Noțiunea de “personaj controversat” i s-a potrivit întotdeauna foarte bine. Și nu l-a deranjat deloc. Și-a văzut mereu de drumul său și a avut fler : și-a ales întotdeauna drumuri bune. Deloc netede, dar cu victorie la final.
Pentru mine și o generație întreagă, a fost mai mult decât un șef. A fost mentor și încă 
unul pe care nu-l poți uita. A fost crâncenă colaborarea cu el, pentru că era perfecționist, pretențios, nu suporta lenea și prostia. Trebuia să fim toți după chipul și asemănarea lui. Măcar ca și jurnaliști. Mulți s-au pierdut pe drum. Cei care “au rămas” însă, au moștenit de la el ceva neprețuit. Pe lângă credința că această meserie se face numai din pasiune. Au moștenit tenacitatea. Capacitatea de a depăși orice piedică. De a te lupta cu adversarul până-n pânzele albe, dacă știi că dreptatea e de partea ta.
Astăzi, deși a acumulat decenii de performanță în televiziune, a devenit o prezență discretă. Ceea ce nu înseamnă că stă pe tușă. Nuuu! Continuă să schimbe lumea, prin proiecte uriașe, dar n-o mai face la vedere. A acumulat destulă celebritate, îi ajunge pentru încă 10 vieți. Acum împinge țara înainte “din umbră”. Și se bucură de viață, făcând lucruri pe care, odinioară, nu avea timp să le facă. Pentru că era mult prea îndrăgostit de meseria asta.
Astăzi povestim, la o cafea, cu omul de televiziune Mihai Tatulici.
Marina Almășan : – Ești, fără doar și poate, unul din marii oameni de televiziune ai acestei țări. Nu ți-e greu să stai deoparte?
Mihai Tatulici: – Am fost unul din ăia mai răsăriți și nu mi-e deloc greu să stau deoparte, pentru că nu mai e deloc tentant să mai stai în joc. E horror. Nu numai la TVR, unde acum e horror rău de tot, dar și în alte structuri.Constat că talk-show-ul social, adică ce făceam eu, nu mai e la modă, pentru că înseamnă muncă multă, bani mulți, iar audiența mare se face greu. Și patronii știu foarte bine cum se face audiență mare în talk-show-ul social: cu scandal, cu anchete, cu de toate, iar ei, când aud de lucrurile astea, li se… înmoaie elanul! Așa că…nici nu vreau să-i deranjez, dar nici nu vreau să mă dezamăgesc pe mine, așa că… stau liniștit! ( râde)
Marina Almășan : – Ei, liniștit nu te văd eu stând niciodată. Hai să privim puțin înapoi, peste umăr. Care sunt, în opinia ta, emisiunile care te recomandă?
Mihai Tatulici : – Sunt prea multe. Nu că sunt arogant, dar sunt datele de audiență care vorbesc despre ele. “Veniți cu noi pe programul 2”, imediat dupa anii ‘90, apoi mai multe campanii infernale – “10mpentru România”, “România prinde rădăcini” ( de plantat și de apărat Romania de inundații), după aceea un proiect care după părerea mea nu are egal în România și pentru care eu am primit jumatate de an numai mișto-uri și care se chema “Stradă, școală si spital”. Însă s-a dovedit că am fost foarte vizionar, pentru că astăzi drepturile constituționale sunt la ordinea zilei. Unele lucruri am reusit să le schimb, dar în mic, cu nuanțe foarte mici. Am făcut 7 ani acest proiect și abia acum încep să se miște un pic lucrurile în sănătate, începe să se miște foarte puțin în 
învățământ dar mai deloc, nu se mișcă deloc încă în infrastructură, în siguranța cetățeanului, în multe alte chestii. Deci drepturile noastre constitutionale în acest moment sunt cam ca atunci când am început noi campaniile. Rezultate mici. Dintr-un motiv foarte simplu : presa e divizată, televiziunile celelalte nu se asociază campaniei niciunei alte televiziuni concurente, chiar dacă aceasta este corectă, și nu vorbesc aici de politică, ci pentru că interesele sunt aici atât de divergente, încât ideea de a construi, cu ajutorul presei, un front comun este exclusă astăzi. Așa că am toate motivele ca astăzi să stau deoparte.
