banner marshal garden
Femei de 10

TVR de ieri și de azi . Episodul 21 : “Eu am trăit deja filmul ăsta – acum e rândul altora să salveze ce se mai poate salva, din TVR” – interviu cu jurnalista IRINA RADU, fost Presedinte Director General al TVR

Ne-a fost colegă, apoi ne-a fost si șefă. La început mai mică, apoi mai mare. De fapt, cea mai mare : Presedinte Director General al TVR.  Nu a schimbat-o foarte mult funcția, doar că a devenit și față de cei din jur, la fel de pretențioasă cum era și față de ea însăși. Nu știu dacă or fi iubit-o toți sau nu ( și ca OM, darăminte ca șef, știți și voi, e greu să existe cineva, iubit de toată lumea! ) un lucru este însă cert : provenea dintre noi, știa meserie, mânca televiziune pe pâine, fusese un excelent jurnalist de știri, dar bifase și câteva mari programe – gen Cerbul de aur, Revelioane și alte proiecte speciale – dovedind că are și stofă de manager. Când a primit numirea ca șef în TVR, pe holuri, lumea comenta cam așa : “Slavă Domnului, în sfârșit ne conduce unul care știe cu ce se manâncă mâncarea asta!”. Nu a durat însă prea mult, căci așa e-n viață : ce-i mult, nu-i bun, dar nici ce-i bun, nu-i mult. Pe când începusem să credem că instituția a pornit-o, în sfârșit, într-o direcție corectă, a venit Marea Schimbare : în locul său, în fotoliul de Președinte-Director General al TVR a fost instalată, brusc și nu se știe de ce , Doina Gradea. Acela a fost începutul sfârșitului…

Irina Radu – caci despre ea v-am vorbit până acum, și-a strâns resemnată proiectele și bunele intenții și, probabil pentru a trece mai ușor peste acel moment complicat al vieții sale, a ales o cu totul altă provocare. Cât mai departe de TVR. Astăzi, Irina este Senior Media Officer în cadrul Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), misiunea din Albania.

Distanța nu m-a împiedicat să-i pun Irinei mai multe intrebari. La unele  a considerat că nu e oportun să raspundă, motivând că fiecare analiză are momentul ei. „Nu vreau să dau soluții cui nu merită și nici idei cui nu le are”.

In final, am întrebat-o, în afara interviului, dacă se simte dezamăgită de cele întâmplate…Știți ce mi-a răpuns ? “Marile dezamăgiri vin de la oameni care fac rău stiind că fac rău și se complac in situatii incredibile. Imi pare rău că pe unii i-am promovat… Dar în orice demers exista si procentul de eșec”. I-am dat dreptate, mai ales că știam la cine se referă…

Dar iată interviul Irinei :

Marina Almășan : – Bună, Irina! În sfârsit ne leagă ceva foarte puternic : în viața fiecăreia din noi există câte o.. Tirana! pastedGraphic.png …Și pe la voi e la fel de cald?

Irina Radu : – Cu siguranta Tirana mea e mai frumoasa decat a ta ! E foarte cald,, sunt 30 de grade de la 9 dimineata; si nici noaptea nu scade sub 25-27 adica e un pic cam mult pentru mine, desi iubesc clima calda.

Marina Almășan : – Acu, dacă tot am adus vorba, povestește-ne puțin despre Tirana ta! Nu cred că sunt singura care nu știe aproape nimic despre acest oraș!

Irina Radu : – E un oras cu multe lucruri frumoase, cu lucruri neobisnuite ( cum ar fi buncarele) ,cu multa istorie trista, cu oameni care incearca sa se schimbe si să schimbe orasul. M-am obisnuit cu orasul asta din prima luna. Acum am deja un an si aproape patru luni, Tirana e a doua casa- am locuri preferate in oras, am restaurante unde imi place sa merg, baiatul meu are strazi pe unde ii place sa ne plimbam, preferăm parcul mare. Imi place la Tirana ca e aproape si de mare si de munte, in 45 de minute poti fi pe plaja si in acelasi timp pe muntele Dajiti; in 2-3  ore poti fi pe niste munti chiar seriosi, Alpii Albanezi, de peste 2500 metri.Sunt putine lucruri care nu imi plac – cum ar fi stilul de șofat si faptul ca nu prea opresc la trecerea de pietoni; asta m-a terorizat in primele luni.

Marina Almășan : – Și, după acest timp – mai mult de un an de zile – poți spune că te simți deja” ca acasă” ? Ce nu e “ca acasă”? Ce-ți lipsește cel mai mult? Cum suplinești lipsa?

