Capitolul IX. Ooops! Ce-am făcut?

23.02.2016. 06:36

”Bună dimineața iubito, sper că ai dormit bine, eu acum m-am întors, vreau doar să știi că totul a mers bine. Nu știu ce m-aș face fără tine nicio secundă, ești mereu în gândurile mele, am mare nevoie de tine și mi-e așa de dor de tine, iubirea mea.”

”Mulțumesc, dragă. Și bună dimineața. Sunt așa de fericită că ești bine. Sunt atât de fericită că exiști în viața mea. Viața mea s-a schimbat complet, prioritățile mele s-au schimbat. Iubirea schimbă totul”.

”Honey, nu-mi voi putea explica niciodată sentimentul pe care l-am avut în această săptămână, mi s-a părut că au trecut ani. N-am mai trăit niciodată așa o durere, am simțit ca și cum cineva mi-a înfipt un cuțit în inimă. Aproape că nu mai pot respira știind că până acum nu te-am putut ține în brațe, să te strâng și să te sărut și să fac dragoste cu tine, iubirea mea”.

”Știu, dragul meu, așa simt și eu. Este minunat, dar așa de dureros. Dar este motivul pentru care trăiesc acum.”.

”Bine, draga mea. Ce ai azi în program?”

”Am de lucru. Fără spa azi”.

”Bine, iubito, când te întorci de la lucru?”

”Dragule, lucrez acasă, așa că sunt aici pentru tine. Când ți-e dor de mine, mă găsești aici”.

”Okay, honey, ce vei lucra azi acasă?”

 

”Am de trimis un pachet unui client și alte lucruri pe care nu știu să le traduc. Și te iubesc.”

 

”Ce pachet vrei să trimiți unui client?”

 

Mă înduioșează curiozitatea lui și îi explic pe scurt în ce constă afacerea mea.”

 

”Oh, e drăguț, câștigi bine din asta?”

 

”Destul cât să trăiesc. Ar putea fi și mai bine dacă aș face mai mult pentru asta, dar mai am de făcut și alte lucruri”.

 

”Okay, asta-i bine, sper să mă înveți și pe mine când voi veni acolo.”

 

”Aș fi așa de fericită să am pe cineva să mă ajute – acum îmi vând produsele doar în România dar ar fi grozav să vând și afară. Aici piața e limitată”.

 

”Da, iubito, e o idee bună, te iubesc honey, îmi ești așa de dragă, am să te ajut în afacerea ta, îți promit că te voi ajuta financiar și fizic”.

 

Asta-i bună, mă și vedeam punându-l pe domnul general la treabă.

 

”Am o grămadă de idei de afaceri, dar n-am putere să le pun pe toate în practică”.

 

Îi povestesc pe scurt câteva dintre ideile mele.

 

”Draga mea, tu mă omori pe mine, ești exact genul de femeie pe care îl caut și pe care îl aștept, mereu îi voi mulțumi lui Dumnezeu că mi te-a dat, ești așa o binecuvântare în viața mea, mă completezi atât de bine, iubito, vreau să îmi promiți că vei fi puternică pentru mine.”

 

”O, Doamne, vrei să spui că m-am ales cu un iubit și cu un partener de afaceri totodată? Ce norocoasă sunt! Te iubesc iar. Vom face minuni împreună.”

 

Cred că a simțit un pic de ironie în tonul meu, dar speram că știe de glumă. Totuși, observ că nu pare să aibă simțul umorului. Asta nu prea-mi place. Totuși, nimeni nu-i perfect. Se pare că nici măcar EL. Îl simt îmbufnat.

 

”Poate că nu mă crezi, iubito, poate te îndoiești de iubirea mea pentru tine”.

 

”Bine-nțeles. Sunt o persoană realistă. Bine-nțeles că mă îndoiesc. Dar nu-mi pasă. Trăiesc acum cea mai bună parte a vieții mele. Sunt așa de fericită”.

 

”Okay, acum cred că-ți bați joc de mine. Eu sunt o persoană onestă, sunt foarte nobil, pot să te întreb de ce te îndoiești de iubirea mea pentru tine?”

 

Nobil. Ăsta era cuvântul care-l descrie cel mai bine. Noroc că l-a formulat el, mie nu-mi venea în minte. Dac-ar fi să-l descriu într-un cuvânt, ăsta ar fi: nobil.

 

”Patrick, când ne vom cunoaște mai bine vei vedea că sunt o persoană sinceră. Nu mint niciodată. Urăsc minciuna. Dragul meu, sunt convinsă că știi că mă îndoiesc și cred că apreciezi asta”.

Poate nu m-am exprimat destul de clar, de-asta urăsc faptul că trebuie să port conversația într-o limbă străină, poate nu mă fac destul de bine înțeleasă. Ce voiam să spun e că situația e atât de incredibilă, încât e normal să mă îndoiesc, iar el ar trebui să aprecieze faptul că nu sunt atât de proastă încât să cred tot ce mi se spune. Sigur, ar fi fost minunat să fie adevărat, dar dacă nu e, mi-am păstrat o rezervă suficientă de neîncredere încât să nu fiu prea dezamăgită. Sau așa credeam eu. Sau așa voiam să cred.

”Și eu urăsc minciuna, dar nu știu de ce le e așa greu oamenilor să mă creadă zilele astea. Când le spun prietenilor mei că am găsit pe cineva pe facebook și că ea e din România, le e greu să mă creadă”.

”Dar te iubesc așa de mult, cu toate că mă îndoiesc”.

”Poate că motivul care te face să te îndoiești de mine este faptul că îmi arăt atât de mult dragostea pentru tine”.

”Nu te cred doar pentru că este incredibil, dragă”.

”Câteodată simt lacrimi în ochi când vorbesc cu cineva care nu crede în mine.”

Doamne, ce scump poate să fie! Un general cu suflet de băiețel? Și se mai miră că nu-l cred.

”Nu face asta, dragul meu. Acum văd pe fereastră soarele răsărind. E așa de frumos!”

Era ora 7:14. Și era prima noastră ceartă. Înainte de răsăritul soarelui.

”Dragă, vreau să știi că dacă mă părăsești am să mor, pentru că mi-am găsit dragostea în tine.”

”Dragule, am nevoie de o îmbrățișare. Ai o îmbrățișare pentru mine?”

”Eu cred că poate vrei să te joci cu sentimentele mele”.

”Poate”.

”Poate?”

”Și de un sărut. Am nevoie de un sărut. Unul foarte lung”.

”Îți doresc o zi bună. Am o durere de cap, trebuie să mă relaxez acum”.

Oooops! Ce-am făcut?!

 

Va urma