Diverse

18 reguli pentru a trăi cu adevărat

Fericirea noastră ține de noi și numai de noi. Iată câteva reguli pe care le puteți pune în practică pentru a vă îmbunătăți viața.

– Trezește-te devreme 

Trezește-te înainte de răsăritul soarelui și dedică primele momente ale zilei gândurilor tale. Petrece timp cu tine. Tu ești cea mai bună companie pentru tine.

femeie– Descoperă-te așa cum ești  

Nu trebuie să permiți nimănui să îți spună cum ești. Încearcă să te descoperi, așa cum ești, departe de gura lumii.

– Alungă gândurile negative 

Cu siguranță ai fost rănită de alții sau de diverse situații – face parte din viață. Dacă nu poți controla durerea, poți controla modul în care răspunzi la astfel de experiențe. Încearcă să nu trăiești în trecut și nu uita: gândurile negative te pot împiedica să îți atingi scopurile.

– Iartă 

Toți greșim. Important este să înțelegem că a ierta nu înseamnă că a fost bine ce s-a întâmplat. Înseamnă că ai făcut pace cu durerea și ești pregătită să depășești momentul.

– Fii cinstită 

Onestitatea este, de fapt, reflecția sentimentelor tale autentice. Asta înseamnă că trebuie să fi sinceră dacă vrei ca cei din jur să te cunoască așa cum ești cu adevărat.

– Fii autentică 

Presiunea din exterior tinde să ne afecteze felul nostru de a fi. Vei trăi o viață fericită și împlinită, însă, doar dacă te cunoști cu adevărat și îți trasezi granițele cu atenție.

– Nu râvni la ceea ce nu îți aparține

Respectă drepturile și libertatea celorlalți.

– Primește-ți invitații într-un mod în care să nu te uite niciodată 

Tratrează-i cu respect, împarte cu ei casa și masa.

– Fii înțelegătoare cu cei care nu și-au găsit încă drumul

Nu toată lumea poate trăi după regulile tale. Indrumă-i pe cei rătăciți către locurile cărora le aparțin.

– Nu vorbi de rău pe nimeni  

Să arunci cu vorbe urâte și să judeci, vorbește despre micimea caracterului tău.

prieteni– Ascultă-i cu atenție pe cei din jur 

Ascultă cu atenție și evită să îi judeci pentru ceea ce gândesc.

– Nu răni sentimentele nimănui

Nu ar trebui să rănești pe nimeni, nici fizic dar nici emoțional. Cuvintele pot răni iremediabil. Așa că, înainte de a vorbi, gândește!

– Respectă părerile celorlalți  

Nu încerca să îți impui, cu orice preț propriile credințe.

– Ai grijă de Planetă

Această planetă îți oferă un loc unde să trăiești, să te joci, îți asigură apă și mâncare, îți oferă cadrul pentru o viață echilibrată. Nu te purta urât cu nicio persoană, animal sau plantă.

– Păstrează-ți corpul, emoțiile, sufletul și mintea în echilibru 

…numai așa poți să te menții în formă, sănătoasă și puternică.

– Fii conștientă de gândurile și acțiunile tale

Asumă-ți faptele și gândește-te la impactul pe care îl au asupra celor din jur.

– Copiii sunt viitorul nostru așa că trebuie tratați cu respect 

Chiar dacă sunt mici, copiii sunt ființe umane și trebuie tratate cu respect.

– Fii generoasă

Trebuie să fi empatică și amabilă cu cei din jur, dar mai ales cu cei care nu au atât de multe ca tine.

Sursa: positivethingsonly.com

Comentează

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.