Marina Almășan : – Nu-mi imaginam ca voi întâlni un Mihai Tatulici atât de sceptic! Dar hai să “revenim acasă”! La un moment dat, nu foarte demult, ți s-a propus un post de conducere în TVR și l-ai refuzat. Am în sfârșit ocazia să te întreb de ce?
Mihai Tatulici : – Chiar și recent, mi-au tot dat târcoale unii care-mi propuneau asta și reprezentau, evident, autoritatea publică a momentului. Pentru toți am avut același răspuns : am numit 10 puncte, fără de care nu accept. Condițiile mele. Cele 10 puncte însemnau : un consiliu de administrație pe criterii de profesionalism, plus, alte drepturi stipulate în lege : dreptul directorului general de a-și face echipa, de a angaja pe cine vrea, de a face restruturari în televiziune atât de severe, încât să se poată merge până la ideea de a-i da afară pe toți si de a-i reangaja pe bază de contract de performanță, pe de o parte, și pe bază de alt tip de contract, de “educație a națiunii” pe de altă parte. Căci televiziunea publică are și alte sarcini care decurg din banul public : să-i învețe pe români istorie, civilizație, legislație si altele. La niciunii care au condus România în acest interval de 7 ani, de când am ieșit la pensie, n-am găsit înțelegere pe toate cele 10 puncte…Ca să nu mai vorbesc ca unul din lucrurile care mă înfioară este că astăzi Guvernul platește televiziunea. Este horror! Este televiziunea poporului, trebuie s-o plătească poporul, cu abonamente, pe bază de performanță. Cum e peste tot în lume…Din păcate televiziunea publică a ajuns într-un moment în care nu mai contează pe piață…
Marina Almășan : – Aoleu! Dacă îmi mai spun mulți intervievați același lucru, cred că mă sinucid! Eu încă mă încăpățânez să cred că lucrez intr-o instituție importantă și chiar mă căznesc să fiu mândră de asta. Deși nu sunt nici eu chiar oarbă….
Mihai Tatulici : – Eu am încetat demult să mai accept invitațiile de a participa la emisiuni, la TVR. Iar pe directoarea voastra o cunosc foarte bine, de când era la Sârbu. Este o persoană…. ( – îmi cer scuze, cu riscul ca gestul meu să fie considerat “cenzură”, acest pasaj din interviu nu-l pot publica – n.a.).
Marina Almășan : – Mihai, tu ești un om foarte sufletist, chiar dacă pari un om dur ( și probabil așa și trebuie să fii, ca să reușești în profesia asta), așa că am să-ți pun o întrebare “de suflet” : Ce a însemnat pt tine Televiziunea Română?
Mihai Tatulici : – Tu știi foarte bine ce a însemnat. Știi foarte bine că în biroul meu de la 
TVR, pe perete, la loc de cinste, era portretul lui Vornicu, cel care m-a învățat meserie. Pentru mine televiziunea publică înseamnă VORNICU. A însemnat atunci, înseamnă și-acuma și va însemna câtă vreme voi trăi. Atât și nimic mai mult. Instituția avea , pe atunci, din comunism, racilele sistemului, iar când am ajuns în democrație, adu-ți aminte ce scandaluri generam în TVR, pe motiv că toată lumea sufla-n iaurt. Nu se poate așa ceva! De aceea am și plecat!
