“Nu-mi doresc decât liniște!” – am auzit destule femei, gândind cu voce tare. Și NU, nu se refereau nici la protestele din fața Guvernului, nici la atacurile teroriste de prin lume și nici măcar la gălăgia pe care o fac copiii, în camera alăturată. Se refereau fix la relația cu jumătatea de viață.
Pe de altă parte, mi s-au plâns destule prietene, foarte măritate, de faptul că se simt extrem de singure și că liniștea din casă este parcă și mai apăsătoare, atunci când prin preajmă se află EL, bărbatul care, odinioară, le-a iubit până la cer și înapoi, și lângă care nu și-ar fi imaginat niciodată că vor parcurge continente de singurătate..
Liniștea între soți este începutul Sfârșitului. Vine o vreme când nu mai ai ce-i spune, când mai degrabă comunici cu peretele din sufragerie sau cu dușumeaua din hol. Măcar ele îți dau senzația că te ascultă. Iar el…el fie că este mereu preocupat de altceva ( telefoane, calculatoare, meciuri la televizor) fie că-ți dă senzația că te ascultă, dar parcă nimic nu se lipește de el. De la o vreme, pare a nu mai înțelege ce-i spui, ce te frământă, nu-l mai mișcă micile tale planuri de viitor, micile “urzeli” pentru a păcăli trecera timpului. Te privește și tace. Sau nici măcar nu te mai privește. “Căsnicia fericită este atunci când barbatul înțelege ceea ce femeia nu spune” – Cât de mult ți-au plăcut cândva aceste cuvinte, rostite de celebrul regizor Alfred Hitchock. Acum el pare a nu mai înțelege nici măcar ceea ce-i spui, explicit…O vreme, continui să vorbești, chiar dacă știi că de una singură. După care obosești. Și taci, la rându-ți. Te refugiezi în activitațile ce compun “frumoasa rutină a vieții de familie”. Te reintroduci, cuminte, în jugul conjugal, care ți-a lăsat urme adânci în suflet, și continui să tragi la el, chiar dacă alături nu-ti mai stă nimeni. Nu te plângi, umerii tăi sun mai puternici decât ai lui Sisif, însă parcă ai vrea să auzi o vorbă bună, o mângâiere cu subiect și predicat…..El tace, tu taci. Fiecare se gândește la Lumea lui. Lumile voastre nu mai sunt aceleași, ” prin suprapunere, nu mai coincid” – asa cum suna, la geometrie, definiția congruenței unor figuri. Figurile voastre sunt însă triste și atât de departe una de cealaltă, încât oftatul lor se pierde pe drum, iar lacrima li se usucă pe la jumătatea acestuia.
Nu vă doriți “liniștea” în cuplu, dragile mele! Doriți-vă o frumoasă gălăgie și o fericită comunicare. Vorbiți-vă tot timpul, spuneți-vă ce vă bucură și ce vă doare. Nu lăsați tăcerile să se instaleze confortabil între voi și să sape un șanț pe care nimeni nu-l va mai putea apoi astupa..
…Oricât de optimistă n-aș fi, mă tem că toate tăcerile deja instalate, converg către finalul tragic al căsniciei. Foarte târziu am înțeles semnificația cuvintelor pe care marele Cehov le-a rostit, probabil, parcurgând el însuși o astfel de înstrăinare : “Dacă vă e teama de singuratate, nu vă casătoriți.”
Pesemne că, mai devreme sau mai târziu, toate marile iubiri converg către mari tăceri…
Comentează