Ada Vertan este un jurnalist cu o mare experiență în televiziune. Un om harnic, un bun organizator, un om prietenos și sociabil. Ada a stat în spatele multor show-uri de divertisment, produse la mai multe televiziuni. Unul dintre ele a fost și „Dănuț SRL” , de la Televiziunea Română. Colaborarea cu Dan Bittman nu s-a limitat la hotarele studioului de filmare, ci s-a transformat într-o trainică prietenie. așa se și explică faptul că Dan a fost de acord să-și deschidă sufletul în fața Adei, ajutând-o să realizeze cel mai amplu interviu scris al îndrăgitului solist. Bravo, Ada!
***********
Ada Vertan: Ce zodie eşti?
Dan Bittman: Au incercat mai mulţi astrologi să îmi facă astrograma, dar eu nu ştiu ora la care m-am născut. Am întrebat-o odată pe mama, dar nici ea nu a ştiut exact să-mi spună. Ştiu că sunt berbec de 29 martie, în zodiacul chinezesc, tigru.
Ada Vertan: Iată o scurtă evaluare astrală:
Zodia europeană: Berbec – Dinamic, volubil, curajos. Mândru, putin pragmatic, pasionat şi uneori sarcastic. Cu priză la mase.
Zodie chinezească: Tigru de apă – Putere, pasiune, curaj. Optimist incurabil, iubeşte viaţa.
Zodie florală: Bujor – Pasional, posesiv, tandru, romantic. În tinereţe, nestatornic.
Zodie indiană: Toporişca – Muncitor, afectuos, cu spirit mare de contradicţie.
Zodie egipteană: Isis – Devotat, ospitalier, solidar cu cei slabi.
Zodie arboricolă: Alun – Farmec magic, modest, adaptabil, intuitiv, imprevizibil.
Cifra destinului 5 – Trăieşti intens clipa şi nu te preocupă ziua de mâine. Cauţi activităţi intelectuale, care-ţi solicită mereu gândirea şi creativitatea. Uneori iresponsabil în viaţa particulară sau în afaceri.
Dan Bittman: M-au citit bine! Mai ales zodiacul egiptean.
Ada Vertan: Prima femeie de 10 care ţi-a modelat spiritul a fost mama ta. Cum ţi-o aminteşti?
Dan Bittman: Mama… Mi-e foarte greu să vorbesc despre mama… aş prefera să nu vorbesc acum, poate o lăsăm pentru finalul interviului. Încă nu mi-a trecut durerea… Pot să spun doar atât. Încă mă mai întâlnesc cu oameni care i-au fost pacienţi, mă opresc pe stradă şi îmi spun cât de mult bine le-a făcut şi asta mă face mândru.
Ada Vertan: Te-a tratat şi pe tine?
Dan Bittman: O da, de multe ori. Am fost un copil care, deşi nu aveam multe probleme de sănătate, mi le făceam eu singur. Mai puneam un termometru pe calorifer să îmi crească temperatura şi venea mama să mă trateze imediat.
Ada Vertan: Nu îşi dădea seama?
Dan Bittman: Ei, cum nu, îşi dădea seama, dar nu arăta asta… mama!
Ada Vertan: Te controla?
Dan Bittman: Asta a fost o problemă! Am avut senzaţia că la un moment dat a vrut să-mi controleze viaţa mai mult decât trebuie. Ca orice mamă şi-a dorit să îşi susţină copilul, nu ştiu dacă neapărat sa îl controleze, sunt şi mame posesive… dar mama mea a fost cea mai posesivă. Nu-i fac o vină, dar din această cauză am avut multe dispute, încercam sa îi explic de multe ori că sunt un om pe picioarele mele. Ea spunea ”da”, dar tot ca ea făcea.
Ada Vertan: I te-ai confensat, i-ai povestit de primul amor?
Dan Bittman: Când eşti tânăr şi te loveşte dragostea te duci la părinţi, cu greu, dar mergi la ei. Eu neavând fraţi mergeam la mama. Cu tata însă nu am avut aşa o relaţie strânsă.
Ada Vertan: Era mai spartan, un pic?
Dan Bittman: Era berbec ca mine… Am aflat ulterior că a ţinut foarte mult la mine. Mama mă susţinea! Îmi era mereu alături. Până am învăţat singur să ies din impasuri.
Ada Vertan: Prima fată de care ai fost îndrăgostit, a cunoscut-o?