Marina Almășan : – Mda..ai plecat și ne-ai lăsat atunci, țin minte, pe noi, echipa ta, cu o groază de dușmani pe cap, pentru că, deși eram niște “copii” la vremea aceea, am continuat să fi percepuți de ceilalți ca fiind “oamenii lui Tatulici”…
Mihai Tatulici : – Adu-ți aminte că am plecat cu 175 de oameni și tu n-ai vrut să pleci!
Marina Almășan : – Daaa…😪, eu te-am trădat, dar tocmai începusem atunci “Ceaiul de la ora 5”, dădusem cu nasul de celebritate și, in plus, iubeam atât de mult Televiziunea Română, încât nu am avut puterea să fac acest pas…Sper să nu-mi porți pică!
Mihai Tatulici: – Chiar n-am o problemă : fiecare e liber să-și rateze șansele cum vrea.
Marina Almășan : – Oooo! Ce dur esti! Prefer să schimbăm subiectul…Spune-mi, Mihai, cum trebuia să fii, odinioară, ca să devii un bun om de televiziune? S-au schimbat lucrurile, in prezent?
Mihai Tatulici: – Există și astăzi ziariști incisivi, numai că astăzi lucrurile sunt foarte
complicate. Astăzi, ca sa faci o investigație, iti trebuie în primul rand, echipă. Echipă mare, nu echipă mică. Eu am mai fost invitat să mai fac emisiuni la o televiziune, care mi-a spus din capul locului că nu are bani – îmi dădea un salariu decent, pe care nici macar nu l-am cerut – dar că în afară de producătorul care-mi spunea în cască când se dă publicitatea, nu mai există nimeni lângă mine. Și asta intr-un talk show de trei ore!!! Păi tu iți dai seama ce înseamnă asta?!? În ultima televiziune în care am fost, adică in Realitatea TV, am lucrat cu o echipă de 22 de oameni!!! Adică aveam tot ce-mi trebuie : documentariști, reporteri de teren, echipă de investigatie, si așa mai departe.
Marina Almășan : – Păi îmi amintesc că, pe vremuri, cam așa stateau lucrurile și in echipa noastră de la “Veniți cu noi pe programul 2” : aveai o armată de reporteri, documentariști, cele mai bune echipe de filmare,… era pe atunci cea mai bine structurată echipă din TVR!
Mihai Tatulici : – Da, și toate astea pe un suport solid de audiență, care-mi și conferea puterea de a face tot ceea ce-mi propuneam.
Marina Almășan : – Stii că eu astăzi, cand le povestesc unora și altora cum lucra echipa ta de la TVR, cea in care și eu am debutat, lumea se miră: “Hai, măi, că nu se poate așa ceva! Atunci? In TVR?!”
Mihai Tatulici : – Da, dar nu trebuie să uiți că, pe atunci, datorită audienței fabuloase pe
care o aveam, am pus mâna pe “putere” : eram șeful Colegiului Realizatorilor, eram seful Comisiei de disciplină, eu eram membru în Consiliul de Administratie, în Colegiul de programe, acolo făceai scandal și dacă aveai dreptate și mai erai și lider de audiență, nu puteau să-ți pună pumnul în gură. Ții minte emisiunea cu Regele Mihai de la Peleș? Toți au vrut să mă dea afară, să implice SRI-ul, au fost amenințări cu bombe la Peleș, …nu merge așa! Dacă ești stăpân pe tine, pe picioarele tale și pe forța ta interioară, ți se fâlfâie! Dar am plecat din TVR pentru că mi-am dat seama că e ireversibil procesul, adică trebuia să fim vreo 20 ca să ne luptăm zilnic pentru a ne obține, in fond, dreptul de a face emisiuni bune. Așa că…mă felicit că am plecat!
Marina Almăsan : – Ei, uite, eu nu vreau să plec, pentru că eu chiar cred că în TVR se vor întâmpla lucruri mărețe și că ne vom redobândi mândria că lucrăm în postul public. Probabil sunt o visătoare, dar…asta e : asta simt și asta fac. Că veni vorba : astăzi există foarte multe televiziuni în România, aproape că se calcă pe picioare unele pe altele. Ce loc crezi că ocupă postul public, în tot acest peisaj? Mai este nevoie de el? Care ar fi menirea lui?
