Ea și El Ultimul romantic

Un nou început

Narcis

Orice lumină mai are una care s-o împlinească. Orice greșeală pe lumea aceasta poate fi un lucru bun în esență, dacă e făcut unde și cu cine trebuie. De obicei ni se pare că universul nostru cuprinde cea mai bună variantă din cei care putem fi, dar oare cum s-ar petrece totul dacă am avea curaj și-am porni din nou, de la capăt, într-un nou și veșnic început?

E greu, de cele mai multe ori imposibil. Indiferent de motivele care te mână în lupta aceasta cu tine și cu cei din jur, începutul după o anumită etapă nu e simplu și trebuie să ai suficientă mobilă la mansardă și o departajare clară acolo ca să poți să faci față presiunii. În practică, e mult mai ușor să o iei de la capăt.

Nimeni nu are dreptul să te țină pe loc, să nu-ți dea voie să strălucești, în cea mai potrivită formă. Deja când se ajunge în pragul aceasta al discuției, nici nu se mai pune problema de iubire sau de altceva. Iubirea nu e sacrificiu, e o continuă creștere a unuia pe celălalt, e o deschidere și e poate cea mai puțin egoistă formă de viață de pe pământul nostru, pentru că ea ne lasă să ne cuprindem cerurile în voie, cu vise și furtuni la purtător, până când devenim unul singur. Dar de multe ori nu-i așa. De multe ori și viața, alegerile, dragostea și oamenii, locuri și faptele, toate la un loc, ne rănesc, ne macină, ne iau orice posibilitate de a fi noi, de a putea face ceva cu adevărat măreț.

Dar nu plecăm, pentru că, să vezi, vechea problemă, ne e teamă de un start pe măsură. N-avem suficient testosteron sau adrenalină, bile sau alte organe încât să ne punem în funcțiune mintea și picioarele pe care să le și băgăm pe undeva înainte și să lăsăm în urmă tot ce e nociv.  Frica asta obsesivă, compulsivă chiar, dusă până la o cangrenă urâtă, care macină și nu te lasă să-ți vezi de treabă, nu face altceva decât să-ți adâncească necunoscutul. Eu știu că în teama aceasta de un nou început este o patologică frică de viață, de a da cu fundul de gheață și a te ridica cu ochii spre soarele care-ți topește nu doar universul, ci și înălțarea.

Nu e nevoie tot timpul să pleci. Nu trebuie să dai, nătâng și fără să analizezi cu piciorul. Nu e bine să te arunci, fără să gândești, cu tot capul înainte. E bine să judeci și să ai curajul! Să iei în piept viața și să-ți dai seama de cele mai bune oportunități pentru a fi fericit! Asta cu începuturile e o treabă veche pe care doar cei ce-au ajuns la un anumit nivel de maturitate au curajul și puterea să o facă.

Nu e nici nebunie, dar nici normalitate nu e. Nu e de condamnat, dar nici de aplaudat. Un nou început ține de fiecare dintre noi, iar asta nu presupune să ștergem cu buretele tot, ci să ne înălțăm deasupra mocirlei, facând astfel loc liber pentru tot ce ne aduce satisfacții nemăsurate! Începuturile sunt fascinante, dar și ele trebuie tratate cu grijă. Tot ce vreau eu să zic e faptul că uneori, chiar dacă pare greu și imposibil de dus, viața noastră poate avea și altă formă. Ea poate fi mai bună și mai deplină, dacă ne punem suficientă determinare în aripi și începem, fără frici, să zburăm.

Nimeni pe lume nu a murit de foame, în modernism, nimeni nu a rămas neiubit, nimeni nu a rămas efectiv pe drumuri dacă și-a cerut, cu simplitate și fără prea multe valuri, dreptul la fericire. Nu una mimată, plină de cazne și suferințe, ci una sinceră. Un nou început e o altă etapă. Pe care-i bine s-o parcurgi și care-ți poate lăsa urme și mai pozitive. Ai curaj! E despre tine!

https://www.youtube.com/watch?v=D5Y11hwjMNs

Foto- Ana Maria Halalai

Comentează

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.