Înțelepciunea noastră, a femeilor, nu se naște de la început. Trebuie să trecem prin experiențe de viață, ba chiar să și suferim, până să spunem că, da, am devenit înțelepte, cel puțin în materie de bărbați. După ce trăim o tinerețe întreagă “de dragul cuiva”, începem în sfârșit, să trăim și pentru noi.
În literatura clasică, iubirea este prezentată ca o jertfă. Începand cu “Romeo și Julieta” și terminând cu “Maestrul și Margareta”, îndrăgostiții traversează chinuri crâncene pentru a fi împreună, apoi se bucură puțin unul de celalalt, dupa care se despart, sau, și mai rău, își dau ultima suflare. Dragostea nu se obține ușor: trebuie să te chinui pentru ea, să aștepți, să rabzi…
Am destui ani și uneori îmi place să fiu cinică, să spun că nu cred în iubirea veșnică, în romantism, în fericirea absolută. Cu barbații obisnuiesc să fiu dintr-o bucată: le spun franc ce-mi place, ce nu-mi place și care-mi sunt dorințele. Și tot fără sa stau pe gânduri, îi trimit la naiba, atunci când mă calcă pe nervi. Oare am devenit, între timp, de piatră? …Nu-mi amintesc să fi fost așa, în tinerețe…
Cand suntem tinere, suntem în căutarea propriului EU. Pe la 18-25 de ani, nu reprezentăm, de fapt , nimic. Nu avem nicio experiență, de aceea nu putem ști exact ce ne place, care ne sunt limitele. De aceea ne aruncăm orbește în tot felul de experimente – profesionale, amoroase etc. După 25 de ani începem să mai înțelegem câte ceva, multe dintre noi se mărită, fac copii, începem să înțelegem viața, dar de multe ori încurcăm propriile dorințe cu dorințele celor din jur. Dragostea noastra devine o jertfă: ne comportăm cu mănuși, cu bărbatul iubit, de teamă ca acesta să nu ne părăsească.
Maturitatea este, din punctul meu de vedere, vârsta întalnirii noastre cu noi înșine. Varsta la care începem să trăim pentru noi. Și nu am devenit deloc niște brute, ca și la 20 de ani, ne dorim iubire, căldură, întelegere. Iar dacă partenerul nostru nu-și doreste acelasi lucru, atunci nu are ce căuta în viața noastră. Cum spunea Omar Hayam: “ Eu nu am nevoie de cei care nu au nevoie de mine”.
De aceea, eu nu mai fac niciodată urmatiarele lucruri:
Nu aștept înfrigurată să mă sune sau să-mi trimită un SMS
2. Nu mai merg la întâlniri, daca ora și locul nu-mi convin
3. Nu iert absența cadourilor de ziua mea sau cu alte ocazii speciale
4. Nu caut circumstanțe atenuante pentru insuccesele barbatului de lângă mine
5. Nu țin sub tăcere ceea ce-mi place
6. Nu mă tem să pun tot felul de întrebări
.
7. Nu calc cămăși. Nu-mi place să calc.
8. Nu consider sexul ca fiind dragoste
9. Nu sunt geloasă pe soțul meu, pentru serviciul lui, penytru prietenii lui sau copiii din căsătoriile anterioare.
10. Nu încerc să arăt bine, numai de dragul lui
Am destui ani și sunt precum un lemn de bambus : drept, puternic, flexibil. E greu să mă distrugi, să mă îndoi sau să mă modelezi. Viața m-a călit. Dar continui să-mi doresc iubire. Însă, pur și simplu, nu mai sunt dispusă să mă jertfesc pentru asta.
Sursa: creu.ru
Comentează