Mihai Tatulici : – Postul public va fi necesar întotdeauna, dar niciodată numărul de numărul de posturi publice pe care le făcuse, la un moment dat…nu mai stiu cine, parcă Nicolau, nu e oportun. Eu, cândva, am dat un plan unei autorități publice, despre modul de organizare a televiziunii. Și stațiile locale aveau, la mine fix 20 de oameni. Atât! Ele furnizau știri stației centrale și aveau o emisiune pe plan local. Una! Atât! Si-un buletin de știri local. …Dar vouă vă lipsește o autoritate
profesională, un manager care să știe cu ce se mănâncă televiziunea publică. Pentru că ea este o altă mâncare, față de orice altă televiziune privată!
Marina Almășan : – Nuantează puțin!
Mihai Tatulici : – Păi aici vorbim de două aspecte : televiziunea publică are în primul rând o funcție publică : trebuie să educe națiunea. Prima și cea mai importantă funcție a sa este EDUCAȚIA NAȚIUNII.
Marina Almășan : – Dar…dar aici apare o problemă : ce te faci, că educația nu aduce audiență?
Mihai Tatulici: – Ba da, dacă știi s-o faci ca lumea! Adu-ți aminte câti realizatori celebri au promovat televiziunile din Occident, pentru a face educație! Îți amintești de faimosul Carl Sagan, care făcea educație , vorbea despre Cosmos, despre sisteme planetare, adu-ți aminte de Bacalu, al nostru, ce emisiuni de știință făceau Bacalu cu Mironov! Pe vremea comuniștilor, să se înțeleaga bine!
Marina Almăsan : – Ei , aici apare problema aceea cu “pe vremea aia nu exista decât TVR, era firesc ca toată lumea să se uite la noi, că nu avea încotro! “
Mihai Tatulici : – Aiurea! Fă astăzi la nivelul la care făceau ăia și o să vezi că faci audiență! Nu te supăra, astăzi mănâncă din audiența televiziunii publice și Discovery, în toate declinările ei, pentru că oamenii sunt interesați de așa ceva. Dar dacă le formezi gustul pe canalul tău public, despre un subiect local, nu despre elefanții din India, obții mult mai multă audiență chiar și decat Diacovery. Producția locală întotdeauna bate producția “achiziționată”, străină. Dacă o faci cum trebuie, normal. Ori, această primă funcție nu mai poate fi acoperită, în acest moment, în televiziune, pentru că nu există dorința autorității de a face astfel de lucruri. Pentru că s-ar naște imediat realizatori. Pentru că ziariștii de televiziune, dacă simt că “e culoar” pentru asta, se duc și se formează.
Marina Almășan : – Să știi că te contrazic : există destule reportaje de tip “Discovery”, făcute de colegii mei foarte talentați.
Mihai Tatulici : Și atunci de ce nu se aude de ele?…Și a doua funcție a televiziunii publice este să obții audiență, la concurență, pentru știri și pentru evenimente. Televiziunea publică nu face evenimente! Și asta nu înseamnă să facă numai spectacole de folclor, că doar nu e “televiziunea satelor”!
Marina Almășan : – Folclorul performează bine, Mihai , este un brand al TVR și tu o știi bine. Dar am să te întreb altceva, căci ai fost unul dintre cei mai “capitaliști” manageri de programe din istioria TVR-ulu : are șanse instituția noastră să devină una competitivă?