Irina Radu : –  Imi lipseste mama si imi e dor de prieteni. Stiu ca nu par ( mi-ai zis chiar si tu!) calda si sociabila- dar cel mai mult pret pe asta pun: pe prietenie, pe fair play, pe oameni cu care sa am comunicare si pe care sa ma pot baza, sigur,  oferind si eu suport si suflet. Nu pot suplini oamenii, dar mi-am facut si aici prieteni, si albanezi si dintre colegii internationali. Da, cand vorbesc spun “acasa la Tirana” sau “acasa la Bucuresti”. E important că baiatul meu e cu mine, aici deja de aproape un an; fata oricum era plecata la facultate si cumva stiam cum e cu dorul de ea. Baiatul e aici si cred ca el sufera mai mult decat mine dupa prietenii lui, familia de acasa, ii e dor de anumite mancaruri facute de cele doua bunici, aducem din tara biscuiti Poieni in ciocolata, Eugenii , Salam de Sibiu– au invatat acum si colegii mei cum e cu produsele romanesti

Marina Almășan : – Deci..promovezi România! 😊 Dar iată, tot vorbim despre “cum e acolo”, dar nu am apucat niciodată să te întreb, nici măcar in dialogurile noastre private, ce faci , concret, acolo?

Irina Radu : – Sunt Senior Media Development Officer  la OSCE ( Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa) si cand am ajuns aici anul trecut la inceputul lui mai , nu aveam pe nimeni in sectiunea mea, in media; primul coleg l-am selectat dupa o luna de la venirea mea si am inceput sa inchegam o echipa. Intr-un an am crescut echipa la 4 persoane, si s-ar putea sa ajungem la 5, cu mine pusa la numaratoare. Nu e usor sa treci de la a lucra cu sute de oameni la mai putin de o mana de oameni; adica m-am reintors la a face orice, documente, rapoarte, mailuri, printuri, telefoane, intalniri, documentare etc etc. Ani de zile am invatat sa deleg pentru ca acum sa-mi deleg mie ☺, uite-asa sa vad si eu cum e si ce sefa rea sunt.

Ce fac concret? Monitorizam evolutia presei de aici, de la situatii nefericite si revoltatoare de jurnalisti amenintati sau loviti, la situatia legilor media- care uneori patineaza in directii gresite , organizam cursuri, lucram mult cu televiziunea publica albaneza- RTSH . Asta imi mai alina dorul de televiziune. Toata tara e in crestere, in dezvoltare, uneori sunt pasi inainte si alteori multi inapoi, alteori progresul e vizibil si constant– adica am parte de lectia rabdarii in fiecare zi. Am ales sa plec departe de tara si ca sa nu am discutii ca am obtinut o sjujba sau alta pentru ca am fost PDG TVR. Am vrut respect si liniste si sa pot munci – ceea ce acolo nu s-ar fi putut. Am vrut sa fiu nimeni si sa ma reinventez si cred ca mi-a iesit.

Marina Almășan : – Oricum, toți știm despre tine ca ai stofă de învingător! Dar, spune-mi, este greu să faci o astfel de “răsucire”, în viață, după ce , decenii, presa a fost viața ta?
Cât de mult te-a ajutat faptul că ești jurnalist în ceea ce faci acum?

Irina Radu : – Nu e foarte greu, dar nu a fost nici simplu,  la 49 de ani; iti dai seama ca nu era in planul meu sa mi serbez ziua de 50 de ani in Albania, cu oameni cunoscuti de 4 luni, fara prieteni, obosita de efortul de a invata cat mai repede cat de mult si a –mi face treaba cat mai bine. Dar stii ca nu-mi place sa ma plang.  Mai ales ca eu tot presa fac, dar dintr-o alta postura si da, sigur ca m-a ajutat experienta mea de jurnalist din doua motive : ca simt imediat cand ceva nu e in regula si ca stiu exact ce se urmareste cu fiecare actiune; uneori am senzatia ca am mai vazut filmul asta la vreo 950 de km distanta- pornind de la parlament si oameni politici si continuand cu partile dezinteresate…Lucrez si aici cu oameni din guvern, cu parlamentari cu AMA ( CNA-ul albanez) adica nu am scapat ☺

Marina Almășan : – Risc o întrebare, poate dureroasă : cât de mult îți lipsește TVR?

