Theodore Roosevelt a spus un lucru mare : “Cel mai bun manager este cel care ştie să găsească talentele capabile să facă lucrurile şi care ştie de asemenea să-şi înfrâneze dorinţa de a se amesteca, în timp ce aceştia o fac” . N-am să încep acum o disertație pe tema liderilor și a rolului lor constructiv sau distructiv, vă voi spune doar că TVR a avut parte, din belșug, de conducători din ambele categorii. Numai eu, în cei aproape 30 de ani ai mei în TVR, am trecut de atâtea ori, împreună cu colegii mei, de la agonie la extaz…
Una din figurile luminoase ale managementului TVR rămâne pentru noi, cei de-atunci, academicianul Răzvan Theodorescu, unul dintre primii președinți post-decembriști ai Televiziunii Române. Nu mă voi referi nici la perioada dificilă a mandatului său – să nu uităm că România se afla la hotarul dintre două “lumi” atât de diferite – și nici despre abilitățile manageriale pe care le-ar putea avea marii oameni de cultură. Un lucru e cert : nivelul intelectual și pregătirea înaltă, combinate cu experiența de viață, cu buna credință și 
obligatoriu cu iubirea de oameni, pot face minuni. În plus, dacă ești cu adevărat un șef inteligent, vei ști să te sprijini pe profesioniști, să-ți sustii valorile din subordine și să-ți faci o echipă de oameni pricepuți și cu experiență în domeniu, care să te ajute să iei cele mai bune decizii. Razvan Theodorescu a întrunit, în opinia noastră, a angajaților de atunci ( eu eram un biet începător, în acei ani) toate aceste calități. Evoluția TVR a fost una pozitivă ; era pe atunci o emulație creatoare, un climat concurențial sănătos, o atmosferă colegială și o poftă de a face lucruri deosebite, pe care puțini lideri de mai apoi au reușit să le întrețină. Țin minte un lucru cert : ușa lui “dom’profesor” era mereu deschisă realizatorilor din TVR, iar pe noi, “ăstia mici”, ne trata cu îngăduință și prietenie, acordându-ne o importanță uneori poate chiar prea exagerată, dar care avea un uluitor efect de “stimulent”. Ceea ce spun, pare , în contextul de astăzi, literatură SF….
Zilele trecute am avut ocazia să schimb câteva cuvinte cu domnul academician. I-am propus să facem un interviu și, deși îmi spusese dinainte că este sufocat de probleme ( energia sa nesecată a rămas, iată, constantă în timp), a acceptat, avertizându-mă insa că va răspunde “pe repede-nainte”. In regulă – i-am spus. Important este că veți răspunde!
….și uite-așa, “pe repede-nainte”, a luat naștere interviul de mai jos:
Marina Almășan : – Ati fost unul din primii presedinți ai TVR. Ati făcut parte din categoria liderilor “cu greutate”, care trezesc respect prin simpla rostire a numelui lor. Noi vă purtăm o amintire foarte frumoasă, dumneavoastră nouă, TVR-ului?
Acad. Răzvan Theodorescu : – Pentru mine momentul TVR rămâne o amintire frumoasă, întrucât a însemnat libertate deplină şi colaborarea cu cea mai bună echipă posibilă de jurnalişti din spaţiul românesc.
Marina Almășan : – Vă mulțumesc, în numele colegilor mei! Aveam nevoie de acest balon de oxigen. Ce făceați, înainte de a ne veni ca Presedinte?
Acad.Răzvan Theodorescu : – Eram cercetător într-un institut academic, „protestatar” permanent din cauza agresiunilor suferite de patrimoniul naţional, interzis pentru media de cabinetul 2 – după scrisoarea mea citită la „Europa liberă” în 1977 – , în legătură cu demolarea de biserici.
Marina Almășan – Pe atunci, în fruntea postului public, nu putea fi pus decât un om de valoare ! De ce credeți că s-au orientat conducătorii de atunci spre dumneavoastră?
Acad. Răzvan Theodorescu : – Se pare că alegerea mea s-a făcut tocmai din cauza trecutului apropiat, dar şi a faptului că nu eram membru al faimosului FSN.
Marina Almășan : – Oricare i-ar fi fost motivele, decizia a fost de bun augur, pentru instituția noastră. Dumneavoastră ce considerați că ati lăsat notabil în urma dumneavoastră?
Acad. Răzvan Theodorescu : – Un echilibru politic, dreptul românilor normali de a-şi spune gândurile la „Antena poporului” şi mai ales respectul pentru jurnaliştii din Radio şi Televiziune, principalii constructori de democraţie românească.
Marina Almășan : – Respectul pentru jurnaliști?…Ce frumos sună!..Și totuși, ce nu ați reușit să faceti/să schimbați in TVR?
Acad. Răzvan Theodorescu : – Am eşuat în planul meu de privatizare a canalului 2 şi de creare a unei societăţi distincte a studiourilor teritoriale . A Canalului 3, adică.