Dan Bittman: Sigur că da. Am adus-o în casă de multe ori. Era plecată în Germania la un moment dat, mama s-a dat peste cap să-mi facă rost
de un paşaport să plec şi eu acolo să-mi văd iubita. Ei erau nemţi etnici şi aşa a putut ea să plece. Era aproape imposibil pe vremea lui Ceauşescu. Cred că a vrut să mă trimită ca să nu mă mai întorc în ţară. Dar eu eram atât de legat de ţară şi de prietenii din Romania încât după trei luni m-am întors glonţ. Nu ştiu dacă asta i-a dezamăgit foarte tare, dar nu am simţit nicio secundă că trebuie să plec de aici.
Ada Vertan: Iubita nu te-a urmat…
Dan Bittman: A, nu, iubita când am ajuns era deja cu altcineva. Ne-am înţeles foarte bine. Nu a fost un şoc. Mama ei era o persoană deosebită. Mi-a spus: “dacă tot sunt acolo” – într-o lună am văzusem cam tot ce se putea vedea – “nu vreau să şi lucrez? Hai să facem rost de un job!”. A încercat să mă integreze cumva şi am muncit, deşi aveam doar 18 ani. Am lucrat la Frankfurt, în blănăria unui evreu, Katz îl chema. M-am cam speriat de ce vedeam în jur. Erau pe stradă oameni fără adăpost şi mă întrebam cum femeile au curajul să treacă pe lângă ei. În zona Gării Frankfurt erau blănării dar şi case de toleranţă, femei usoare şi m-am întrebat ce caut eu acolo. A fost o experianţă formidabilă totuşi…
Ada Vertan: Prima iubire cu ochi verzi, Cristina, te-a luat în vârtejul ei la 14 ani. Ce gust a avut primul sărut?
Dan Bittman: Ziceai că intri direct în rai… nu ştiu dacă primul sărut a fost cu Cristina, dar, în orice caz, prima dragoste ea a fost. Sunt momentele acelea care nu pot fi comparate cu nimic, atunci când se întâmplă ceva pentru prima oară în viaţă şi astea sunt clipe unice.
Ada Vertan: A fost atunci, la 14 ani, sau mai târziu?
Dan Bittman: Nu mai stiu exact! Cristina a fost mutată disciplinar la noi în clasă, fata cea rea, dintr-o clasă vecină. Toată şcoala era înnebunită după Cristina…Nu s-a întamplat nimic până la 18 ani. Am fost în tot felul de tabere împreună. La 14 ani spui “Ei da, ea este iubita mea!”. Mergeam împreună pe stradă, ne plimbam, mergeam la ceaiuri şi colegii erau invidioşi… Apoi, ea a plecat! Trei ani de zile nu ne-am văzut pentru că era foarte greu să dai până şi un telefon din ţară afară, darămite să şi corespondezi. În clasa a XII-a, fară să ştiu, m-am trezit cu ea la uşă. Sincer? Mi s-au înmuiat genunchii pentru că nu mi-a venit sa cred. Nu o mai văzusem de trei ani de zile. Atunci ne-am reîndrăgostit şi acesta a fost motivul pentru care am plecat la scurt timp, în Germania…
Ada Vertan: V-aţi mai văzut de atunci?
Dan Bittman: Da, ne-am mai întâlnit, chiar de multe ori. Cu atât de mult drag ne place să ne revedem după ataţia ani. Ea s-a recăsătorit cu un domn grec care a fost şi la noi în casă. I-am prezentat familia, Liliana, copiii…. Este la fel de frumoasă şi acum, este medic, şi de obicei ne întâlnim o dată la cinci ani când se fac reuniunile de ”nu ştiu câţi ani” de la terminarea liceului.
Ada Vertan: O femeie de 10! Înteleg că mama ta a plăcut-o…
Dan Bittman: A, da! Mama n-a avut nimic împotrivă dar viaţa te duce în tot felul de direcţii. Nu poţi să faci mereu ce zice mama!
Ada Vertan: Chiar daca ai fost unic fiu…
Dan Bittman: Da, mama a suportat greu ruptura aceasta. Am avut senzaţia că a vrut să controleze o bună parte din viaţa băiatului, să stea acolo, să ştie… E normal, zic acum, că sunt şi eu parinte.
Ada Vertan: Şi acum, puţin, ca părinte, cauţi şi tu să controlezi…
Dan Bittman: Să ştii că nu exagerez!
