că nu le poate fi lor bine, dacă știu că aproapelui îi este rău. Dorința de a ajuta face parte din ADN-ul lor, o fac des și dezinteresat. În cazul unora dintre ei, este poate o revanșă ascunsă față de Dumnezeu, care i-a ajutat la rândul Său, la un moment dat, să treacă peste un “hop” uriaș al vieții. Și atunci se simt datori sa ajute la rându-le, devenind la rându-le, pentru alții, niște mici “Dumnezei” care salvează vieți sau pur si simplu, le fac mai ușoare, mai frumoase. Nu așteaptă nimic în schimb – pentru că acesta este adevaratul AJUTOR. Cum se spune “cel dezinteresat” : îți ajuți aproapele, fără să aștepți nimic în schimb. Și te hrănești doar din tresărirea de pe chipul celălalt, din lacrima sa de emoție, din bucuria pe care ai sădit-o în sufletul celuilalt. Iți va fi suficient și te va îmbogăți nesperat.
Alții ajută dintr-un interes precis, cuantificabil. Pentru ei a fost inventată noțiunea de “sponsor”. Da, sunt oameni generosi, fară discuție, dar au și câte un interes : vor să-și promoveze imaginea, vor să li se diminueze dările către Stat ( ăsta e unul din efectele legale ale sponsorizării). Dar, până la urmă, dacă efectul este “un bine” făcut cuiva, ce mai contează avantajele pe care le dobândește cel care îl face? Las’ să fie bine pentru toată lumea!
Exista însă și acei “Mecena”, care fac bine, fără a avea pretenția de a se afla vreodată cine sunt ei.
Folosim des acest termen, puțini însă știu că Mecena chiar a existat : Gaius Cilnius Maecenas a fost un om de stat roman care a încurajat artele, in calitatea lui de sfetnic al împăratului Cezar August. ”Mecena” de astăzi nu sprijină numai arta, “plaja” binelui s- extins. Ei sunt așa-numiții binefăcători “din umbră”. Și aici ma întorc la debutul acestui articol : la ADN-ul lor, scăldat în generozitatea nativă sau la o motivație subiectivă, de multe ori dramatică, pentru care vor , la rându-le, să salveze sau măcar ajute pe cineva. Fără a bate toba. Doar pentru că așa simt.
Una peste alta, facerea de bine, dincolo de eventualele sale efecte negative neprevăzute ( cele care au iscat si expresia “Facerea de bine, f…. de mumă”) este unul din motoarele Omenirii. Atâta timp cât mersul acesteia se sprijină și pe fapte bune, sfârșitul Lumii nu se zărește încă la orizont.
Editorialul de față nu este neapărat un îndemn. Este o umilă analiză. Iar dacă vă interesează părerea mea, am să vă spun, din proprie experiență, că, egoist vorbind, de cele mai multe ori facem bine și pentru ca acest lucru ne face chiar pe noi însine să ne simtim mai bine. Sentimentul că ai ajutat, ca ai readus “viață” în sufletul unui om și soare pe chipul său, te umple pe tine însuți și îti catalizează, fără să-ți dai poate seama, în tot ceea ce întreprinzi mai departe. Desi am o adevărată arhivă în acest sens, nu-mi mai amintesc, iată, cine a rostit niste cuvinte care mi-au mers la inimă : “Binele este singurul lucru pe care, dandu-l altora, de fapt nu sărăcești, ci te îmbogățești chiar tu”
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : HEPATOSUPORT
Comentează