banner marshal garden
Călătorii Timp liber

Varșovia, best of. Episodul 3: La braț cu Chopin

Când veți ajunge în Varsovia (iar noi vă dorim ca acest lucru să se întâmple cât mai curând), veți ateriza pe Aeroportul Frederic Chopin. Și nu întâmplător, cel mai mare aeroport al Poloniei poartă acest nume. Marele compozitor al omenirii este de origine poloneză. De fapt, s-a născut în Polonia, ca rod al iubirii dintre o poloneză și un expat francez. Deși a fost considerat un copil minune în țara sa natală, la 20 de ani a părăsit-o, stabilindu-se la Paris, unde a strălucit ca pianist, compozitor și profesor. Numelui de Chopin i-a adaugat prenumele „Frédéric-François”. Dar polonezii îl consideră în continuare ca fiind “al lor” și sunt foarte mândri de el.

La baza statuii înălțată în cinstea sa, înaintea celui de-al doilea Război Mondial, în Parcul Lazienki din Varșovia, sunt organizate frecvent recitaluri de pian din opera lui Chopin, ca de altfel în numeroase alte locații din Orașul vechi, unde turiștii din întreaga lume au ocazia să-i asculte opera, în interpretarea celor mai talentați artiști ai momentului. De altfel, in memoria marelui compozitor, în Varșovia se organizează, odată la 5 ani, Concursul Interanțional de pian ce-i poartă numele. Din magazinele de suveniruri, cele purtând chipul lui Chopin o pornesc zilnic spre toate colturile lumii, în bagajele turiștilor melomani. Până și un asteroid dintre cei veniți din Cosmos pe pământ a fost denumit cu numele genialului compozitor. 

Ca vizitator al Varșoviei, te poți întâlni cu Chopin în Palatul Ostrogski, care adăpostește Muzeul Fruderyk Chopin. Iubitorii de arhitectură vor spune din capul locului că au de a face cu o adevărată bijuterie a arhitecturii, stilul construcției fiind cel clasic baroc. Anul nașterii muzeului este 1934, anul în care o seamă de oameni de cultură polonezi au reușit să cumpere de la rudele familiei lui Chopin o serie de manuscrise si scrisori. De la cele 13 exponate, câte număra Muzeul inainte de război, s-a ajuns astăzi la peste 5000. În 1953, pragul muzeului a fost trecut de primul său vizitator oficial. De atunci, zeci de milioane de locuitori din toate colțurile lumii au parcurs elegantele săli ale muzeului, admirand în vitrinele sale obiectele personale ale lui Chopin, manuscrisele și partiturile  sale, documente importante referitoare la diferite evenimente din viața sa. 

Anul 2005 a dat semnalul începerii reconstrucției muzeului, pentru a fi în ton cu vremurile. Astfel că anul 2010 găsește noul Muzeu Fryderyk Chopin, cu totul altul, modern și spectaculos. Numai mărturiile vieții marelui compozitor au rămas aceleași, forma de  prezentare este însă cu totul și cu totul alta. Muzeul este, fără doar și poate, cel mai modern muzeu biografic din Europa. Ne-am convins și noi, accesând informațiile in mai multe limbi străine, audiind apoi muzica lui Chopin în diverse moduri ingenioase . Împrăștiați prin cele 15 încăperi ale muzeului, melomanii își atașează căștile de audiție la urechi și se lasă furați de muzica dumnezeiască a marelui compozitor. Vitrinele luminate de pe pereți le completează informațiile despre viața lui Chopin, despre familia sa, cercul de prieteni și despre opera sa nemuritoare. Cu tristețe, oaspeții muzeului ajung în final, și în “camera în care a murit Chopin”, imaginată ca o cutie mare, de culoare neagră.

 

Muzeul este deschis zilnic, mai puțin în ziua de luni, pentru un bilet trebuie să scoateți din buzunar 22 zloți (puțin mai scump, în  RON), însă dacă vă procurați un Warsaw Pass, cum am făcut noi, intrarea voastră va fi gratuită! 

(Va urma)

Foto: Daniela Grigore

Călătorie realizată cu sprijinul:

 

Mulțumim Oficiului de Turism al Orașului Varsovia (Stołeczne Biuro Turystyki)

 

 

 

 

 

 

Femei de 10 pe Facebook