Vă invit în ASIA, la Muzeul ….Satului din București!

FOTO : Marian Grigore

Totul a început de la o invitație electronică, pe care drăgălașa Chen Shuyi de la Sectia Culturala a Ambasadei Chinei mi-a trimis-o recent. De data aceasta evenimentul nu mai viza China. Sau..NU NUMAI China, ci și alte 9 țări din Asia , care s-au adunat laolaltă și au pus… de-un Festival! Al Culturii Asiatice. Ce poate fi mai frumos? mi-am zis, având încă proaspete în memorie amintirile de la nu demult desfășuratul eveniment similar, vizând însă statele africane.

…Duminică dimineața, așadar, data – cea de pe invitație. Cameramanul Marian Grigore m-a sunat deja de jos, de la poartă : îl rugasem să mă ia cu mașina lui, in drumul spre Muzeul Satului “Dimitrie Gusti”, unde urma să se întâmple evenimentul. Înainte să ies pe ușă, am regăsit, pe fugă, între mailuri, invitația și…ochii mi-au căzut pe un detaliu ce-mi scăpase : “Dress code : national dress” ! 🙉🙉🙉 Hait! – am exclamat, privind în oglindă o Marina Almășan împachetată deja într-o ținută neavând nicio legătură cu mioriticele straie naționale. În doi timpi și trei mișcări am reconfigurat totul, inclusiv pălăria de soare tip cowboy pe care mi-omasortasem cu costumul de jeanși și pe care am înlocuit-o urgent cu frumoasa cunună cu maci, semnată de designerul florist Cristina Moldovan. Mi-o făcuse cadou la-nceput de vară și chiar mă-ntrebam zilele trecute, privind-o stând cuminte pe etajera din dormitor, dacă voi găsi vreodată locul și momentul potrivit să o port. Iată-le!

Trecând peste detaliul că Marian era să leșine, când m-a văzut ieșind pe ușa blocului ca o Ileană Cosânzează rătăcită prin down-town, am de arat în trombă și am ajuns, in timp record, la Muzeul Satului, asta după ce am mai “blocat” ( vizual) câțiva participanți la trafic, ce mă văzuseră și ei în mașină, cu coronița pe cap! 😁😁

…Muzeul Satului forfotea deja bine de tot. Deși ziua de ieri a fost una noroasă rău, soarele s-a mobilizat la rându-i, probabil răspunzând rugăminților conjugate, către Dumnezeu, Allah și Budda, ale organizatorilor. Un șir frumos de steaguri anunțau, în limbajul culorilor și al simbolurilor, că astăzi colibele din Muzeul satului se vor amesteca, preț de câteva ore, cu tradițiile venite dinspre China, India, Indonezia, Iran, Japonia, Malaezia, Pakistan, Coreea de Sud și Vietnam.

Odată intrați in atmosferă și după ce l-am chinuit pe Marian să îmi facă fotografii cu cele mai frumoase costume tradiționale, purtate , in majoritatea cazurilor de reprezentanții țărilor respective, ne-am splitat și fiecare și-a început misiunea : eu – documentarea la fața locului si fotografiile aferente, el – filmarea pentru reportajul video propus ca scop.

Ca o paranteză, referitoare la fotografiile cu costumele naționale, rețin momentul comic în care, după minute bune de discuții în engleza cu cei doi drăguți iranieni cu care m-am pozat și care, chinuindu-se să găsească cuvintele în engleza, mi-au vorbit despre țara lor, despre costumele purtate și despre faptul că Ambasada Iranului era vioara întâi a evenimentului de astăzi, am constatat cu toții că… domnișoara era româncă get beget, iar partenerul era o combinație etnică, a cărei jumătate mioritică vorbea perfect limba română! 😁😁 Nu e singura oară când pățesc asta! 🙉🙉

Așadar, despărțită de Marian dar nescăpându-l din ochi, am purces la un tur al standurilor fiecăreia din țările participante la Festival. Obiecte de artizanat, produse alimentare tradiționale, cărți și broșuri turistice, ba chiar și elemente promoționale ( pe care, evident, românașii noștri începuseră să se “bată”🫣) erau înșirate pe mesele ce înconjurau, ca un gard viu, scena locației. La fiecare tarabă, zâmbetele veneau dinspre naționalitățile invitate, înveșmântate în straie tradiționale. Nu vă ascund că, de fiecare dată când complimentam câte un purtator al unor asemenea ținute populare, primeam, la schimb, câte un compliment legat de cununa mea spectaculoasă! ( Gata, știu cum voi prezenta emisiunile, in noul sezon, pentru a obține o creștere a audienței! 😜).