Irina Radu : – Relatia mea personala si sufleteasca nu e clara cu acest sau aceasta TVR… Am plecat atat de mahnita si obosita, atat de dezamagita de singuratatea in care am fost lasata sa fiu executata, incat nu stiu ce sa zic; unii mi-au spus ca din cauza gandurilor mele se intampla ce se intampla acum ☺ Dar sa stii ca niciodata nu am dorit raul institutiei, dimpotriva, am ales raul meu, ca sa fie bine acolo, am platit scump si am constientizat fiecare pas al celor care lucrau impotriva. A fost o mare experienta. Si a trebuit tot timpul sa ma fac ca nu stiu, pentru ca aveam nevoie de voturi si de sustinere, ca sa putem face treaba, ca sa mearga fabrica.

Tii minte ca am plecat din TVR in 2006 si am revenit in 2012, nu pentru ca nu aveam un loc bun, ci pentru ca in capul meu a fost ca dupa experienta din privat , pot ajuta si pot face diferenta. Si cred ca abia acum se vede diferenta. Cu toata modestia, am condus institutia in cei mai grei ani, cu procese, datorii, scandaluri, executari, parteneri nemultumiti, dupa restructurare dureroasa, conturi blocate – si cu toate astea a fost …bine. Ceea ce am construit e inca in picioare si aici ma refer in primul rand la emisiuni, sigur ca am mai si gresit dar procentul e chiar infim. Recunosc ca in ultimele luni nu am mai avut timp sa urmaresc evolutii de emisiuni, pentru ca din 1 ianuarie manageriez si un proiect finantat de UE , deci timpul meu e si mai limitat , deci poate am mai pierdut informatii.

Marina Almășan : – Poate că e chiar mai bine că nu stii chiar toate detaliile prezentului. Te-ar fi întristat. Nu vreau să te implic în niciun fel în conflictele majore care sufocă instituția pe care ai lăsat-o în urmă, dar te voi întreba direct : cum vezi salvarea TVR?

Irina Radu : – Eu am trait deja filmul asta – acum e randul altora sa salveze ce se mai poate. Atata timp cat eu nu am decat mici reprosuri sa imi fac si cat nu am avut parte nici de la altii de reprosuri majore, inseamna ca vis a vis de institutie mi-am facut treaba. Ca mi-a iesit salvarea TVR, macar temporara, dar nu m-am salvat eu, asta e alta poveste si nu am absolut niciun regret. Regret uneori ca lumea ma asociaza vis a vis de TVR cu ultima functie avuta, unii uitand ( cred ca voit) ca eu am inceput in TVR prin 1991. Sincer preferam sa fiu “fata de la Iasi”, decat “doamna care a fost pdg”. Dar vorba aia: nu m-a obligat nimeni ! Nu exista retete generale dar exista principii , adica ingredientele pe care le pui in diferite cantitati in fiecare reteta.

Marina Almășan : – Care consideri că ar trebui să fie calitățile unui lider? Ești adepta “mâinii de fier” sau a liderului care colaborează cu masele?

Irina Radu : – Cred ca s-a vazut din felul in care am condus in TVR sau alte departamente in alte televiziuni private, ce fel de lider apreciez; nu as dori ca cineva sa uite tot ce am facut in ani si sa tina minte doar ca m-am nimerit presedinte, fara sa cer si fara sa-mi propun, in cea mai dificila perioada din viata institutiei – plina de procese interne si externe, amenintata de faliment, dupa o restructurare trista, fara bugete, etc etc. Dar uităm usor, că oameni suntem. Cred ca am fost un lider cooperant, dar categoric. Mâna de fier am folosit-o doar atunci cand toate celelalte metode erau epuizate, adica foarte rar. Un lider care nu colaboreaza cu masele , nu e lider – e dictator. Si oricum liderul care forteaza, nu mai este in trend, ca sa zic asa, ca doar suntem in 2020 acusi.

Marina Almășan : – Cineva spunea că România nu mai poate fi salvată decât de o dictatură. Este, oare, asta soluția pentru orice instituție aflată în derivă?

Irina Radu : – Nu vreau sa aud de dictatura in nicio situatie, tara sau institutie; asta inseamna boală. Institutia nu este in deriva decat cand se doreste sa fie tinuta in deriva. Institutiile intra in deriva cand oamenii nu sunt coordonati si cand tot ce le cere capitanul este sa puna stegulete si sa i lustruiasca bocancii. Sunt destule televiziuni publice tinute in deriva, parte a strategiei politice – nu stiu daca va incalzeste cu ceva, dar e un fenomen care re-apare acum in numeroase tari; adica v-ati distrat cativa ani cu democratie si independenta editoriala, ia mai luati o pauza, ca vi s-a cam urcat la cap. Si asta se vede din evolutia sau involutia Media Freedom Index.

