Poliția din Kârgâzstan a amendat un cetățean pentru că a postat pe internet un film în care se vede cum a scuipat pe gardul unei clădiri guvernamentale. El a făcut acest gest pentru a protesta împotriva adoptării unei legi care interzice comiterea acestui gest în public.
https://www.youtube.com/watch?time_continue=31&v=xUNO44ijxYk
În videoclipul postat pe YouTube se vede cum Ramis Zakiriev scuipă pe gardul clădirii care găzduiește birourile Președintelui și ale Parlamentului din Bishkek, capitala Kârgâzstan-ului, o țara săraca din Asia Centrală.
„Puteti să-mi dați amendă. Aștept de mult timp să scuip în fața acestor mari politicieni care nu fac altceva decât să vorbească„, a spus Zakiriev în filmul postat. El a declarat pentru AFP că a vrut să atragă atenția opiniei publice și să protesteze împotriva „oficialilor corupți” din țara sa.
Polițiștii kârgâzi au confirmat că l-au amendat pe Ramis Zakiriev cu o suma echivalentă cu 70 de euro, menționează publicația L’essentiel.
Ei au menționat că au recurs la această măsură pentru că a protestat împotriva adoptării unei noi legi adoptată de Parlament și care interzice scuipatul în public, o practică comună în Kârgâztan.
În timp ce unii cetateni susțin măsura, alții consideră amenda prea ridicată într-o țară în care salariul mediu nu depășește 175 de euro lunar
Comentează