Pentru TERRA, un an ciudat, brusc apocaliptic. Pentru oamenii de pe Terra, copleșitor prin surpriza întrebărilor care au început să curgă pe neașteptate și – firește – să și le pună, negăsind prea rapid răspunsurile. De fapt, nu există răspunsuri nici acum! Pentru mine și cei apropiați, un an sufocant. Derutant. Neașteptat deși, uneori, presimțit. Urâcios. Ireal. Fantastic, în sensul SF.. A fost prea în afara realității pe care ne închipuiam că o trăim, numind-o normalitate.
Ce e ciudat – la vedere- e faptul că nedumerirea în legătură cu răscolirea și răsturnarea unui sistem de existență intrat în rutină, a intervenit și s-a făcut auzită doar din gura individului lovit direct în moalele capului. Niciun cuvânt de spaimă sau de surprindere omenească din partea componenților guvernelor. Ele, guvernele, nici măcar nu s-au prefăcut uimite. Au reacționat ca și cum știau un secret, știau despre ce e vorba. Și așa a și fost. Unii au știut fiind la comandă, alții au aflat supunându-se comenzii celorlalți! Ei bine, noi facem parte dintre cei supuși comenzilor. Pentru mine este clar.
Dar tăcerea și neimplicarea la vedere au fost uimitoare și au dat de bănuit. După câteva luni sufocante – martie, aprilie, mai 20/20 – cele în care cheia din ușă se blocase și simțeam că mi se atrofiază musculatura dacă nu spăl rufe și vase tot timpul, sau nu mă agit să ordonez câte ceva prin casă, am început să mă prăvălesc în gânduri. În afara multor cărți deștepte pe care le-am devorat, cărți cuprinzând nefirești, nesănătoase propuneri catastrofice, dar, cine știe, spun cu frică, posibile, mi-am pus propria judecată – cât de cât educată – să funcționeze, adică am pus-o la treabă. Având obișnuința, căpătată în profesie, de a analiza faptele și expresiile faciale dincolo de aparențe, mi-am dat seama, încet- încet, că mai toate chipurile poartă ,,măști,,… Chipurile din umbra măștilor mi-au devenit și mai străine decât le mai cunoșteam vag… Vag, pentru că la noi au devenit identice. Îmi pare rău, dar chipurile șefilor care ne sfătuiesc sau ne ceartă, nepurtând mască, sunt identice. Expresia lor ,,pe viu,, este identică. Nu încerc să aflu despre chipurile altor potentați ai planetei, la fel de inutili pentru oamenii obișnuiți. Uneori, ei se mai străduiesc să scoată câte un zâmbet chinuit și stângaci, ca și cum și ei – la rândul lor – ar fi constrânși la ploaia de reguli absurde sub care ne mai ducem zilele.
Cred că noi suferim – mă refer la diriguitori – de o lipsă crasă de IQ. Aceste două inițiale nu sunt doar două litere ciudate, un dotat cu IQ ridicat este implicit dotat și cu experiență, cu consecvență în acțiune, cu o simpatie deșteaptă, cu căldură, cu empatie. De unde să luăm noi, cei care – supuși – purtăm la rândul nostru măști inutile, expirate și neconforme și ne ascundem chipul uimit de toate câte ni se întâmplă, de unde să luăm pilde? În cine și în ce să avem încredere? Mă întorc puțin la 20/20. Acest an ne-a marcat și ne rămâne ca un tatuaj scabros înfipt în piele… Acest an ne-a făcut mai mult rău – un rău programat de mulți ani !– decât un război real. Ce spun de fapt? S-a pornit un ,,Război al lumilor,,… Pentru că sunt mai multe lumi, asta e sigur. 20/20 ne-a rupt în două. Sau în mai multe. Ne-a distrus puțina unitate de care ne mai agățam. 20/20 a însemnat fărâmițare ideologică, împrăștiere sentimentală, falsuri, ură, prostie, crimă și, peste toate, boală! În fond, ruperea țării în două – sau mai multe -, oricum cetățenii sunt cu mintea în două, se constată de multă vreme. Iar acum și mai rău. Din rău în mai rău. Neîncrederea și vraiștea informațiilor nu pot duce la stabilitate. Se întâmplă în continuare, instaurarea fricii și a amenințării (cuprinzând și discriminarea) că, dacă nu răspunzi comenzilor inumane și asupritoare, s-ar putea să fii exclus din societate sau din viață!