Ada Vertan: Primele versuri pentru o fată?
Dan Bittman: Târziu, foarte târziu. Eram trecut de 20 şi mulţi de ani, pentru că, în vâltoarea aceasta a vieţii, chiar dacă am cântat devreme, de compus şi scris, s-a întâmplat mult mai târziu. După anii 90, aveam deja 30-31 de ani… Dacă ar fi să o iau cronologic, primul mare succes a fost “Inelul”, care a coincis şi cu naşterea lui Alex. Acolo s-a întmplat un declic.
Versurile în marea lor majoritate sunt inspirate de întâmplări din viaţa mea. Dar nu numai… Sunt oameni pe care i-am cunoscut şi am vazut cu ochii mei cât de mult au iubit, cat de mult s-au chinuit, cum şi-au găsit cu greu sau nu un rost. Povestea mea, este povestea Holograf, este o poveste de viaţă, ea, în sine.
Ada Vertan: Femeile iubesc baieţii macho, care fac armată şi sport.
Dan Bittman: Nu am făcut nimic din astea. Am făcut sport, dar nu de performanţă şi îmi pare rău acum. Doi dintre copiii mei fac sport de performanţă. Fotbal. Cel mijlociu l-a tras pe cel mic. Cel mare este la alt capitol, sporturi extreme, seamănă cu mine. Sportul de performanţă m-ar fi schimbat şi pe mine în multe direcţii, să poţi fi într-o echipă… dar echipa am avut-o ulterior cu Holograf.
Ada Vertan: Nu ai simţit că fetele, puţin, te marginalizau, n-aveai muşchi a la Weissmuller…
Dan Bittman: Nu prea! Îmi plăceau sportivii, îi admir şi acum pentru că ştiu cât de mult muncesc şi ce înseamnă o viată plină de privaţiuni. Am intrat de tânăr în contact cu mari sportivi ai României, şi, recunosc, am avut şi multe prietene sportive. De 10! Am fost “antrenor” al echipei de fete de volei şi vedeam cât de mult muncesc, pe lângă faptul că erau foarte frumoase. Ele mă mai trăgeau la sport. Am avut o prietena foarte bună care mă lua zilnic şi mă alerga prin parcul care se numea 23 august. Acolo dădeam ture. M-au învăţat fetele cum sa fac sport. Foarte multe lucruri le datorez femeilor…
Ada Vertan: Bunicul dinspre mamă a fost CFR-ist la Cluj. Ce ne poţi spune despre bunica?
Dan Bittman: Leontina era foarte simpatică. Bunica era o femeie uscaţivă dar foarte tenace. La un moment dat, când s-a mutat la noi la Bucuresti, începuse să-şi mai piardă din memorie. Mai sunau colegi să mai întrebe de mine. Ea ridica telefonul şi spunea: „E plecat cu corul!”. O ţin minte ca pe o femeie vesela, dar strictă. Şi pe mama a educat-o în spiritul acesta. Mama a fost la colegiul de maici, alt gen de educatie, mai auster.
Pe bunica mi-o amintesc când făcea tăiţei de casă şi mă punea s-o ajut. Eu mânuiam făcăleţul, să întindem aluatul, ca să fie cât mai subţire. Supa de pui cu taiţei de casă era fabuloasa dar şi pâinea cu ceapă şi untură. N-am sa uit niciodată pâinea cu cartofi, consistentă, aproape neagră, o duceam în braţe, era foarte grea şi abia aşteptam să-l văd pe bunicul cum o taie cu cuţitul. Îi facea o cruce mare, şi apoi, meticulos, o tăia pe jumatate, în sferturi şi apoi în felii. Amintirile cu bunicii din Cluj sunt mai puternice pentru că pe cei din Bucuresti i-am pierdut mult mai devreme.
Bunica mai îmi dădea o supă de măceşe. Unică! Aici, in Bucuresti, mă mai păcălea. Îmi spunea uneori: „Hai sa-ţi dau o felie de pâine cu icre negre!”. Şi, de fapt, ce facea? Ungea pâine cu unt şi lua nişte măsline din Piaţa Unirii. Stăteam acolo, aproape, la prima casă. Tăia mărunt maslinele şi îmi spunea că sunt icre negre.
