A murit în anul în care eu mă nășteam. Numele ei celebru mi-a fost, 
de la o vreme, foarte cunoscut. Viața ei intensă cu daruri extraordinare către copii, către bolnavi și către întreaga țară va inspira mereu generații și generații de oameni, medici ori învățători. Și, deși a fost prima femeie ministru din România, nu acest record o definește ci chiar întreaga ei viață. Vă invit, așadar să o aflăm mai jos, să reflectăm asupra ei și să ne lăsăm inspirați de modul în care un simplu om schimbă fundamental lumea în bine.
Născută într-o zi cu profundă rezonanță istorică – 24 ianuarie, în anul 1901, la Monastir în Macedonia, Florica Ciumetti, avea privilegiul de a avea părinți intelectuali. Tatăl ei se numea Sterie Ciumetti și era inginer de șosele și poduri și un respectat profesor de matematică.Florica a studiat intens pentru a-și atinge visul de a deveni medic iar acest vis a fost realizat în 1925, în București. După absolvire Dr. Florica Ciumetti a lucrat ca medic extern apoi intern la spitalele Aşezământului Brâncovenesc din Bucureşti. Cariera ei profesională începuse iar viața ei personală se contura frumos. Jurnalul dumneaei ne dezvăluie că, pe când era studentăîn anul I l-a întîlnit pe studentul în Medicină Militară Dumitru Bagdasar: “Ne-am cunoscut din primii ani de facultate şi m-a atras felul frumos cum râdea. De la prima cunoştinţă am reuşit să stabilim o prietenie care avea să dureze: iubirea se născuse.”
S-a și căsătorit, în anul 1927 cu chirurgul Dumitru Bagdasar, acel tânăr blând şi tenace, născut la Roşieşti jud. Fălciu. Cuplul lor a făcut legendă în România pentru că erau doi eminenți uniți nu doar în dragoste ci și pentru progresul medical al țării.
Nu a fost vreme însă pentru luna lor de miere deoarece au plecat de urgență în USA unde soțul obţinuse o bursă de specializare la Boston pentru a lucra cu Harvey Cushing – fondatorul neurochirurgiei moderne, devenind elevul și colaboratorul preferat al maestrului său.
Dr. Florica Bagdasar nu a pierdut timpul și s-a dedicat și ea unei specializări noi în America: asistenţa şi patologia neuropsihică a copiilor. Să nu ne imaginăm însă că viața lor în America a fost lapte și miere. De fapt, ei au trăit acolo în condiții materiale grele. Singurul lor venit erau bursele iar acestea nu permiteau un trai generos. Din păcate, acolo, din cauza efortului prelungit amândoi s-au îmbolnăvit de TBC fiind internați și îngrijiți de Harvey Cushing(1869-1939) la Sanatoriul Trudeau din New York. Ce doi soți glumeau spunând că aceastăvacanță forțată le substituie voiajului de nuntă iar ei, aflați în saloane diferite, la etaje diferite, comunicau prin bileţele de dragoste.
La Boston în 1928, Doamnei Dr. Florica Bagdasar i s-a acordat o bursă Rockfeller care se acorda de obicei bărbaţilor iar, în acest context, a putut să studieze la Harvard University – School of Public Health,
În anul 1929, când au finalizat studiile, soții Bagdasar au declinat ofertele de a rămâne în USA și s-au întors în țară să pună umărul la dezvoltarea ei medicală.
Între anii 1945-1946, profesorul neurochirurg Dumitru Bagdasar a fost Ministrul Sănătăţiiîntr-o perioadă în care țara nu traversa cele mai bune momente istorice. Sub coordonarea lui a organizat și reorganizat reţeaua sanitare afectată grav de război. Cu el la cârma sănătății, România a avut noroc! Se spune că, aparte de cunoștințele sale excepționale și aplicate în medicină, era un vizionar. Se spune că, atunci când reușeau să salveze bolnavii operați pe creier Florica Bagdasar își întreba soțul: “crezi că regele Hades se va supăra că i-ai mai furat un supus?”
Cum era oare această doamnă extraordinară al cărui renume mondial ne face mare cinste? Ei bine, Saul Bellow, laureat Nobel în 1976, o caracteriza astfel în romanul “Iarna Decanului” scris cu ocazia venirii la București, în 1978: “Nu se trăgea din boieri …. Ea a fost la început comunistă, dar nu s-a putut dezbăra de manierele de adevărată doamnă”, iar “umanitatea ei personală provenea din surse străvechi”.
