Bombănelile Marinei • Editoriale

Cui nu-i place vârsta mea….

 

Se spune că nu e bine să te bagi în tărâțe, că te mănâncă porcii. De regulă nu le răspund colegilor din presă , atunci când frustrările îi îndeamnă să mă atace, cu sau fără motiv. Sunt adepta proverbului ” câiinii latră, caravana trece”, și apoi Mihai Tatulici, mentorul meu în ale televiziunii, avea o vorbă : cât timp te bagă lumea în seamă, bucură-te : înseamnă că exiști!

Desigur, povestea asta cu “bagatul în seamă” comportă câteva nuanțe. Depinde CINE te bagă în seamă. Unele “băgări în seamă”, chiar și insesizabile, pot provoca bucurii planetare sau răni adânci, dacă vin din direcția unor persoane cu greutate, pe care le respecți, în care crezi și pe care le admiri necondiționat, chiar și atunci când nu-ți împărtășesc punctele de vedere. Dimpotrivă, găleți de lături, turnate în capul tău de niște neica-nimeni,  nu trebuie să-ți clintească de pe față nici măcar un mușchi. Pentru că aceia nici nu contează. Mai cu seamă atunci când se înrolează în armata lașilor, care nici măcar nu au curajul să-și semneze articolele, să-și asume punctele de vedere! Ce ușor e, nu-i așa, să dai o “anonimă” ( tare îmi mai miroase a Trecut!…) sau să te pitești îndărătul unui pseudonim, chiar și inspirat, și de acolo să împroști cu noroi! Iar dacă, la un moment dat, o rafală de vânt îți smulge ascunzișul după care te pitești, lumea va avea revelația de a descoperi, în spatele unor atitudini beliocase, niște viermi pricăjiți, care se târăsc de la o victimă la alta, alunecând pe șinele unui talent discutabil. Căci talentul, dacă-l pui în slujba răului, e mai urât mirositor decât o hazna nesfârșit de adâncă..
Nu pot rezista însă tentației de a le răspunde “colegilor” de la Academia Cațavencu, pentru “șarja prietenească” adresată mie și echipei ” femeide10.ro”. Mă bucură, e-adevărat, că, după lansarea unui proiect atât de important cum este cel de față și al cărui fani ați devenit ( și vă multumesc înca o dată!) , singurul reproș pe care a găsit a mi-l face distinsa anonimă cațavenciană ( flerul meu îmi spune că este o frustrată, și nu un frustrat) este cel legat de numărul anilor petrecuți de mine pe pământ. Dacă acesta este singurul meu cusur ( al meu și al proiectului pe care l-am pus pe picioare) , m-am scos! : nu pot decât să-i doresc șmecherei cucoane ca, dacă nu-i place vârsta mea, să n-o apuce! M-a deranjat însă atacul ieftin făcut “la pachet” și asupra unor valoroși membri ai echipei mele. Știți vorba ceea : Eu ca eu, dar când te iei de familia mea, spăl cu tine pe jos! Spune distinsul autor anonim că cică unul din membrii echipei mele ar avea dinții puși, că o colegă de-a mea poartă perucă, ș.a.m.d., uitând că respectivii, înainte de a scrie pe site-ul nostru, și-au dovedit cu prisosință valoarea adevărată, prin cariere exemplare și nu prin “fapte de vitejie” hilare, protejate de pseudonime.
Așa că, drăguță, concluziile “e două” : 1) dacă nu-ți place vârsta mea, ai diverse modalitați de a părăsi “scena” înainte de a o apuca, și 2) intuiesc că de la dereglajul hormonal cert de care suferi și care se întrevede în scrisul tău, sigur ai probleme de cădere a părului, deci ți-ar sta ție însăți bine cu o perucă ( eventual cea pe care N-o poartă vedeta blamată de tine). Mă tem însă că.. nu ai pe ce s-o pui.

Publicitate