La Cluj, cu bunicii, locuiam la Cetaţuie. Şi-au pierdut casa aceea, mi-a părut foarte rău. A fost o întreagă nebunie cu un nepot care a fost adoptat şi care ulterior le-a luat casa… i-a dat afara! Este o poveste lunga… M-am întâlnit cu el la înmormântarea mamei şi eu nu pot să-i port niciun fel de ranchiună, ba chiar ne-am salutat. A fost o discuţie foarte frumoasă cu el şi cu fiul lui care, culmea, seamănă cu el cel din tinereţe. La început chiar am crezut că e el, îl ţineam minte tânar de când ne jucam împreună.. O întreagă nebunie.
Bunicul mă ducea la Turnul de paraşutişti dar cele mai interesante plimbări erau când mergeam în natură, să culegem ciuperci. Pentru mine era o aventură întreagă. Eu sunt foarte legat de Cluj. Aşa, sufleteşte, este a doua mea casă. Am făcut şi grădiniţa la Cluj. Când m-am întors, nu mai ştiam româneşte, vorbeam ungureşte. Îmi pare rău că nu mai ştiu acum, am uitat foarte multe cuvinte.
Ada Vertan: Prietenă unguroaică dacă aveai, nu mai uitai…
Dan Bittman: Am avut! Acum am în formaţie un coleg a cărui mamă este unguroaică iar tatăl din Nigeria, Coasta de Fildes. Exact vorba bancului ” Un negru ungur”
Ada Vertan: Care a fost femeia, dupa care ai plâns, de ţi-a venit un cântec?
Dan Bittman: Nu a fost numai una, au fost mai multe! Culmea este că a fost şi un băiat după care am plâns. După Alex, fiul meu cel mare. Mi-au dat lacrimile într-o seara, nu le puteam opri… Am avut senzaţia ca nu pot comunica cu el, că nu ştiu să-i spun cât îl iubesc, cât de mult ţin la el. Şi m-a pufnit un plâns… M-am simţit atât de rău, ca tată! Şi aşa s-a născut piesa „Şi băieţii plâng căteodată” care nu este pentru o femeie, în niciun caz, este pentru Alex, in primul rand. Şi tot pentru Alex am făcut piesa „Inima mea nu e întreagă dacă nu eşti tu”. Când s-a născut Alex am făcut piesa aceasta. Este ca un cântec al ursitoarelor. L-am compus într-o noapte gândindu-mă că mi s-a născut un copil. Primul meu copil!
Ada Vertan: Scrii noaptea?
Dan Bittman: Rar! Mi s-a întamplat odată şi chiar m-am speriat. Îmi cânta de foarte multă vreme o muzică în urechi şi într-o noapte m-am trezit, am coborât în birou şi într-o jumătate de oră am scris „Să nu-mi iei niciodată dragostea”. Eu scriam şi tot veneau, veneau, veneau valuri de versuri. Şi m-am speriat. S-a potrivit excepţional totul, nici acum nu ştiu cum a fost,… dar a ieşit o piesă foarte bună.
Ada Vertan: Inelul, cui i l-ai oferit?
Dan Bittman: „Inelul” este o piesă tristă la bază.
Ada Vertan : Se simte că ţi-a fost respins…
Dan Bittman: A fost pierdut un inel oferit… Era cât pe ce să se întoarcă soarta, în sensul că puteam să plec într-o altă direcţie,… N-a fost să fie! Cântată lent mi-am dat seama că este o baladă tristă. Ritmată puţin, a ajuns o piesă veselă.” Un inel mare cât inima mea”- era şi inima mea cu el, dar la un moment dat m-am speriat. Oamenii se sperie când e prea multă iubire şi preferă să o ia fiecare pe drumul lui.
Ada Vertan : Ai afirmat că femeile pe care le-ai iubit le numeri pe degete. Numeşte-le pe primele!
Dan Bittman: Nu vreau să dau nume ca să nu înceapă războiul! Nu e diplomatic! Nu-mi place să fac confesiuni, presa şi-aşa m-a cuplat în multe directii: cu Mihaela Radulescu, cu Tania Budi, etc. Am fost, sigur că da. Nu am negat niciodată! Culmea, cu Tania am ajuns într-o relaţie excepţională de prietenie, mi-e aşa drag să ne vedem.
Ada Vertan: Ce te-a atras la Tania?