Marina Almășan : – Care sunt proiectele tale de suflet, de pe vremea când erai colega noastră? ( în fine, ușor “superioara” noastră, dar tu n-ai lăsat să se simtă “distanțele” atât de puternic!)

Irina Radu : – Superior e un cuvant care suna neplacut mie, chiar si in engleza suna mai soft; la noi superioritatea are alta definitie. Cred ca am fost o colega care a manageriat multe departamente si proiecte de succes. Si cred ca tot ce am pus pe post dupa ce am revenit in TVR in 2012, si chiar unele proiecte sau persoane incurajate si lansate inainte sa plec ( in 2006) sunt inca acolo si au rezultate bune; asta e dovada imbatabila si de necontestat a muncii mele si a unor echipe grozave. Modestia e una, faptele dovedite sunt altele.

Nu vreau sa dau nume de oameni sau emisiuni- cine stie… stie, cine nu, spune de-alea neverificabile, invatata de scoala de manipulare.

Marina Almășan : – Noi ăstia, care ne confundăm cu profesiile și “ardem” pentru ele, ajungem să facem sacrificii nebănuite pentru a nu ni le trăda. Ce renunțări ascunde, în umbra, trecutul tău de om de televiziune?

Irina Radu : – Nu stiu cum ar fi aratat viata mea fara televiziune. Nu avem de unde sti. Renuntari au fost,  dar nu sacrificii. Am facut munca asta cu atata drag, ca nu mi s-a parut un sacrificiu sa vin cu Vera la filmari cand avea 1 an ( cred ca la emisiunea ta , cand a venit si Christel cu baiatul ei )  sau cu Matei la Cerb in Piata Sfatului cand avea 2 luni si plecam de la repetitii sa-i dau de mancare. Mie mi-a placut viata asta, asa cum a fost, cu bune si cu mai putin bune, am ales-o, nu m-a obligat nimeni. Nimic pe lumea asta nu se compara pentru mine cu sentimental pe care-l ai, cand cineva iti multumeste pentru o productie buna ( tu stii asta si o traiesti inca) sau cu trepidatia din Piata Sfatului cand mii de oameni canta piesele cu Pink, Scorpions, Tom Jones sau Ricky Martin. Sunt amintiri care iti dau energie pentru inca 50 de ani. Astea nu ti le poate lua niciun parlament, chiar daca voteaza… ☺

Marina Almășan : – Cred că mulți dintre foștii tăi colegi se regăsesc în cele apuse de tine..Dacă tot ai amintit de Vera și Matei, spune-mi : copiii îți calcă pe urme? Ti-au moștenit talentul? Vorbește-ne puțin despre ei!

Irina Radu : – Fata mea este studenta la Praga si baiatul meu e elev la o scoala internationala in Albania. Au amandoi firi de artisti si nu stiu cat imi vor calca pe urme; Vera studiaza “creative media production” , Matei cred ca se va duce mai mult spre marketing, dar abia e in clasa a 9-a.  Mai ales pentru el nu a fost un lucru usor sa se mute in alta tara, exact la varsta cand legi prietenii, cand vrei in oras singur, cand te indragostesti. Dar a trecut cu bine momentele dificile ale adaptarii, sunt tare mandra de el. Iar Vera a inteles ca nimic nu cade din cer, are un job de weekend deci ajuta si ea la cheltuielile de acolo.

Marina Almășan : – Să-ți trăiască amândoi și știm amândouă cât de greu e să-ți crești singură copiii… Care sunt lucrurile care te bucură cel mai mult, în viață? Dar cele care te fac să oftezi?

Irina Radu : – Pentru ca tocmai am vorbit de copii, o sa spun acum de alte bucurii – imi place sa calatoresc, sa descopar lumea, sa cunosc oameni, sa vad lucruri si sa am experiente noi. Din fericire am si aici prieteni noi , sper ca unii sa devina prieteni vechi ; vin din diferite tari ( Armenia, Germania, Albania, Italia, Moldova, Macedonia) si e cu atat mai interesant cand calatorim sa ne urmarim perceptiile si observatiile diferite. Nu oftez decat daca ma dezamageste un om crezut prieten si daca aflu vesti proaste despre sanatate – a mea sau a altora. In rest, incerc sa nu oftez si ma ajuta simtul umorului, pentru care ii multumesc lui Dzeu si lui tata , pe care mi-l imaginez razand din ceruri cand mi se intampla mie cate o tampenie si imi spune “ti-am zis eu !” .