Sinistre vremuri trăim! Iar îmi amintesc cu spaimă de ,,1984,,… Oamenii de sub măști, cei de sus, nu au treabă cu cei mulți, tot cu măști, dar de pe stradă. Nu există nicio dâră de grijă, de empatie, de atenție măruntă. Regulile lor, născute din incompetență și derută, în marșul spre putere, nu vor avea nicicând aprobarea firească a celor sătui până în gât de minciunile politicienilor. Au dispărut demult adevărații profesioniști din toate domeniile. Dacă nu au pierit, sigur au obosit în lupta cu morile de vânt sau, dacă mai încearcă să stea un timp contra curentului, vine brânciul neașteptat – vai, ce să vezi, întâmplător! – al vreunui tânăr exaltat, plin de idei năstrușnice, volatile, sigur pe el și pe incultura sa crasă, pusă în slujba unui nou ,,viitor,, – ce să vezi! – nemaivăzut pe pământ…
A, și iată-ne constrânși de infernalul PNRR! Bubuie televizoarele de explicațiile conținute în aceste inițiale. Cine poate – sau vrea – înțelege ce poate! Traducerea mea este simplă și va fi: ,,Pentru Noi Rămân Resturile,,! Ce mai înțeleg: distrugere. Mai adăugăm și un D. Apoi, sărăcie. Deci, un S. Ca să nu mai vorbim de vânzarea a tot ce a mai rămas pe pământul nostru:mai adăugăm un V. Astfel, formula devine: PNRRDSV. Guvernul ce trebuie să facă? Un plan aducător de ,,beneficii,, aduse neamului, din ceva bănuți sosiți pe calea aerului din Apus spre Răsărit. Mă tem că unele monede-hârtii se vor lua cu vântul și vor rămâne undeva, la graniță. Sau duse de vânt aiurea…
Înainte de a mai înțelege ce va urma în viitorul apropiat sau îndepărtat, mă uit în DEX și aflu:,,reziliat=anulat, desființat… Iar mai tehnic, conform probabil și sensului dorit de PNRR, înțeleg așa:,,reziliere=anulare a unor contracte în cazul în care una dintre obligațiile reciproce nu a fost executată, menținându-se acele efecte ale contractului care s-au produs până la data desfacerii lui. Iar desființarea (cuprinsă tot în cuvântul ,,reziliență,,) se va face numai în funcție de clauzele din acest contract,,. Plictisitor, știu. Dar mă întreb cu cine am avut contract și nu l-am respectat. Chiar nu știu, nici nu e treaba mea, dar propusele schimbări îmi sună a distrugere a tot ceea ce era cât de cât stabil. Sau noi, aici, sclavii mărețelor planuri de ,,înfrumusețare,, a lumii, nu avem niciun cuvânt de spus? Adică ei, costumele negre cu pantofi scâlciați și pingele rupte, nu au dreptul să-și afirme ideile? Ah, nu sunt idei, nu au dreptul Au doar stângul, mai corect strâmbul!…
Avem 1200 de pagini de PNRR. Cu anexe cu tot! Dar împrumuturile, dar cheltuielile? Dracu să le ia! Le-a și luat, de fapt. Ne-a luat și pe noi pe alături… Ne îndreptăm cu pași siguri spre austeritate. Cretin cuvânt! Explicațiile de bază le dau ,,specialiștii,, , ,,experții,, ăia pricepuții… Care? Noi trebuie să reparăm întârzierile istorice! Mai exact, furturile istorice! Mereu trăim rostind cu gura plină, acuzând greșelile trecutului. Care trecut? De pe vremea lui Ștefan cel Mare și Sfânt? Dacă nu l-or desființa ăștia… De pe vremea lui Burebista? O fi și ăsta în pericol? Sau trecutul ăla din ,,Iepoca de Aur,,??? Oricare ar fi, el, trecutul a trecut, trebuie să-l știm, dar AZI- trăim AZI! Să mai vorbim și despre ce facem azi. Este foarte greu, aproape imposibil, iar în timpurile astea încâlcite – mai rău decât în trecut – eu descopăr că, de fapt, în orice clipă a istoriei a funcționat doar EGOISMUL OMENESC!Ce înseamnă asta? Cine poate, oase roade, cine nu, nici carne moale! Cei care pot roade, însemană că au canini puternici și pot foarte simplu să-și înfigă colții în gâtul oricui au poftă. Din egoism tradus în răutate, în continua încercare de dominare. Am văzut asta la animalele sălbatice, fapt cât de cât normal. Cât de cât… Numai că mutațiile – ca la viruși – se produc pe neașteptate și s-au instalat, cu brutalitate și fără remediu, la oameni sălbăticiți DEJA. Dovada? Marele, imensul haos universal în care ne străduim – pe ascuns, pe furate – să ne mai trăim – unii – așa zisa viață…
CRISTINA DELEANU
Comentează