Dan Bittman: Eram doi copii nebuni, ne-am întâlnit pe stradă şi ne-am îndrăgostit din prima, dar cu năbădăi. O dragoste imposibilă! Era foarte frumoasă, blondă, cu ochii albaştri, şi aşa, uşor naivă, cum suntem toţi la vârsta respectivă. Mi-a plăcut şi ne-a plăcut să fim împreună. Câteodată găseşti exact opusul a ceea ce cauţi. Au fost atâtea cazuri în care, dintr-o dată, îţi apare cineva în faţa ochilor şi simţi că e Ea. D-aia spun, iubirea adevarată este rară.
Ada Vertan: Love, Rara Avis!
Unii vor sa se sinucidă din dragoste. Tu ai avut un astfel de gand?
Dan Bittman: Gând, da, dar nu am ajuns la aşa ceva. Te gândeşti ce să faci ca să o impresionezi, dar cred că mai mult m-am dus în zona teatrală. „Aoleu si valeleu”, hai sa vadă cât sufăr. Baieţii vor să impresioneze.
Unora le şi iese, ceea ce cred că e cea mai mare prostie. Ar trebui scris un manual, manualul sinucigaşului, în sensul că cine are porniri din acestea să le citească înainte. Recunosc, şi eu am trecut prin toate stările posibile. Eşti tânăr, nu ştii cum să faci? Cum să ţi-o apropii…
Ada Vertan: Am văzut iubiri pasionale, indiferent de vârstă…
Dan Bittman: Sigur că da, din varii motive, faci o fixaţie, că nu mai găseşti aşa ceva niciodată. Timpul nu lucrează în favoarea noastră întotdeauna. Poate că e ultima iubire. Poţi să încerci uneori să abordezi o iubire şi din altă perspectivă, chiar daca e greu.
Ada Vertan: Se spune că prietenia este iubire fără aripi, este deasupra a tot şi toate…
Dan Bittman: Exact! Iubirea poate să o completeze. Ţine şi de o anumită calitate a ta ca om. Dacă reuşeşti. E foarte greu. Nu dau pilde şi nu spun că am reuşit întotdeauna, dar cred că trebuie mers şi în alte direcţii când nu ai soluţii… de cerut un sfat autorizat. Lumea spune generic „Psihiatrul e rau”. Nu întotdeauna. Trebuie să te descarci într-o anume direcţie, la un preot, la un psihilog. Dar cateodata e bine sa lasi lucrurile sa mearga inainte.
Eu sunt de parere că toate iubirile sunt decalate la o secundă, fară să ne dăm noi seama. Ce îmi doresc eu acum, poate tu vrei peste o secunda şi de aceea nu ne potrivim. În permanenţă ne alergam şi nu ne prindem niciodată. Oamenii nu-şi dau seama de lucrul acesta decât poate dupa ani si ani. Şi iubirea are mai multe faze. Cea de generozitate… Dacă poţi, din dragoste, să îi dai drumul celui de lângă tine să meargă pe drumul său şi să mergi şi tu pe al tău…Toate se pot întâmpla firesc, fără drame!
Ada Vertan: Mihaela Rădulescu, o fire pasională, sportivă şi acum foarte maternală. Atunci, demult, cu ce te-a sedus? Sau ai sedus-o tu?
Dan Bittman: Ne-am sedus reciproc. A fost suficient să ne întâlnim o singură dată şi să ştim că ne vom mai întâlni şi vom fi împreună peste un timp. Nu ştiam. Ne-am văzut întâmplător la Festivalul Mamaia, primul de după revolutie. Iubitul ei de atunci, Dan Chişu, inventase pentru prima dată în România ” camera de oaspeţi”, pentru VIP-uri. Toţi voiau să ajungă acolo. Şi la salonul VIP ne-am vazut. Eu aveam pe atunci o iubită, Simona. Îţi spun sincer, când am văzut-o pe Mihaela dar şi ea pe mine, am avut sentimentul amândoi că ne-am spus că vom fi impreună, cândva.
Dar tot asa, pasiune mare, scantei multe, doua caractere puternice… Pe Mihaela nu poate s-o ţină nimeni în frâu. O foarte frumoasa povestea de dragoste, nimic de zis…
Ada Vertan: Ai avut numeroase escapade amoroase cu întâmplări pline de haz. Ce ne mai spui?
Dan Bittman: La 20 de ani nu trebuie să-ţi pese de nimic. Eram tânăr… Îmi amintesc că, pe vremea lui Ceauşescu, am mers la Costineşti cu maşina fără să am carnet, ştiam eu să conduc, dar m-am întâlnit faţă în faţă cu poliţia! Şi ce a urmat… S-au întâmplat multe! Dar învăţam dintr-o prostie pe care o făceam! Astăzi, de multe ori văd copii nenorociţi, băgaţi la închisoare, la şcoli de corecţie, pentru lucruri minore, pe când lor le zburdă hormonii în ei.
