Trebuie să vă mărturisesc că atunci când am făcut această fotografie lângă afișul unui 
spectacol la care fusesem invitată, aveam încă zâmbetul pe buze. Spectacolul nu începuse și purtam încă în suflet starea “zen” a unei toamne văratice care m-a transportat către Teatrul Excelsior. Acolo unde prietena mea, Crina Lință, inepuizabila femeie care răstoarnă munți și clădește lumi, m-a chemat să-invăd isprava. Da, un spectacol, da, dar mai ales lansarea unei campanii. Desigur, mulți poate își rostogolesc ochii către tavan, spunând : “Alte campanii?!? Ne-am săturat! “ Părintele din mine însă le va tăia macaroana : “- Sunteți idioți, domnilor! – le voi spune. Uitați-vă în jur! Ne mor copiii, ne mor în diferite feluri : unii mor de-a binelea și ni-imducem la groapă, alții rămân printre noi, dar cu mințile rătăcite, cu viețile distruse, cu visele năruite : ale lor și ale noastre, de părinți care nu visează decât să-și vadă copilul “BINE”….Acest “bine” a devenit însă un adevărat privilegiu al celor norocoși, pentru că vremurile astea încâlcite în care trăim, cu regulile date peste cap, cu principiile zdrobite sub bocancul unei realități care nu iartă, vremurile astea amenință serios viitorul copiilor nostri, BINELE lor.
Crina Lință nu este numai om de afaceri, actriță, director de teatru și inițiator de proiecte. Este și PĂRINTE. Unul responsabil, care nu poate sta cu mâinile în sân, privind la televizor tragedii de genul celor care se tot întâmplă cu adolescenții noștri. Droguri, accidente, violuri, infractiuni, suicid. Secretariatul General al Guvernului a fost cucerit de inițiativa Crinei și iată-i parteneri într-un proiect cu nume greu “#HELP!” Strigătul de ajutor îi vizează pe copiii noștri, pe adolescenții Prezentului, puși în fața unor complicate încercări ale vieții. Scopul proiectul? „#HELP” își propune să crească nivelului de conștientizare al societății cu privire la problemele de anxietate și depresie cu care se confruntă tinerii de azi. Ele , cele două elemente oar a fi vinovatele principale în majoritatea tragediile ce au ca eroi adolescenții…
Simple vorbe? Nicidecum! O cutremurătoare punere în pagină a celor de mai sus reușește 
spectacolul de teatru pe care Crina îl atașează proiectului său : „N-am văzut nimic” de Andreea Tănase în regia Marei Oprea și produs de Teatrul Arte dell’Anima în coproducție cu Teatrul Excelsior, te trimite acasă cu un fior pe șira spinării. De ești părinte, primul lucru pe care-l vei face, va fi să intri in camera copilului tău. Să vezi ce mai face, să vorbești cu el, să vă regăsiți. Iar de ești adolescent, vei ieși tăcut din sala de spectacol, punându-ți în sinea ta întrebări : “Există viață după moarte?”, „Trăim și murim singuri?” și mai ales : „Cine e de vină?”
Scenariul inspirat și dramatic adună în scenă 5 adolescenți. Lexi, Toma , Marius , Ami și Ela arată ca orice tânăr din generația lor : sunt îmbrăcați șleampăt, vorbesc enervant de vulgar, nu-s proști dar nici de școală nu le arde, dansează electrizați și îi interesează tot ceea ce e interzis. Filmul acestei vieți care duce spre Nicăieri se rupe însă brusc când unul dintre ei alege să-și pună capăt zilelor. De ce? Niciunul din prietenii sai nu întelege. Îi ascultă doar, cutremurați, celui “plecat” mesajele video , încarcate pe rețelele de socializare chiar înaintea gestului extrem sau programate cinic pentru a apărea pe ecranele device-urilor cand deja urna cu cenușă întregește gașca celor 5 prieteni. Imaginea adolescentei îmbrătișând urna cu cenușă a sorei mai mari și purtand cu ea dialogul pe care înainte nu a reușit să îl poarte, este poate secvența cea mai emoționantă a piesei…
Adolescenta care a ales calea renunțării la viață – rămasă încă vie grație filmărilor înghesuite 
în ecranul mobilului – i se adresează găștii sale, cu seninătate. Cât de cinic să fii, să-ți pui la cale cu atâta sange rece, plecarea Dincolo? Cât de îmbolnăvit să-ți fie sufletul? Cei rămași în urmă încep în sfârșit să-și pună intrebari și fac încercări disperate de a-i înțelege gestul și, până la urmă, de a se înțelege pe ei înșiși. Priviți-i! Nu cumva seamănă cu cei din preajma voastră? Nu cumva îi regăsiți la fel de prinși în captivitatea unei lumi fără milă?
Am copiii deja mari și, har Cerului, se află amândoi departe de ceea ce traiesc tinerii de azi ai României. Și, de fapt, ai întregii lumi. Dar chiar și așa, absolvită de aceste griji, piesa m-a făcut să mă simt cumva vinovată, in adâncul meu. Vinovată pentru faptul că generația MEA nu a știut să ferească generația LOR de aceste traume, de aceste rătăciri de la drumul normalității.
Crina Lință a știut, iată, să răsucească cuțitul într-una din cele mai dureroase răni ale Prezentului : securitatea copiilor noștri. O felicit pentru proiect și îi felicit pe tinerii actori ( Daria Pentelie, Eduard Chimac, Reka Kovacs, Vlad Lință și Măriuca Baiașu) pentru talentul cu care au intrat în sufletul acestor adolescenți rătăciți ai vremurilor pe care le trăim.
Sper din toată inima ca “#HELP!” să nu fie un strigăt în pustiu! Și să-l audă în primul rând părinții unei generații ce trebuie salvată cu orice preț!
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : BISEPTOL DROPS
Comentează