Regizorul român Cosmin Zaharia are o istorie fabuloasă. Ceea ce ne-a determinat însă să-i acordăm nota 10 și să-l transformăm invitat – iată, pentru a doua oară!- la emisiunea “Românilor de 10” , a fost îndarjirea cu care Cosmin și-a urmat visul : omul nostru și-a investit întreaga agoniseală a vieții în filmul la care a visat dintotdeauna. După lupte seculare cu greutătile vieții, filmul este, iată, gata și , în drum spre festivalurile internaționale, urmeaza să ruleze pe marile ecrane din România. Prilej pentru noi de a-l reinvita pe Cosmin Zaharia in emisiunea noastră. Dar până sambăta viitoare, haideți să-l luăm puțin la întrebări!
Marina Almășan : – Reamintește-le cititoarelor noastre care ți-a fost marele tău vis. Cum s-a născut, cum s-a înfăptuit?
Cosmin Zaharia : – Totul a început în anul 2007, când m-am decis să plec într-o vacanță în Ibiza, după o perioadă destul de dificilă petrecută în Londra. Inițial, plănuisem să stau o lună departe de tot stresul cotidian si grijile zilnice, pentru a mă deconecta și a-mi încărca bateriile. Dar experiența care a urmat avea să mă marcheze pentru totdeauna.
Ajuns acolo, am fost fermecat de frumusețea locurilor, de euforia si energia oamenilor, de sentimentul de libertate pe care îl respiram cu toții.
Totul a avut un impact așa de mare asupra mea, încât mi-am luat laptopul si m-am apucat să scriu pe plajă scenariul filmului. Inițial, mă gândisem să produc un scurtmetraj, dar apoi, datorită faptului că nu mă mai puteam opri din scris, proiectul s-a transformat într-un lungmetraj de 97 de minute.
În toamna anului 2017, m-am întors în Londra și am continuat scrierea scenariului. În primăvara anului 2018, am început organizarea primei etape de filmare în Ibiza, iar pe parcursul verii am filmat primele cadre pe Insula Muzicii, cum am numit-o ulterior.
Au mai urmat apoi trei sesiuni de filmare în anul 2019, în lunile februarie (România), iunie-iulie (Londra) și septembrie (Ibiza). Filmul a fost finalizat în vara anului 2020.
Marina Almășan : – Interesant! Un scenariu care s-a născut pe o plajă! ..Vorbește-ne despre film.
Cosmin Zaharia : – Subiectul filmului este libertatea umană și impactul societății asupra acesteia.
Am încercat, prin prisma personajului principal, Alex, să creez o multitudine de situații de viață care să ridice audienței numeroase semne de întrebare. Tocmai de aceea, protagonistul poveștii este controversat. Nu știi dacă să-l iubești sau să-l urăști. Situațiile negative pe care acesta le generează te fac să ai o atitudine negativă față de el, dar apoi, pe măsură ce faptele se derulează și descoperi trecutul acestuia, atitudinea ta se va schimba.
Personajele sunt create conform arhetipurilor umane, tocmai pentru a permite identificarea unui număr cât mai mare de persoane cu acestea.
În fiecare situație am încercat să includ un mesaj rostit direct de către personaje sau unul subliminal redat indirect prin imagini, culoare, compoziție sau metafore. Tocmai de aceea, recomand o vizionare atentă a acestui film, chiar daca povestea este simplă, comercială.
Marina Almășan : – Abia aștept să-l vizionez! De fapt, ce anume vrei să transmiți prin el?
Cosmin Zaharia : – Mesajul pe care vreau sa îl transmit prin acest film este faptul ca noi suntem singurii răspunzători de viața noastră, de faptul că tot ceea ce facem sau gândim va avea repercusiuni serioase asupra destinului nostru. Nu putem învinovăți pe nimeni pentru eșecul sau succesul nostru. Întotdeauna asumarea faptelor noastre e esențială.
Libertatea noastră este dictată numai de noi și se realizează la nivel mental, fiind singurii care ne putem limita. În viața fiecăruia dintre noi trebuie să existe un echilibru pe care noi sa-l putem controla și stăpâni. Abuzarea libertății și necontrolarea acesteia va aduce haosul, atât în viața noastră, cât și în a celorlalți, precum si autodistrugerea noastră.
Marina Almășan : – Grave probleme atingi! Sunt curioasă care este sentimentul tău, acum, la “capăt de drum”?
Cosmin Zaharia : – Este un sentiment ciudat, având în vedere toate peripețiile prin care am trecut pentru realizarea acestui film.
Nu pot să spun că “nu-mi vine să cred!”, dat fiind faptul că sunt conștient de toate nopțile nedormite, stresul, sănătatea neglijată, energia consumată, banii investiți, miza extrem de mare datorită faptului că am riscat și încă risc totul, perioada de 4 ani de muncă continuă și asiduă, privarea completă de viața socială, distracție, încetarea achiziționării altor lucruri cu excepția celor necesare producției filmului și multe altele.
