Cineva ar putea crede că urăsc bărbații. Că repetatele dezamăgiri, culminând cu cea din urmă, m-au transformat într-o “misogină”( o fi corect, oare, femininul?) înrăită și că despre bărbați nu voi mai avea niciodată vreo vorbă bună de spus.
Zilele trecute, o artistă de talie internațională locuind la Lisabona – soprana Elena Dumitrescu Nentwig, m-a sunat sa-mi spună că mi-a citit cartea de eseuri, pe care i-o oferisem în seara in care mi-a acordat un interviu. Ca i-a placut, ca a și râs, a și plâns , dar că …de ce sunt atât de pornită împotriva barbaților? Oare n-am avut șansa domniei sale, aceea de a întâlni barbatul perfect? ( artista este recunoscută pentru căsnicia-model, pe care a avut-o cu un tenor celebru, de origine germană și despre care, chiar dacă acesta a trecut demult în neființă, nu contenește să vorbească la superlativ.) “- Nu, eu n-am avut norocul dvs și nu știu dacă sunt prea multe femei, care sa vă împartăsească entuziasmul legat de sexul opus!” – i-am raspuns, întristând-o…
Prezenta rubrică a adunat , în timp, un număr record de vizualizări taman la acele editoriale, în care alegeam să pun la zid mitocanii, grobienii, bădăranii, afemeiații, bărbații-porci, bărbații-preșuri, soții care înșeală și soții-putori, pe cei care se cred deștepți și ne tratează ca pe proaste, pe bărbații prefăcuți și fățarnici, pe rudimentarii care nu cunosc nici măcar regulile gramaticii, darămite pe cele ale conviețuirii alături de o femeie, pe superficialii incapabili de iubiri profunde, pe cei care schimbă femeile cu lejeritatea cu care noi ne schimbăm absorbantele zilnice. Da, culmea, deși de multe ori erau izvorâte din nemultumiri subiective, editorialele pe aceste teme se bucurau de un larg rasunet. Avalanșă de vizualizări, potop de comentarii, 99 la sută de susținere a ideilor mele… Totuși, pentru cineva “din afară” ( deși, in afară poate de doamna Nentwig, nu știu cine ar mai putea fi “în afara fenomenului”), s-ar putea crede că, într-adevăr, aș fi setată spre a dinamita tot ce poartă numele de “bărbat” și că sunt o femeie din piatră, fără nicio îngăduință față de sexul tare.
…In realitate însă, eu nu am făcut decât să merg în întâmpinarea cititoarelor mele. Studiul vizualizărilor la diverse alte postări ale mele, dar cel al comentariilor primite, in timp, la articolele revistei de față, a relevat clar că postările și articolele “pozitive” , constructive, cele care promovează iubirea curată, sufletul-pereche și bărbatul perfect, sunt sortite eșecului. Mai nimeni nu pare a se regăsi in astfel de “maculatură”.
Excelent performează însă , repet, materialele care îndeamnă femeile la trezirea la realitate, la înlăturarea “supunerii oarbe”, la descoperirea sinelui și recâștigarea “self-respect”-ului, la “ de ce-i permiți?”, “ poți foarte bine fără el!”, ” nu te lăsa călcată în picioare!”, “Uită-l, meriți mai mult!” ș.a.m.d. …Ce să înțeleg? Că dezamăgirea face legea și în sufletele cititoarelor mele? Că femeile românce, așa “de 10” cum se cred ele, nu primesc destulă iubire și respect din partea bărbaților din dotare? Că le ajută și se bucură să afle că nu sunt singurele dezamăgite în dragoste? Că le face bine , din când un cand, cate o compresă cu optimism, aplicată pe răni interioare, ascunse cu grijă de ochii lumii?…
De multe ori când îmi revărs năduful, scriind despre bărbați – aici ar trebui să subliniez – UNII bărbați, că nu sunt chiar toți catastrofe – mă încearcă un oarecare nod în gât. Îl simt alcătuit din mustrările de conștiință față de cei nemeritat vârâți în aceeași oală. Față de bărbații aceia minunați, “pâinea lui Dumnezeu” – cum li se mai spune ( este singura pâine din lume, din care noi, femeile, ne-am înfrupta până la moarte, nemaipunandu-ne problema caloriilor!) , bărbații adevărați, de care au parte femeile norocoase sau acelea care au știut să aleagă înțelept. Sunt bărbații care pun mai presus decât orice pe lumea asta fericirea femeii ce le stă alături, pe care o îmbracă nu în haine fine, ci în căldura sufletului lor, pe care nu o poartă prin magazine de lux, ci prin împarăția vorbelor frumoase și a gesturilor facute din suflet, pe care o susțin din umbră, orice-ar face aceasta, pentru care atașează câte o vorbă bună fiecărei tristeți de-a ei, căreia îi netezesc drumul către o viață liniștită, îmbibată nu atât în bunăstare, ci mai cu seamă în iubire și respect. Sunt bărbații care nu ridică tonul la femeia lor decât atunci când o strigă la masă, sunt cei care găsesc în fiecare fibră a acesteia un motiv pentru a o iubi până la cer și înapoi.
Mă întrebați, dacă există astfel de bărbați? Vă întreb, la rându-mi. La un moment dat, în viață, fiecare am avut, poate sentimentul că l-am întâlnit. Însă de cele mai multe ori, vraja s-a spart la un moment dat, precum un balon de săpun. Și au sfârșit prin a-și da arama pe față, eșuând în noroaie și glod.
Și totuși eu tot mai cred că acești bărbați minunați există. Radarele sufletești ale unora dintre femei reușesc să le detecteze, uneori. Li se spune… “fericitele”! Cu o ușoară umbră de invidie în glas…
Iar noi , celelalte, atât de multe, chiar dacă “sub acoperire”, nu trebuie decat să fim sigure, în străfundul sufletului nostru, că “ce-i al nostru, e pus deoparte” și , că, la un moment dat, nu neapărat de pe un cal alb, ci poate chiar și dintr-o Dacie Logan, sufletul nostru pereche va coborâ și în viața noastră.
Rubrica oferită de : FARMACIILE CATENA : SINUFEN
Comentează