Ada Vertan: De ce nu-ţi pui pirostriile?
Dan Bittman: Liliana a primit multe inele de la mine dar ştiu că nu vrea napărat asta. Organizarea unei nunţi e obositoare. Cu sarmale, cu nenorociri… Trebuie să îl chemi şi p-ăla, şi pe celălalt iar obiceiul ăsta cu darul la nuntă nu îmi place. Te invit de drag să fii alături de mine, să te bucuri cu mine dar nu să îmi aduci neapărat ceva, că doar nu e ziua mea! Secretul relaţiei noastre este acela că Liliana nu mă limitează. Inițial, am zis, hai să facem un copil și uite că am făcut trei. Viața se schimbă și ne schimbă. Decât o căsnicie eşuată, mai bine o “burlăcie” fericită. Nouă ne e foarte bine aşa. Liliana zice că e mai important să fim împreună, să avem o familie normală şi frumoasă. Nu avem vreun contract semnat, nu avem nevoie. Avem încredere unul în celalalt.
Ada Vertan: Afirmi că principalul defect al femeilor este că se cred veşnic tinere. În Shogun, James Clavell, povestea despre obiceiul femeilor japoneze trecute de 60 de ani, de a se retrage din viaţa intimă a soţului, apelând la obiecte creatoare de plăceri. Crezi că şi româncele ar trebui să urmeze acest obicei?
Dan Bittman: Da, am vazut doamne care se retrag din viaţa soţului dar care i-au găsit un înlocuitor! Am văzut tot felul de relaţii. Chiar în 1980, în Frankfurt, lucrând la blănăria de care-ţi povesteam, venea un domn care îşi trăia viaţa cu două doamne, de vârste diferite, dar oarecum apropiate, foste prietene foarte bune care s-au hotărât să trăiască împreună cu acest domn. Se simţeau extraordinar şi chiar îşi arătau relaţia public, nu era o problemă. Eu comentam cu ceilalţi angajaţi, se bârfea mult în locul respectiv, normal, şi toţi erau suprinşi, dar ei arătau excepţional, foarte frumosi, era o plăcere să-i vezi, locuiau în aceeaşi casă, mergeau peste tot împreună.
Ada Vertan: Un sondaj realizat de revista pentru bărbaţi „Men′s Fitness“ a scos la iveală că femeile nu se dau în lături de la o partidă de sex în locuri publice. Dacă ne aducem aminte şi de filmul Nouă săptămâni jumate… Ai experimentat?
Dan Bittman: E adevărat! Am întâlnit multe doamne care mi-au declarat deschis lucrul acesta. Erau încântate să o facă undeva în public, unde să fie adrenalina maximă. Le place şi le excită numai ideea.
În lift, e foarte periculos, poate ar trebui sa îţi chemi şi mecanicul. De caţiva ani încoace, cu presa de scandal, se iau lucrurile astea prea în serios.
Ada Vertan: Sunt în Bucureşti ca şi în Europa cluburi unde se practică swingul. Ai practicat?
Dan Bittman: Nu, nu am practicat. Nu sunt străin de ce se întîmplă pe pământ. Am citit, am văzut, am auzit. E o treabă pe care numai tu cu partenerul poţi să o hotărăşti la un moment dat. Nu mi-a plăcut niciodată să mă bag în viaţa altor oameni.
Ada Vertan: A existat un psihanalist austriac, Wilhelm Reich, ce i-a avut colaboratori pe Freud şi Einstein. El a fundamentat ideea că există o energie orgonică ce apare la cuplurile care au orgasm şi care are efect regenerator asupra cuplului. Un sondaj arată că doar 57% din femei au orgasm faţă de 95% cât este procentul la bărbaţi. Poate fi, după părerea mea, o explicaţie de ce sunt femeile mai longevive şi în număr mai mare. Ce zici?