Marina Almășan : – Ați avut intenții curajoase, pentru acea perioadă. Să nu uităm că TVR, la acea oră, era singura televiziunea din piață! …Vremurile s-au schimbat, România s-a umplut de televiziuni. Mai vedeți necesitatea unui post public de televiziune?
Acad.Răzvan Theodorescu : – Postul public trebuie să existe prioritar, pentru că publicul există înainte de toate ; dar el nu trebuie să copieze televiziunile comerciale.
Marina Almășan : – Dar necesitatea unui post public, la care să nu se uite, în medie, nici măcar un român dintr-o sută?
Acad.Răzvan Theodorescu : – E aberant!
Marina Almășan: – De ce credeți că s-a ajuns aici? Pentru că – vă spun eu, din interior – încă mai există profesioniști, care pot și vor să facă treabă, pasiunea încă nu s-a stins de tot, dorința de a schimba lucrurile e foarte mare acolo, jos, la noi, la “pălmași” .
Acad. Răzvan Theodorescu : – În televiziune nu trebuie să existe „pălmaşi”, decât în 
măsura în care profesioniştii sunt abilitați să dea … palme…. Am aflat și de eșecurile repetate la Eurovision, și de pierderea drepturilor de difuzare a Festivalului George Enescu şi nu pot să înţeleg : unde au fost profesioniştii?!? Eu, spre exemplu, în 1992, când s-a reluat „Cerbul de aur”, am lăsat totul în grija profesioniştilor (Dumitru Moroşanu, pe atunci) pentru că ei sunt „sarea şi piperul” instituţiei.
Marina Almășan : – Vedeți? De aceea v-au iubit oamenii din TVR : pentru că i-ați apreciat pe profesioniști! Dar..ajunge cu sentimentalismele, să revenim la vremurile noastre. Intr-o lume atât de competitivă, în care TVR trebuie, totuși, să-și păstreze menirea de post public, care credeți că ar trebui să fie “armele sale “ în lupta cu concurența?
Acad.Răzvan Theodorescu : – Informaţia obiectivă permanentă, despre viaţa politică, despre cultură, despre viaţa internaţională.
Marina Almășan : – Dar profilul liderului ideal, care să redreseze insitiutia și s-o conducă spre succes?
Acad. Razvan Theodorescu : – Un jurnalist independent, care să fi construit cel puţin o publicaţie de succes, un om civilizat şi umblat prin lume.
Marina Almășan : – Salariile în TVR nu sunt chiar atat de mari, pe cât circulă legendele. Cum credeți că ar trebui stimulat, în plus, un om de televiziune valoros?
Acad. Răzvan Theodorescu : – Aici democraţia nu trebuie să funcţioneze şi nici egalitarismul, jurnalistul de succes trebuie răsplătit.
Marina Almășan : – Vedeți? Știu eu ce spun, că ati fost unul din cei mai prețuiți manageri din TVR!….Și tot legat de profesioniști, cât de mult ar trebui să conteze vocea lor, in deciziile managerilor?
Acad.Răzvan Theodorescu : – Managerul trebuie ales dintre profesionişti.
Marina Almășan : -Offf…cate aș avea aici de povestit!…Dar e interviul dvs, nu al meu! Așa că trecem la următoarea întrebare : democrație sau dictatură, într-o televiziune publică, pentru ca lucrurile să funcționeze? Pe vremea dvs cum era?
Răzvan Theodorescu : – În niciun caz dictatură! Nu luaţi exemplul epocii mele, cu mineriade, atacuri de tot felul de la dreapta la stânga – am fost nevoit să recurg şi la mijloace dictatoriale (decembrie 1990 a fost un exemplu când am condus timp de o lună fără consiliu de administraţie). Din fericire, nu am făcut prostii ireparabile.
Marina Almășan : – Față de cele făcute de unii din “urmașii” dumneavoastră, ați fost aproape fără cusur! Domnule academician, acum vă mai uitați la TVR? Puteți numi 3 programe preferate? Dar 3 de pe vremea cand erați președinte?
Acad.Răzvan Theodorescu : – Sunt subiectiv. Mă uit la Teleenciclopedia al cărei colaborator sunt de 53 de ani şi la excelentele emisiuni de divertisment de pe canalul 2 (reluări, reluări, reluări).
Marina Almășan : – Sunteți și ușor nostalgic, bag seama! 😊 Ne apropiem de finalul interviului. De când vă știu, sunteți un “neobosit” ! Am să vă rog să ne vorbiți puțin despre proiectele dvs actuale.
Acad.Răzvan Theodorescu : – La 80 de ani sunt încă profesor la Facultate, vicepreşedinte al Academiei Române şi scriu tot timpul.
Marina Almașan : – …iar eu vă admir tot timpul! …și vă regret! Si iată și ultima intrebare : care vă este cea mai mare dorință ?
Acad.Răzvan Theodorescu : – Sănătate pentru cei dragi mie, şi, dacă se poate, şi pentru mine.
Marina Almășan : – Vă doresc mult mai multe decât atat! Numai de bine, că le meritați!
Comentează