A ales să vindece oamenii chiar daca mâinile ei tremurau de emoție. L-a chemat pe Dumnezeu să opereze alături de ea, sacrificându-și viața personală pentru a vindeca fără amânare. Ani de zile a dormit în spital fără să-și permită luxul de a pleca în concediu pentru mai bine de un deceniu și jumătate și, deși nu asta a vânat, viața i-a oferit cea mai înaltă recunoaștere posibilă: titlul de prima femeie neurochirurg din lume. Dragi cititori, pentru lumea medicala, numele ei poartă o înaltă rezonanță! Pășiți cu mine în povestea acestei zile și aflați viața acestei personalități excepționale a trecutului fără de care prezentul nu exista: medicul Sofia Ionescu-Ogrezeanu.
I-a fost dat să rămână pe Pământ 88 de ani și să fie prima din lume – prima femeie neurochirurg din lume. Se 
născuse în primăvara lui 1920, fiind chiar de la naștere speciala: un nou-născut de 5 kg cu degete foarte lungi. Mama ei era o refugiată din Bucovina iar tatăl său funcționar bancar. Sofia a urmat școala primară din orașul natal, apoi primele șase clase la Liceul de Fete Fălticeni iar ultimele două la Școala Centrală de Fete „Marica Brâncoveanu” din Capitală. De pe la vârsta de 16 ani și-a dorit să devină medic și, deși nu a fost încurajată de tatăl său înspre această profesie, Sofia își decisese deja cariera, intrând la Facultatea de Medicină, la specializarea Oftalmologie, fără să-și imagineze însă, pe atunci, că avea să devină prima femeie neurochirurg din lume. La Facultatea de Medicină din București, i-a avut ca profesori pe Francisc Rainer, George Emil Palade, Alfred Rusescu și Ionescu Sineşti.
Venirea celui de-al Doilea Război Mondial avea să-i schimbe pentru totdeauna destinul. A fost repartizată la Suceava pentru îngrijirea victimelor tifosului. Tifosul, din păcate, este boala care a lovit năpraznic războiul și a ucis mulți oameni, mai cu seamă copii. În tot acest spectacol tragic și dezolant, Sofia s-a oferit voluntar, în spitalul ei local, conjunctură care a împins-o către corpul chirurgical unde a trebuit să facă primele ei operații, în cea mai mare parte amputații. În 1943, Sofia a obţinut un post de intern la serviciul de neurochirugie al Spitalului nr.9 din Bucureşti, unde războiul o obliga la a munci continuu. Acolo a fost aleasă în echipa neurochirurgicală condusă de profesorul Dimitrie Bagdasar, întemeietorul neurochirurgiei românești, din care mai făceau partea doctorii Constantin Arseni și Ionel Ionescu, viitorul soț al Sofiei Ionescu–Ogrezeanu.
Într-o zi, o conjunctură specială avea să îi scrie destinul: medicul Bagdasar, având o rană la deget, nu a putut opera un băiețel care fusese rănit în război și care era deja în comă. Sofiei Ionescu–Ogrezeanu i s-a cerut să facă ea intervenţia chirurgicală pe creier, asistată, desigur, de profesorul Bagdasar. Spre surprinderea întregii echipe, Sofia a operat cu mare succes, deși era doar prima ei intervenție pe creier. Extrem de impresionat de cunoștințele ei, după această operaţie, profesorul Dimitrie Bagdasar, totalmente convins de faptul că Sofia are aptitudini de neurochirurg, a promovat-o pe Sofia Ionescu–Ogrezeanu drept prima femeie neurochirurg din lume.
61 de ani mai târziu, în 2005, intervenţia sa de atunci a fost recunoscută ca premieră mondială de Congresul Mondial al Femeilor Neurochirurg.
Înapoi, în vremea războiului, în anul 1945 și-a susținut doctoratul în medicină și chirurgie iar în 1946 a participat la concursul de secundariat. Tot în anul 1945, la terminarea studiilor, s-a căsătorit cu medicul și colegul ei, Ionel Ionescu. Vreme de șapte ani, cuplul a locuit în spital, unde au asigurat garda permanentă, iar timp de 15 ani nu au avut concediu de odihnă. Și, deși era și mamă, Sofia Ionescu–Ogrezeanu nu a avut vreme să se dedice prea mult copiilor ei.
“Copiii mei n-au avut mamă. Eu eram mereu obosită, munceam la policlinică cu plata de două ori pe săptămână, ca să-mi suplimentez veniturile…Noaptea mă trezeam la două şi până la patru îmi scriam lucrările ştiintifice“, a declarat Sofia Ionescu–Ogrezeanu într-un interviu cu puţin timp înainte să moară.