…Dar ce bucurie să continui să descopăr în mulțime și să fac fotografii cu oameni cunoscuți și dragi mie! Excelența Sa, dl. Rim Kap-Soo, Ambasadorul Republicii Coreea la București, apoi drăgălașa Chen Shuyi de care v-am vorbit, dar…iată-l și pe vestitul solist Fang Shuang de la Opera Comică pentru copii, pe care de atatea ori l-am avut invitat în emisiunile mele!

…Locurile in “teatrul de vară” amenajat ad-hoc s-au ocupat, spațiul este deja plin ochi. Soarele îi încălzește pe toți, ca un numitor comun ce ne șoptește la ureche : “E loc sub mine pentru toți!” 🌞

….Liniște! La microfon încep primele speech-uri oficiale : Ambasadorul Iranului – din partea organizatorilor, apoi partea română, cu un reprezentant al MAE ( atentă la copiii care configurează origami la standul Japoniei nu am reținut numele) , foarte bun vorbitor de engleză : cu un speech simplu, coerent și relaxat și cu un accent impecabil.

Odată “partea oficială” isprăvită, pe aceeași scenă se declanșează o frumoasă defilare a costumelor tradiționale. Fondul muzical? Poate puțin surprinzător : un colaj de melodii ale… grupului ABBA! 😳 Banuiesc că, pentru a nu ieși cu păruială între culturi, fundalul muzical a fost ales intenționat unul neutru, însă atât de îndrăgit pe întregul glob pământesc!

Recunosc pe scenă frumoasele manechine ( și manechini! ) din Iran, Indinezia și China, cu care, inspirată, îmi facusem o fotografie înainte de eveniment. Cum la fel de inspirată am fost și atunci când m-am strecurat, tot pentru poză, în grupul multicolor al delicatelor vietnameze, fără a bănui nicio clipă că le voi revedea curând pe scenă, în calitate de… dansatoare! Bravo, domnului Ambasador al Vietnamului, Excelenței Sale Do Duc Thanh, cu care de altfel am și pus la cale o întâlnire din care ar putea să iasa o nouă aventură! Nu, nu vă gândiți la aventuri romantice, ci pregătiți-vă să citiți, cât de curand, un Jurnal de călătorie în Vietnam! Am auzit că este o țară fabuloasă!…

Și dacă tot am vorbit despre programul artistic ce a secondat prezentarea de modă, dați-mi voie să spun , cu mâna pe inimă ( și am o inimă mare, să știti! ) că am fost impresionată de mobilizarea exemplară a participanților, de talentul desăvârșit al artiștilor amatori.

Amatori-amatori, dar s-au descurcat excelent pe scenă! ( bănuiesc că, timp de o săptămână prin Ambasade nu s-a mai lucrat , ci doar s-a dansat și s-a cântat! 😁). Trebuie să menționz și cele două excepții – printre amatori iată și doi profesioniștii Fang Shuang ( minunată interpretarea intr-o românească perfectă a “Ciobănașului cu 300 de oi!) și colega sa de țară, cea care a impresionat asistența printr-un moment de virtuozitate la un instrument tradițional, înrudit cu țambalul nostru.

Nici nu s-au stins bine aplauzele generate de talentații artiști asiatici de pe scenă, că fluviul de spectatori s-a și revărsat în zona in care cele 9 țări și-au adunat gusturile, rețetele și miresmele tradiționale. Deși mă uit de regulă cu ochi critic către “îmbulzelile” la mâncare ( am senzația că ne pun nația într-o lumină nu tocmai ok!🙉) de data aceasta m-am înscris la rându-mi cu succes în roiul de lăcuste ce s-a repezit pe bunătățile fiecarui stand. Ca de obicei, locul I in Topul preferințelor mele a fost ocupat de tradiționalele “pachețele de primăvară” chinezești! … Dacă vreți să mă seduceți, să mă dați gata sau să obțineți ceva de la mine, invitați-ma la un ospăț cu pachețele de primăvară! Mă lăsați o zi în fața unei mese pline cu pachețele, apoi mă luați a doua zi ( cu targa! ) și veți obține de la mine tot ce doriți! 😁😁

Una peste alta, nota 10 pentru excelenta organizare a Festivalului, pentru gazdele sale impecabile ( Muzeul National al Satului “Dimitrie Gusti”), pentru organizatori, pentru participanții asiatici – manechine sau artiști – dar și pentru un public românesc masiv și civilizat, dornic de schimburi culturale și participativ, în sensul cel mai frumos al cuvântului. La plecare, remarcând încă o dată exotismul combinației dintre elementele satului romanesc din decor și minunații “intruși” asiatici veniți de departe, am executat o ultimă fotografie : un morman de opinci, puse la vânzare de un dac autentic, cu o barbă de Moș Crăciun și încântat să tragă cu ochiul la meșteșugurile “vecinilor asiatici”. Cine știe ce combinație șmecheră ar putea rezulta, spre exemplu, între opinca românească și “șlapii” cu talpă din lemn – “geta” – purtați în Japonia?!? 😁😁