Bombănelile Marinei Editoriale

Te rog să nu mă naști!


….Dacă vrei să mă aduci pe lume doar ca să intri în rândul ei, să n-o faci! Dacă nu vrei decât să fii la fel ca și prietenele tale, “cu bărbat și copil”, dacă vrei doar să-ți faci poze pentru Facebook, în care să le arăți tuturor cum mă alăptezi, cum împingi căruțul sofisticat prin parc, cum îmi faci baie sau îmi tai moțul, nu te osteni să mă naști! Dacă ai de gând să mă aduci printre voi doar pentru că ți-au spus ție unii și alții că e timpul să faci și tu copii, și mă faci, așa, într-o doară, doar ca să le închizi gura, lasă-mă așa, nenăscut, mi-e mai bine așa. Dacă mă aduci în brațele tale, doar pentru a-ți asigura locul de veci în ale soțului tău, dacă mă vrei doar pentru a fi sigură ca, după divorț, vei primi o pensie alimentară consistentă, atunci nu mă osândi la venire pe lume..Dacă ai de gând să mă naști, iar apoi să te reîntorci la viața de dinainte, transferându-mă urgent în brațele unor bunici împovărați și așa de grijile lor, sau în brațele unor bone cărora le voi fi cumplit de indiferent,atunci nu mă condamna la neiubire. Dacă ai de gând să petreci cu mine tot atâta timp, cât petrece Toma necredinciosu’ în biserică, dacă te vei mulțumi să-mi cumperi hăinuțe de milioane de lei, cărucioare, premergătoare, mese de înfășat, triciclete ș.a.m.d. – toate de ultimă generație – doar pentru ca să te lauzi cu ele în cercul tău de prietene, cumpără-le doar pe eyle, și pe mine lasă-mă în lumea mea, nu mă aduce într-a ta! Dacă principalele tale frământări, după ce mă vei naște, vor fi cum să-ți recapeți silueta dinainte și cum naiba să scapi de alăptat, ca să-ți redobândești libertatea de mișcare, atunci la ce bun să mă aduci lângă tine? Dacă te vor enerva scaunele mele dese, colicii criminali, orăcăielile în miez de noapte, apoi mersul meu de-a bușilea, primii pași haotici, cumulați cu durerea ta de șale, apoi vânătăile și genunchii juliți, întrebările sâcâitoare prin care voi încerca să-mi explic Lumea – nu te înhăma degeaba la jugul meu; lasă-mă așa, nenăscut, prezent doar în planurile tale, făcute cu prietenele la o cafea. Nu-mi deschide poarta spre lumea ta, decât dacă sufletul tău e pregătit să mă primească în el, pentru totdeauna ; dacă ești gata să-ți împarți cu mine viața ta, să nu-ți mai gândești nicio mișcare fără să ții cont de mine; dacă vei fi pregătită oricând să-ți iei de la gură ultima bucățică, spre a mi-o da mie, laolaltă cu somnul tău cel mai adânc, cu liniștea ta, cu vacanțele tihnite ; dacă ești gata să schimbi paharul de Martini cu biberonul cu lapte, ședințele de solar cu cele de alăptat, hiturile dansate prin cluburi cu glasul meu scâncit, în miez de noapte; dacă accepți să devin EU centrul universului tău și-n jurul meu să-ți rotești toate planurile de viitor, îndreptându-le către binele meu, către somnul meu liniștit; dacă voi deveni o parte din tine, nu doar timp de nouă luni, ci până va închide ochii primul dintre noi.. Numai atunci te rog să mă aduci pe lume, numai atunci să-ți dorești să-ți spună cineva “mamă”..

image

sursa foto: osimira.com

1 comentariu

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • intotdeauna am gandit asa….cand am nascut prima oara, asa am simtit si a doaua oara la fel..pesemne daca aveam mai multi copii nu puteam sa fiu altfel…ma sperie mamele tinere care chiar asa gandesc,,,,,cum sa slabeasca mai repede, sa ia pastila de incetarea lactatiei, cum nu pot sa simta ca viata ei nu mai e a ei din momentul nasterii….pana parasim lumea asta ,zi de zi,traim prin copii nostri……..e frumos, simplu si e cel mai mare dar pe care il putem primii pe acest pamant cu bucurii si tristeti si o ….grija permanenta in sufletul nostru