Dan Bittman: Eu cred că acest raport este lăsat de Creator. E un algoritm foarte simplu, rasa trebuie să se perpetueze, să meargă înainte. Cred că la femei se trage acest lucru şi din felul lor de a se alimenta, de a trăi. Când spun asta mă refer la tentaţii. Femeile nu caută neapărat senzaţii tari şi atunci îşi conservă mai bine energiile. Ele simt nevoia să fie active până la vârste înaintate. Bărbatul risipeşte energie. D’aia ardem ca lumânările şi ne stingem mai repede. Mă uit la barbaţii trecuţi de 80. Au hotărât ca la o anumită vârstă să apese frâna şi să-şi păstreze alt fel energiile. Alimentaţia este foarte importantă. Şi viaţa în sine. La doctor, nu ţi se spune: “Domnule, trebuie să vă schimbaţi modul de viaţă”?
Ada Vertan: Ai studiat arta amorului din cărţile vechi cum ar fi Kamasutra, Tao sau Tantra?
Dan Bittman: Deloc, deloc! Nu am nimic împotrivă! Multe cupluri şi multe femei au încercat să-şi găsească fericirea în toate aceste “religii”. Până la un punct, nu am nimic împotrivă. Invariabil însă, lucrurile merg spre sex în grup, liber consimtit. Dar atunci, în acel moment, trebuie să te gândeşti serios dacă mai vrei să ai o familie. Cinstit, după părerea mea, trebuie să devii un om liber atunci când vrei să treci la aceste practici. Să pui inelul acela pe masă şi să-i zici cinstit partenerului: “Caut altă experienţă acum, îmi doresc să îmi îmbunătăţesc sufletul, mintea, să trec într-o altă dimensiune, vă las. Mergi pe drumul tău sau te trag eu după mine dar nu ştiu daca eşti pregatit” Am întâlnit oameni care s-au dus în altă dimensiune şi mie nu mi s-a părut prea cinstit faţă de partener. Acesta trebuia să accepte, tacit sau nu, conştient sau nu de ce se întamplă cu celălalt, dar nu cred că îi era foarte uşor.
Ada Vertan: Mulţi barbaţi caută să citească aceste cărţi pentru a putea face fericite femeile din viaţa lor…
Dan Bittman: Tentaţia la femei este că aceste practici le garantează orgasmul şi ajung la nişte stări greu de obţinut altfel. Nu ştiu dacă este aşa. Foarte multe spun că da, că asta e calea.
Ada Vertan: Înteleg că femeile au fost fericite cu tine?
Dan Bittman: Poate că da, poate că nu au fost fericite, din varii motive. Nu există barbaţi de 10, nici femei de 10, într-o relaţie! Să fim cinstiţi! Există relaţii eşuate şi relaţii de succes. Nu ştiu să spun care ar fi reţeta. Comunicarea, dupa părerea mea, e prima dintre toate. Iubire nu mai vorbesc! Dar dacă doi oameni reuşesc să-şi vorbească de-a lungul vieţii despre tot şi toate, reuşitele sunt mari. Eu sunt convins că nu au fost toate mulţumite de mine, aşa, în general. Nu m-am purtat de fiecare dată excepţional şi recunosc. Până la urmă, lucrurile merg între doi oameni care au chimie.
Ada Vertan: Româncele îţi par femei frumoase?
Dan Bittman: Mie poate da, dar altora poate că nu. Am fost în Japonia şi, sincer, am crezut că am intrat într-o altă lume. Româncele sunt printre cele mai frumoase femei de pe pamânt şi mă bucur că sunt aici, să le văd şi eu, dar nici japonezele nu sunt femei urâte. La ele intervin nişte obiceiuri păstrate de de mii de ani, poziţia în care sunt puse să stea în casă, în genunchi, au uşor picioarele curbate sau au statura mică, etc. Dar am vazut şi japoneze foarte, foarte frumoase şi nu am ajuns în Thailanda, de unde am auzit o serie de poveşti extraordinare…
Ada Vertan: Unde ţi-ai petrecut concediul? Ştiu că a fost creativ, cu o parte din echipa de la Dănutz SRL, cu multe fete frumoase şi cu un nou videoclip.