În vreme ce soțul său contruia neurochirurgia românească, Florica Bagdasar iniţia şi susţineacampania pentru eradicarea malariei în România Totodată, prin implicarea ei în ajutorarea populaţiei înfometate intre 1946 și 1947 când foametea din Moldova devenit critică dumneaei a cerut autorităţilor comunisto-sovietice să ceară sprijinul guvernului american. Comuniștii români au spus însă că “nu ne vom umili în faţa americanilor, iar marii noştri prieteni sovietici nu ne pot ajuta”. Însă doamna Bagdasar nu era clădită din renunțare iar insistența ei a reușit să miște lucrurile astfel încât ambasada și reprezentantul militar al USA au convinsguvernul american să facă o donaţie de alimente către România. Preşedintele Truman a aprobat 4500 tone de raţii militare şi 2500 tone de fasole, alimente ce au ajuns în portul Constanţa iar de acolo la populaţia înfometată din Moldova.
Tot Florica Bagdasar este responsabilă pentru publicarea primului abecedar numit „Carte pentru toți copiii”. Manualul ei revoluționa prezentând aritmetica și scrisul prin joacă. Copiii învățau astfel, de plăcere.
Din dragoste pentru toți copiii țării, tot ea a decis să deschidă Centrul de Igienă Mintală din București destinat tratării copiilor cu deficiențe mintale și tulburări de comportament. În cadrul clinicii, îi stăteau alături psihologi, pedagogi, logopezi și kinetoterapeuți, într-o structură realizată după modele occidentale.
În anul 1946 a plecat, împreună cu soțul său, ca parte din delegația oficială a României la Conferința de Pace de la Paris iar de acolo, în Suedia, convinsă fiind că suedezii se pot implica în refacerea României slăbită dramatic de război. Cel mai bine este să îi citiți mai jos declarația:
„Cum știam precis starea deplorabilă în care se găsea asistența medicală din țară și cum participasem la eforturile supraomenești pe care le făcuse soțul meu în calitatea de ministru al Sănătății ca să amelioreze cât de cât rănile lăsate de război, îmi dădeam seama ce greutăți aveam de întâmpinat la întoarcerea mea în țară. Mi-am concentrat astfel eforturile, în special asupra soluțiilor în problemele care mă așteptau. Seceta cumplită din ultimii ani adusese în stare de înfometare mare parte a țării. Spitalele erau dezorganizate, bolnavii lipsiți de hrana necesară, de medicamente și de asistență medicală adecvată. În convorbirile pe care le-am avut cu diverșii gazetari am ajuns la concluzia că Suedia era țara care ne putea fi de ajutor, deoarece neutralitatea pe care reușise să o păstreze în tot decursul celui de-ai doilea război mondial o pusese la adăpost de devastări și de neplăceri”, povestea Florica Bagdasar la reîntoarcerea în țară
Curând însă, soțul ei a decedat iar ea a fost imediat numita în funcția de ministrul al Sănătății în Guvernul Petru Groza, Florica. Astfel, a devenit astfel prima femeie ministru din România, într-o perioadă în care sănătatea s-a confruntat cu provocări majore: epidemii de tifos și malarie. În plin mandat Florica Bagdasar a căzut în dizgrația comuniștilor care au demis-o fără explicații. Șocul a fost atât de mare încât s-a îmbolnăvit grav, a fost operată la plămâni, fiind internată mult timp. Apoi, în mod inexplicabil, s-a însănătoșit. Era constant acuzată de „imperialism, de cosmopolitism, de ploconire slugarnică în fața putredei ideologii burgheze, de pervertirea psihiatriei infantile prin introducerea unor curente obscurantiste de tip Freud”.I-au confiscat toate bunurile și a fost obligată să-și împartă locuința cu o altă familie. După câțiva ani, când perioada de persecutare a trecut, i s-a propus să se reînscrie în PCR însă a refuzat.
În 1978, cu sănătatea din nou precară, la venerabila vârstă de 77 de ani, Florica Bagdasar pleca în Veșnicie lăsând în urma ei o viață dăruită binelui și sănătății românilor. Si-a iubit profund țara și nu a ezitat să trăiască în ea deși ar fi putut avea un trai mai bun, dincolo de ocean.
A făcut parte din generația de aur a României – tinerii intelectuali care se școleau în străinătate pentru a se întoarce acasă să clădească o țară mai evoluată. Reverență e prea puțin spus că le datorăm deoarece datorită acestor oameni luminați și altruiști România a crescut mult. Ei sunt arhitecții trecutului din care prezentul și viitorul își trag seva. Respect profund le datorăm!
Comentează