Marina Almășan : – Deloc ușor, drumul pe care l-ai avut de parcurs. Care au fost cele mai dificile momente de pe “traseu”?
Cosmin Zaharia : – Cea mai grea perioadă a fost perioada filmărilor. Dat fiind faptul că bugetul a fost limitat, nu a existat loc de erori, iar stresul a fost enorm. Autorizațiile scumpe ale locațiilor și costurile echipei de producție implicate, bugetul propriu din care s-a făcut filmul, costurile extrem de ridicate din punct de vedere logistic datorită filmării în 4 țări diferite (UK, Spania, România, Bulgaria), timpul scurt și limitat alocat fiecărei filmări, existența, în cele mai multe situații, a unei șanse unice de a filma anumite scene, consumul enorm de energie, timpul foarte redus de odihnă (în anul 2019 media orelor de somn a fost de 3-4 ore pe noapte), mutiplele funcții deținute (producător, scenarist, actor, regizor), împreună cu sarcinile pe care acestea le aduceau, au făcut ca această perioadă să fie cea mai dificilă.
Marina Almășan : – …Dar momentele care te-au bucurat cel mai tare?
Cosmin Zaharia : – Momentul care mi-a oferit satisfacția maximă până acum a fost cel din Ibiza, în septembrie 2019, când am terminat filmările și am strigat: “It’s a wrap!”
Marina Almășan : – Oameni cărora le datorezi ceva, în acest parcurs al tău spre împlinirea visului, există?
Cosmin Zaharia : – Chiar dacă este visul meu și am avut motivația, pasiunea și energia necesară pentru a-l împlini, acest proiect nu ar fi putut lua viață fără oamenii care au crezut necondiționat în mine, care m-au sprijinit, care au fost lângă mine, care și-au sacrificat timpul, energia și resursele financiare pentru a mă susține indirect.
Îmi doresc să le mulțumesc din tot sufletul pentru tot sprijinul acordat și credința lor necondiționată în mine și sper că nu le voi dezamăgi așteptările și se vor putea mândri cu acest proiect, fiindcă de fapt e și munca lor.
Marina Almășan : – Să trecem la lucruri concrete : Cand/unde va fi lansarea?
Cosmin Zaharia : – Premiera filmului va avea loc la data de 6 mai 2022 în cinematografele din:
AFI Cotroceni, București (Cinema City)
Iulius Mall, Cluj–Napoca (Cinema City)
Timișoara Shopping Center, Timișoara (Cinema City)
Iulius Mall, Iași (Cinema City)
Shopping City, Galați (Cinema City)
Constanța Park, Constanța (Cinema City)
Coresi Shopping Center, Brașov (Cinema One Laserplex)
Aushopping, Satu-Mare (Cinema One Laserplex)
Sighetul Marmației (Cinema Mara)
Borșa, (Cinema Borșa)
Gala avanpremierei va avea loc în data de 3 mai la Cinema City , în AFI Palace Cotroceni.
Evenimentul va avea ca invitați personalități de seamă din televiziune, radio, teatru, film, jurnaliști, influenceri, actori și alți invitați. Evenimentul va fi unul captivant și original, pe ritmuri de muzică electronică mixată de Vlad Odangiu.
Marina Almășan : – Pare a fi evenimentul anului, în cinematografie! Iar Vlad va fi curând, și el, invitatul nostru! Abia aștept să fiu părtașă la lansarea ta! Spune-mi, Cosmin, ce așteptări ai de la acest film?
Cosmin Zaharia : – Nu am așteptări, deși îmi doresc din tot sufletul să placă publicului, să meargă la cinematograf să-l vizioneze în număr cât mai mare și să vorbească despre el.
Îmi doresc să fie o rampă de lansare în industria cinematografică profesionistă și să-mi deschidă porțile pentru alte proiecte minunate, deși cea mai mare satisfacție a mea va fi în momentul avanpremierei, când îmi voi urmări filmul în cinema pentru prima dată, așezat pe scaunul din sală.
Marina Almășan : – …o să trag cu ochiul către tine, să-ți surprind bucuria de pe chip! Spune-mi, Cosmin, ce urmează?
Cosmin Zaharia : – După premiera propriu-zisă a filmului, în funcție de feedback-ul primit, vom încerca să-l menținem în cinematografe cât mai mult, iar apoi să continuăm distribuția lui internațională.
În materie de proiecte, următorul film pentru care m-am apucat să lucrez este “Soția Tenorului”, un lungmetraj cu un buget mare, inspirat din viața faimosului tenor Vasile Moldoveanu și a soției sale, prima balerină Maria Margareta Băbeanu Moldoveanu.
Iată așadar și trailerul filmului, iar sâmbătă, la TVR2, veți putea afla alte detalii, de la însuși regizorul Cosmin Zaharia, invitat de onoare la emisiunea “Femei de 10, Bărbați de 10” :
Comentează