Dan Bittman: Concediul, efectiv, a fost câteva zile în Grecia, cu doi dintre copii pentru că al treilea, cel mare, Alex, s-a angajat. E primul lui job şi l-am lăsat în pace să-şi trăiască viaţa. Îşi face muzica lui, lucrează foarte mult în studio, cu prietenii. Au muzica lor, de UNTOLD, de festival, cam pe acolo sunt. După ce am fost în Grecia am găsit o fată talentată şi frumoasă, actriţă foarte bună, în devenire, anul I la UNATC, Monica Odagiu. Ne-am întâlnit absolut întâmplător. Eu aveam demult o piesă care îmi suna în cap, dar care nu era pentru Holograf, o piesă scrisă de mine, dar care nu putea fi cântată de un bărbat. Piesa “ Stau cu picioarele în apă rece, rece” . Căutam un personaj feminin. Am gasit o domnişoară din Timişoara dar nu a fost să fie. Căutam ceva gen Madonna care să cânte Like a Virgin sau Material Girl. Ne-am întâlnit la mine la lac, pe un ponton, cu ea şi Cantemir, chitaristul formatiei Taxi. Am început toţi trei să cântăm şi a ieşit piesa! Orchestraţia a făcut-o Cantemir iar regia videoclipului Nicoleta, regizoarea muzicală de la Dănutz SRL.
Ada Vertan: Ce atribute crezi tu că ar trebui sa aibă o femeie de 10?
Dan Bittman: Răbdare şi înţelepciune. Am întâlnit foarte rar femei ştiu să primească fară să ceară. Dar există şi femei care ştiu să-şi arate clasa şi felul lor de a fi maiestuos şi ştiu să primească orice: de la soţ, copii, prieteni, tot ce înseamnă o viaţă normală şi frumoasă, dar fără ca să ceară lucrul acesta. O femeie trebuie să ştie să-şi poarte umerii cu demnitate şi capul ridicat. Ştiu asta pentru că noi barbaţii tot încercăm să le umilim în tot felul de chestii, de la bani până la viaţa profesională. Încă nu s-a ajuns la egalitate între femei şi bărbaţi. Dimpotrivă!
Ada Vertan: Deşi a fost o vreme a matriarhatului…
Dan Bittman: Văd că, încet, încet, mergem şi noi într-o direcţie în care recunoaştem că o femeie în anumite situaţii şi funcţii este mult mai eficientă decât un bărbat. Nu are orgoliul şi temperamentul bărbatului. Bărbaţii suferă de cocoşism, sunt ca doi cerbi care trebuie să se împungă.
Apreciez o femeie care reuşeşte să-şi impună punctul de vedere, pe calm, cu argumente. O femeie de zece poate să fie şi o mamă bună pe care nu o invidiez, sincer. Nu ştiu cine a inventat meseria de mamă, dar e cea mai grea de pe pământ. Noi barbaţii ne fofilăm repede şi ne ocupăm de altele. Mama e informatoarea, e acolo, e ea, nu ai cum să nu o observi, chiar şi cu coada ochiului. După ce munceşte, vine acasă şi trebuie să facă mâncare, să spele, să calce. Eu nu ştiu de unde are femeia energia asta. Aşa e Liliana, aşa era… mama!
Ada Vertan: Aşa era mama ta cum sunt multe alte femei pe care nu le cunoaştem. Ca într-o spirală ascendentă a timpului, la finalul interviului, ne-am întors la mama ta.
Dan Bittman: Da, ne-am întors la Femeia de 10. Ce să zic, cred că am încheiat bine! Mama mea a fost, este, va fi, MAMA, ca termen universal. Mama mi-a scris începutul poveştii, eu o continui. Deschideţi motto-ul site-ului meu şi intraţi în povestea mea:
M-am născut în Bucureştiul anilor ’60 pe strada Banu Mărăcine, la numărul 25, ceva mai jos de Teatrul Evreiesc de Stat. Strada nu mai există, în locul ei tronează acum magazinul Unirea. Pe vremea
copilariei mele era un parc unde tata mă trăgea cu sania pe zăpada care scârţâia sub tălpile bocancilor lui, iar vara alergam cât era pajiştea de mare cu copiii din cartier, după o minge de piele cu şiret… De la mine din curte vedeam Dealul Mitropoliei, Hala Unirii unde întorcea tramvaiul 14, Dâmboviţa care curgea la suprafaţă, cu malurile înverzite şi sălcii pletoase care sărutau apa, Spitalul Brâncovenesc unde lucra mama mea…
Casa noastra era plina mereu de unchi, matuşi şi bunici, toţi claie peste grămadă, „iar pomii din grădină îmi păreau înalţi până la cer”… Ce a urmat, toată viaţa mea, e în cântecele mele. Durere, pasiune, bucurii, neîmpliniri, pe toate le găsiţi aici.
Deschideţi prima pagină şi visaţi împreună cu mine!
1 comentariu