În spital „în fiecare dimineaţă, Sofia Ionescu–Ogrezeanu făcea operaţii pe creier, iar după-amiaza, pe coloană, unele operaţii fiind realizate în premieră, cu tehnici inedite, inventate ad-hoc, dar care au salvat sute de vieţi. Fiecare soluţie găsită a însemnat pe urmă o comunicare ştiinţifică prezentată în străinătate şi, implicit, o recunoaştere internaţională”, se arată în Enciclopedia personalităţilor feminine din România
În 1970, Sofia Ionescu–Ogrezeau a trebuit să călătorească împrenă cu o pacientă, membră a Ambasadei Franceze, la Paris și la Lyon. Medicii francezi erau sceptici că poate exista o femeie neurochirurg așa că au cerut niște dovezi concrete: i-au cerut Sofiei să le arate mâinile, pentru a vedea dacă are o bătătură pe inelul inelar. Se pare că toți neurochirurgii au această bătătură. Când medicii francezi au privit mâinile Sofiei, au realizat cu mare uimire că ea operase, cu siguranță, zi de zi, ani de zile.
De-altfel, în deceniile de carieră medicală, Sofia Ionescu–Ogrezeanu fusese cea în mâinile căreia pacienți celebrii își așezaseră viața și salvarea: soţul Mariei-Tănase, soţia lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, una dintre soţiile şeicului Zaed-Bin sultan al Nohaian din Abu-Dhabi, artiști, prinți, poeți, dar și mulți tovarăși comuniști.
Cei care au cunoscut-o personal au povestit că Sofia Ionescu–Ogrezeanu era un chirurg excepțional care muncea enorm în vreme ce era, la finalul zilei, un om extrem de modest.
Profesia nobilă căreia i s-a dedicat decenii întregi, sacrificând chiar și prețiosul timp personal al familiei ei, nu a rămas un efort nerasplătit de viață și de oameni. Pe parcursul vieții ei, Sofia Ionescu-Ogrezeanu a fost profesor universitar, membru al Societăţii Române de Istoria Medicinei, membru emerit al Academiei de Ştiinţe Medicale și medic erou, conform OrganizaţieiMondiale a Sănătăţii. A primit „Semnul de Distincţie” al Crucii Roşii, insigna „Evidenţiată în Munca Medico-Sanitară”, medalia „A XX-a Aniversare a Eliberării Patriei”, medalia „25 de ani de la Proclamarea Republicii”, Diploma de Onoare ANFDUR pentru merite de excepţie, Premiul „Elisa Leonida Zamfirescu” şi Diploma de Onoare a Confederaţiei Naţionale a Femeilor din România.
Cea care la 88 de ani pleca în lumea celor drepți încununată de glorie și de respect, fiind prima femeie chirurg 
din lume ne lasă moștenire, în rândurile următoare, o pildă de viață: „În copilărie şi chiar mai târziu, când cântam la pian, îmi era teamă să nu mă vadă cineva că tremur. Atunci, la prima operaţie, m-am simţit copilul de altădată în faţa pianului. Dar din dorinţa de a nu-mi vedea nimeni teama, m-am lăsat copleşită de o linişte binefăcătoare. Apoi, toată viaţa, la operaţiile cele mai dificile, am simţit că sufletul îmi este stăpânit de pace. Este o stare minunată, de comunicare cu Dumnezeu”, afirma Sofia Ionescu–Ogrezeanu într-un interviu, potrivit Enciclopediei personalităţilor feminine din România, lucrare publicată de Editura Meronia, Bucureşti, 2012.
Ea a deschis ușa femeilor într-o specializare medicală monopolizată pe atunci de bărbați, nu doar în România ci în lumea întreagă. L-a luat pe Dumnezeu alături și, în liniștea ființei ei a operat, cu succes, cele mai sensibile părți din trupul uman. Sute și sute de oameni care s-au salvat, în mâinile ei și și-au reluat viețile de dinainte de boală. Și, deși iată, chiar ea își recunoștea temerile, se pare că, de cele mai multe ori, curajul aparține celor nu se tem să fie vulnerabili. Sofia Ionescu-Ogrezeanu este Arhitectul de Frumos al acestei zile în fața căreia, in memoriam, eu mă plec cu recunoștință și onoare că, în lumea neurochirugiei mondiale tot o româncă a deschis drumurile. Trecutul acestei nații este plin de astfel de personalități fabuloase care dețin titlul de “primul din lumel iar această rubrică, rând pe rând vi-i va prezenta. Pentru că, deși e poate greu să crezi ori să accepți această pondere copleșitoare adevărul este că România de ieri și România de azi este o țară a Creatorilor de 10, a Arhitecților de frumos. Rămâneți în fiecare săptămâna alături de noi și vă veți convinge!
Comentează