Mihai Tatulici : – Sigur că da, însa în varianta pozitivă ea va urma cam aceeași traiectorie
ca și BBC-ul. BBC-ul a fost într-o mare criză dupa razboi. Mulți ani. Până când a venit un manager adevărat, a dat afară cu toptanul si a angajat pe criterii de performanță. Unul din lucrurile care arată că televiziunea nu e așezată în acest trend, este faptul că televiziunea publică nu promovează vedeta. Televiziunea astăzi înseamnă VEDETE. Dacă n-ai elementul-tractor , care să ducă ideile către public, degeaba. Televiziunea publica nu are așa ceva. Și mai e un element care e îngrozitor : in televiziunea publică, din cauza mediocrității, a apatiei și a neplăcerii de a lucra într-o instituție care nu te face să te simți bine, nu există nivel de creativitate. E așa…o fleoncăneala d’asta amărâtă, necăjită, nu apar idei mari, nu apar lucruri strălucitoare…Unul din oamenii care m-au învățat pe mine televiziune, pe lângă Tudor Vornicu, îmi spunea, după un rahat de emisiune de pe vremea comunistilor : “Băi, ai pus o întrebare luminoasă!”
Marina Almăsan : – Vaaai, ce frumos a spus! …
Mihai Tatulici : – Anca Fusariu îmi zicea asta, Dumnezeu s-o odihnească. Așa-mi zicea: “Ai pus o întrebare luminoasă!”. …Mai e ceva : TVR-ul n-are nicio campanie, oamenii mor în spitale, TVR nu e interesat, dă la Jurnal câte o știre măruntă si asta-i tot. Televiziunea publică nu are o campanie in favoarea cetățeanului! UNA măcar, în favoarea cetățeanului. Televiziunea publică e surdă, oarbă și proastă!
Marina Almășan : – Nu mai spune asa, că-mi vine să-mi iau câmpii! Te rog, doar știi cât de mult o iubesc!…
Mihai Tatulici : – Îmi pare rău.. Și eu am iubit-o, până la un punct. Păi gândește-te numai la următorul lucru : noi trăim intr-o țară care s-a umplut de mașini second-hand – îngrozitor! – iar televiziunea publică nu face nicio campanie pentru taxa de mediu, cea pe care cineva a scos-o doar ca să obțină voturi ; ea nu vede lucrul ăsta, nu vede nimic! Îți dai seama? Televiziunea publică are nevoie de un asistent social, care s-o ducă de mână undeva. Nu îndrăznesc să spun unde..
Marina Almășan : – …nu, te rog, oprește-te, ai spus destul! Vreau să ne întoarcem la tine și la exemplul tău. Eu te-am cunoscut și în ipostaza de jurnalist, și în aceea de șef. Ai fost un șef zbir, dar echipele tale au atins intotdeauna performanta. Asta e soluția? Să fii zbir? Cum se câstigă autoritatea unui șef? Cum se conduc colectivele spre victorii?
Mihai Tatulici : – E mai complicat. În anii aceia, după Revoluție, aveai de luptat cu obiceiurile din comunism ale foarte multora din presă. Cum ar fi : ciorba, pe care s-o iei pe degeaba, după o filmare, cum ar fi cadourile, indisciplina – că televiziunea publică era, pe vremea comuniștilor, o instituție super-indisciplinată: operatorii si redactorii beau pe teren, stricau mobilierul prin hoteluri, “furau” din fabrici – adidași, flanele,si așa mai departe.. Eu i-am potcovit și in vremea comuniștilor, făcând referate, să mi-i scoată din echipă, unde n-aveau ce căuta. Ei , pentru asta, după Revoluție, ca să pot obține performanța, eu am fost super-autoritar, dictator de-a dreptul. Dar eu am oferit un preț pentru acest efort și pentru aceasta presiune ingrozitoare pe care o puneam pe oameni : succesul. Și când obții succes, oamenii iți accepta orice tip de atitudine. Și am mers pe linia asta în continuare, pt că mi-am dat seama ca și Romania are nevoie de un nivel de autoritarism care-i lipsește major. Și in structurile de putere, și in instituțiile statului. Dacă te uiti acuma cine conduce institutiile din România, te apucă plânsul. Dacă te uiți cine conduce Televiziunea Română, te apucă plânsul! Nu se poate așa ceva! Secretara lui Sârbu, care nu avea nicio competență, să ajungă director general al TVR?!? Păi vreau să-ți spun ceva : este la fel de rușinos, ca un politician tâmpit! Ba e chiar mai rușinos! Pentru că televiziunea este un spațiu de comunicare al celor mai înalte gânduri despre și pentru România! Am auzit și ce “gogonate” face! Cum să nu trimiți niciun reporter la o competiție sportivă pe care o preiei?!?
