Dacă privești cu atenție peisajul media din România, vei constata cu suprindere că, la fel ca în America, și noi avem parte de un baby boom; din ce în ce mai multe persoane publice anunță că vor aduce pe lume copii. Iar acest lucru nu mă poate face decât fericită.
Nu, nu mă gândesc la numeroasele petreceri de botez televizate care vor urma și în nici un caz la nașteri transmise în direct, ci la rata natalității în sine.
Chiar dacă natalitatea nu e un subiect dezbătut public, statisticile sunt îngrijorătoare.
După 1989, numărul nou-născuților din România a scăzut dramatic. Tot statisticile ne clasează pe ultimele locuri la nivel mondial la capitolul natalitate.
Experiențele devastatoare ale avorturilor din perioada comunistă au lasat traume adânci în multe familii. Femeile se decid cu greu în această perioadă dacă maternitatea mai este o opțiune viabilă. Din varii motive, fie că este vorba de carieră, de libertatea de a face lucruri necondiționat de prezența unui copil, de absența unui partener și a unei relații sigure, indiferent de ce, copiii se lasă așteptați și sunt amânați pentru proiecte mai importante, nemaifiind o prioritate. Și dacă ne gândim că unul dintre semnele unei țări civilizate este dat și de gradul de natalitate, atunci tabloul devine foarte trist.
Ai putea crede că sărăcia este principala cauză, dar iată că, în urma celor mai recente studii, una dintre cele mai premiate țări la capitolul natalitate crescută este Niger.
Eu pun această indecizie și amânare pe seama faptului că noi femeile uităm că avem un ceas biologic și, la un moment dat, odată cu înaintarea în vârstă, scade și fertilitatea. O spune o femeie care a rămas însărcinată destul de târziu, la 34 de ani și acum, când e aproape de a aduce pe lume primul ei copil, se autoanalizează și realizează că nimic nu e mai prețios pe lume decât să aduci pe lume o viață.
Eu, cu siguranță, îmi mai doresc copii și cu îngrijorare trag un semnal de alarmă pentru toate femeile trecute de 30 de ani, pentru că, ar fi păcat să vrea să devină mame când e prea târziu. Iar uneori este nevoie de exemplul personal pentru a influența la rândul tău societatea.
Încurajatoare sunt și noile reglementări care permit proaspetelor mămici să stea acasă cu bebelușii lor 2 ani și totuși să beneficieze de 85% din salariul din ultimii doi ani, precum și indemnizațiile care se acordă indiferent de numărul de copii, nu doar pentru primele 3 naşteri, aşa cum prevedea legea anterioară. În plus, prin legea 126/2014 mamele au fost amnistiate fiscal pentru debitele pe care le-au înregistrat ca urmare a calculării greșite a indemnizației. De asemenea din septembrie 2014 mamele pot să obțină și venituri suplimentare în anumite condiții.
Sunt pași importanți care s-au făcut în sensul de a sprijini viitoarele mămici; o campanie de informare ar fi, de asemenea, necesară. Dar poate cel mai important lucru este autoanaliza fiecărei femei sau cuplu și concretizarea dorinței de a aduce pe lume un copil, în pofida oricăror riscuri și obstacole, odată cu asumarea responsabilității respective. O societate se poate schimba de la nivel indvidual, iar o nouă generație, educată în spirit modern și civilizat, poate fi răspunsul pentru România.
Poate ar trebui să ne bucurăm mai mult când vine o viață pe lume decât să căutăm senzaționalul monden și să tratăm minunea în sine ca pe un subiect de presă, cum se întâmplă în cazul meu și al persoanelor publice; să luăm în calcul însă problema atâtor femei care nu pot rămâne însărcinate pe cale naturală și nu își permit tratamente de fertilizare sau a celor care nici măcar în urma tratamentelor nu reușesc să aducă pe lume copii; și mai grav, nu își permit nici măcar să adopte, dacă cumva și-ar dori să facă un gest de asemenea profunzime și să aibă grijă de niște suflete nevinovate.
Dar să revenim la baby boom-ul nostru. Uneori nu trece ziua fără să aud că o femeie pe care o cunosc e gravidă. Mă bucură decizia lor și mă gândesc cu și mai multă emoție la băiețelul meu, care va avea parte de mulți prieteni și de o generație de copii doriți de niște părinți care și-au asumat această responsabilitate.
Și zâmbesc… pentru că bebelușul meu se lasă așteptat și nu e cu supărare, pentru că, așa cum am mai spus, l-am lăsat pe el și pe bunul Dumnezeu să hotărască momentul când vrea să vină pe lume. Următorul material pe care îl voi scrie, cu siguranță va fi în compania lui și acest gând mă umple de adrenalină.
Până nu demult, nu observam acea licărire în ochii mamelor când vorbesc despre copiii lor. Nu degeaba se spune că nu există satisfacție mai mare, că este împlinirea suprema. Dacă acum mă simt invadată de bine, de fericire, oare ce voi simți când îl voi strânge în brațe? Sunt nerăbdătoare și vă voi povesti în următorul material, cel mai probabil când micuțul va dormi lângă mine; eee, nu chiar micuț că o să fie destul de măricel zic eu, având în vedere că deja avem 42 de săptămâni:) poznasul de el, s-a decis să mă mai țină gravidă :))))
Nu vă mai spun nimic acum, că o să am mai multe de spus săptămâna viitoare. Acum, vă doresc zi frumoasă și nu uitați… să fiți părinți!
1 comentariu