Marina Almășan : – Ce frumos ai spus! …Vin generații, în urma noastră, Irina. Meseria asta nu va muri niciodată. Transmite-le, te rog, ceva esențial, de la nivelul experienței tale.

Irina Radu : – Cel mai important este sa faca meseria cu seriozitate, pasiune, creativitate si sa nu se creada genii; oricine a filmat un cadru sau “s-a dat “ la televizor deja e geniu sau ,cel putin, vedeta.  Viata reala si meseria adevarata insemna mult, mult mai mult de atat.

Marina Almășan : – Hai sa încheiem într-o notă optimistă, povestind puțin despre noua ta viață. Spune-mi, cum decurge o zi din aceasta? Zilele sunt foarte asemanatoare si a fost dificil sa ma obisnuiesc cu programul fix, dar am supravietuit. Pot sa ti spun ca gatesc mai mult decat am gatit toata viata mea, pentru ca aici nu mai sunt mama sau alte ajutoare , iar Matei mananca mult si emite pretentii culinare serioase.

Marina Almășan : – Și…te-a cucerit vreo specialitate albaneză?

Irina Radu : – Specialitatile de aici – albaneze, turcesti, grecesti, italiene si-au spus cuvantul prin cele 7 kilograme; acum dupa ce am incercat de toate, am inceput sa fiu mai atenta si sa incerc sa revin la greutatea cu care am plecat de acasa. Imi place fergese ( un fel de mancare de casa cu sos, legume, carne, facut in vas de lut la cuptor) si tri lece ( o prajitura delicioasa despre care unii spun ca de fapt e adusa din Italia sau Spania) si …multe altele.

Marina Almășan : – Deja mi-ai făcut poftă! Spune-mi, Irina, ții legătura cu prietenii din țară? Cand a fost ultima ta vizită acasă și cum ți-ai petrecut-o ?

Irina Radu : – Sigur ca da, ne programam telefoanele, vorbesc mai ales in weekend, ma tin la current cu toate, pe langa ce citesc sau vizionez eu pe net. Am fost de 4 ori in tara , ultima data de Paste si sigur ca am petrecut Pastele cu familia si cei apropiati. Am avut si prieteni care m-au vizitat la Tirana si sper sa mai urmeze si altii, pentru ca pe langa dorul reciproc, chiar am ce sa le arat aici.

Marina Almășan : – Nu zi de două ori! 😊 Zi-mi o carte sau un film, pe care ai apucat să le bifezi, în ultima vreme.

Irina Radu : – Am vazut impreuna cu Matei Green Book si mi-a placut mult. Carti- am obiceiul sa citesc mai multe in acelasi timp, in functie de stare; printre altele, Ismail Kadare in engleza, am fost curioasa cum e in engleza ca in romana il citisem; privesc altfel ceea ce srie, de cand locuiesc in tara lui. Stiu unde ii place sa manince cand vine in Albania, m-am tot dus acolo, dar inca nu am avut norocul sa l intalnesc.

Marina Almășan : – Dacă tot vorbim de cărti și scriitori, pe când o carte scrisă de tine? Talentul te recomandă! Si ai avea și ce să povestești!…

Irina Radu : – Multumesc pentru incurajare si apreciere si chiar am pe drum doua proiecte; e un pic devreme sa dau detalii dar cred ca sunt niste idei deosebite. De fapt, asa am intrat in presa- scriind; poate ca asa trebuie sa ma si pregatesc de retragere, tot scriind. Unul din proiecte implica si alti contributori. Celalalt proiect vizeza pregatirea mea pentru coaching. Vreau sa deschid si alte porti si viata mi-a aratat ca inca pot porni lucruri de la inceput ( nu-mi place cum suna “de la 0 “ si nici nu ar fi corecta imaginea, pentru ca si ce fac acum si ceea ce voi face se aseaza peste multi ani de munca si scoala) .

Marina Almășan : – Să încheiem cu deviza ta în viață, ce zici?

Irina Radu : – Vai, o fi grav dar nu am nicio deviza, am niste principii de la care nu ma abat, indiferent ce se intampla!….Am niste reguli ale mele, am si niste  obiceiuri , ca nu le pot numi superstitii, am un program pe care il respect, am obsesia sa invat zilnic ceva nou – dar n-am o deviza. Cred ca nici nu mi s-ar potrivi, pentru ca sunt prea flexibila, mobila si activa ca sa ma leg de cateva cuvinte.

Marina Almășan : – Bine, ok, fără deviză! Să-ți meargă bine și atât!

Femei de 10 pe Facebook