Marina Almășan : – Offf…îți spun sincer, mi-e atât de rusine când fac toți cei din jur mișto de noi. Și doar știu câti oameni de valoare mai există la TVR! ….Uite, am să-ti pun acum o întrebare care “lovește” și în mine, în egală măsură. Dar o pun, pentru ca așa e cinstit : crezi că resemnarea, la umbra unui salariu sigur, e o soluție?
Mihai Tatulici : – Da, e cea mai bună soluție de supraviețuire! De aia se și intâmplă ce se 
întâmplă în TVR . Asta îți spuneam : am prezentat unei autorități proiectul de restructurare a televiziunii, care însemna modificarea legii, în primul rând. Și, când s-a uitat la cifre, zice : “- Dl.Tatulici, dar ce-ați propus, este sub nivelul la care ea poate produce, se va scufunda! “. Televiziunea propusă de mine avea 880 de angajați! Atât! Fără studiourile locale! Răs-deajuns! Și foarte multe contracte de producție, cu echipele din afara orașului, sau din oraș, cu care faci contracte de super-performanță! Ăia te ridică și tot ăia îi stimulează pe ai tăi, le suflă in spate, ca să nu se lase! …880! Însemna o economie financiară uriașă : bani pentru băgat în producție! Că televiziunea publică nu prea bagă bani în producție. Sau îi bagă aiurea!
Marina Almășan : – In fine…aici nu pot fi întru totul de acord cu tine, pentru că înclin să fiu un om de stânga și, atunci când e vorba de restructurări…judec totul cu mare grijă… Auzi, Mihai, dacă mâine vine la tine un lider politic important si-ți spune : “Uite, Tatulici, iți accept acele 10 condiții, de mâine!”, vii?
Mihai Tatulici : – Nu..nu! E prea târziu, am 71 de ani..
Marina Almășan : – Mulți înainte! Ai incă puterea să construiești o televiziune noua, din temelii!
Mihai Tatulici : – Da, da, știu, poți să conduci țări, să duci razboaie, dar nu-i ăsta subiectul! Nu vreau să-mi agravez starea de sănătate, nu că aș fi bolnav, dar nici nu vreau să mă distrug..Căci tu știi că, dac-aș veni, ..tu știi ce-nseamnă! La 7 dimineața sunt acolo, plec la două noaptea! Ori asta, pentru vârsta mea, nu-i chiar cel mai ușor lucru! Doi : eu, dacă mă apuc de muncă, mă apuc și de fumat, la greu, iar eu vreau să mă las de fumat! 😊
Marina Almășan : – Bine, bine, nu mai insist pe pista asta, căci după aceea iar încep “scenaristii” din TVR să livreze scenarii, pe holuri! Dacă tot am vorbit însă de tine, am să-ți mărturisesc că lumea mă tot întreabă ce mai faci, cu ce te ocupi, și eu…nu prea știu ce să le spun! Ce mai faci, asadar, Mihai Tatulici?
Mihai Tatulici : – …cam asta fac: mă mișc prin lume. Visul vieții mele a fost să văd planeta pe care locuiesc, pentru asta am muncit și nu-mi pare rău!
Marina Almășan : – Drum bun prin lume, așadar! Și când vei trece pe acasă, să bagi și un nas la TVR! Căci vei vedea, ne revenim noi!
Mihai Tatulici : – Așa să fie!
Comentează