Să zâmbesc? Să mă emoționez? Să rămân bouche-be ( adică cu gura căscată) ?…Există momente în propriile-mi emisiuni, care, chiar dacă le știu pe dinafară și mă gândesc la ele de săptămâni întregi, în momentul în care ele chiar “se întâmplă”, mă transformă într-o naufragiată pe o insulă de surprindere. Și, deși încerc să fiu mereu naturală, ajung să nu știu încotro s-o apuc : spre zona umorului? a sincerei surprinderi? a emoțiilor neregizate?…Mă aflu, iată, în fața unui asemenea subiect. În culise așteaptă să intre în scenă invitatul următor : un oarecare Lucian Marcu, sibian, căpitan al echipei de fotbal “Voința Sibiu”. Nu l-am cunoscut niciodată, nu l-am văzut niciodată. Am dat peste el, navigând pe internet, în căutarea unor subiecte pentru noul sezon al 
emisiunii “Femei de 10, Bărbați de 10”. Cică un sibian și-a tatuat pe spate tabloul lui Nicolae Grigorescu, “Atacul de la Smârdan”….Wow! În zilele noastre?!? Un tânăr își face un tatuaj patriotic?!? Articolul din ziarul virtual atașează și o fotografie cu “spinarea-șevalet”, precizand că posesorul este, printre altele, născut pe 1 decembrie, taman de Ziua Marii Uniri, devenită zi națională… Messengerul mă aduce, în scurtă vreme, în legătură directă cu ineditul sibian. Puțin sceptic la mesajul meu venit din neant, Lucian Marcu acceptă invitația Televiziunii Române. De ce am făcut-o? Pentru că sunt ardeleancă, sunt sensibilă la tema patriotismului, iubesc tinerii și imi plac oamenii care “ies din rând” cu lucruri frumoase și, in general, ador lucrurile trăznite. Iar o spinare acoperită de o scenă din Războiul de independență nu-i de ici, de colo, nu-i așa? Merită cu prisosință s-o arăți la televizor, atașandu-i un dialog despre dragostea de țară, într-o țară cu sentimentele diluate…
…Iată-mă în scenă, cu reflectoarele mușcând din mine cu dinții lor de flacără. Gradenele sunt goale, pustiite de restricțiile Covid-ului. Tocmai a început partea a doua a emisiunii, iar primul subiect e “Lucian Marcu”. Lucian e în culise, Liana, colega mea care l-a preluat sub aripa sa, îi explică ce și cum, pe unde intră, unde se oprește, la ce cameră se uită. Probabil îi șoptește și ce anume îl voi intreba, deși nici eu nu știu încă. Nu-mi cunosc dinainte invitații ( cu excepția persoanelor publice) , majoritatea ajungand din provincie cu o oră-două inainte de filmare. Nu apuc decât eventual să-i salut și să le mulțumesc că mă onorează cu prezența lor. Și sincer, nici nu vreau să-mi “regizez” interviurile. Știu totul despre ei, dar dialogul îmi place să-l “construiesc” pe loc, direct in emisie, sprijinindu-mă pe o oarecare spontaneitate pe care încă o mai port în ranița de jurnalist. Pe Lucian îl aștept cu nerăbdare în scenă, pentru că vreau să-i văd cu ochii mei, tatuajul. Am auzit deja niște exclamații , in culise, dovada că, iată, colegii mei l-au văzut deja și…nu i-a lăsat reci!
….Bandul lui Andrei Tudor atacă începutul de parte a doua…Formulez speechul meu de debut, înșurubandu-l in jurul ideii de patriotism. “ Vom incepe aceasta a doua parte a emisiunii noastre cu un subiect care poate multora li se va parea desuet. Vorbim, asadar, despre dragostea de tara. Poftim? Ce spuneti? ….Aaa!…trăim intr-o tara nesemnificativa, pe care nu ai de ce s-o iubesti.. Ati auzit de George Bernard Shaw? Da, este unul dintre cei mai mari dramaturgi ai lumii.
“Patriotismul – spunea Shaw – este convingerea noastra ca o tara este superioara altora, intrucat ne-am nascut in ea.” O fi suficient? Cert este ca dragostea de tara este un subiect pe care putem glosa zile intregi. Iar pentru a o demonstra, nu trebuie neaparat sa luptam pe front. Ci doar sa facem ceva , pentru tara noastra. “Nu te intreba ce poate face tara pentru tine, intreabă-te ce poti face tu pentru tara ta.” ….Acum ceva timp, fotografia unui tatuaj inedit, realizat pe spatele unui român patriot, a devenit virală pe internet. “….și aici instrumentiștii bandului atacă, și-l invit în scenă pe Lucian, un tânăr deloc înalt la stat, deloc mare la sfat, dar emoționant de sincer și de îndragostit de țara sa. Nu mânuiește cuvintele cu iscusința unor interlocutori versați, valuri de emoții i se adună ghem în gâtlej, însă atât de emoționant îi este discursul : pe cât de simplu pe atât de adevărat, mai adevărat 
decât sutele de discursuri rostite de politicienii înghesuiți prin televizoarele noastre de acasă…Există o a doua Românie, îmi zic în gand, în timp ce Lucian își dă tricoul peste cap, pentru ca Daniel, cameramanul de la steadycam, să-l poată arăta telespectatorilor. Această a doua Românie, este una curată, care nu întotdeauna are loc la televizor, care îsi păstrează intacte valorile și curat sufletul locuitorilor săi, o Romanie în care oamenii muncesc cinstit și isi iubesc sincer țara, iar micile lor gesturi de patriotism, precum cel “gravat” pe spatele invitatului meu, nu fac decât să ne șoptească la ureche, readucându-ne speranța în suflet : “Nu vă temeți! România încă nu e pierdută!…”
P.S. Lucian nu e fotbalist decât în timpul liber. In rest, e o mică parte a marii armate a celor care luptă cu Covid-ul, ca angajat al Spitalului de pneumoftiziologie din Sibiu.
ASTĂZI, LA ORA 15, PE TVR2, ÎL VEȚI CUNOAȘTE PE LUCIAN MARCU, DAR ȘI PE ALȚI ROMÂNI DE EXCEPȚIE, INVITAȚI AI EMISIUNII “FEMEI DE 10, BĂRBAȚI DE 10”
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : URACTIV FORTE
Comentează