Azi este despre cei ce muncesc. Adică… despre mult prea puțini dintre români.
Hoooo, cârcotașilor! Desigur că de “muncit” , muncim cu toții, dacă e să considerăm “muncă” și spălatul vaselor, mersul la piață sau alergatul după himere. Însă acea “muncă” ce apărea în abecedarele noastre, ilustrată fiind cu poze ce înfățișau un tată la strung și o mamă la războiul de țesut, s-a dus demult pe apa Sâmbetei. Nu vreau nici în ruptul capului să-i fac să se simtă jigniți pe cei care încă-și mai fac treaba cu devotament și implicare, punându-și la bătaie mușchii și/sau neuronii. Ambele, în cel mai fericit caz. Și nu-mi voi pierde vremea nici împărțindu-i pe romani în : cei care muncesc exclusiv pentru propria bunăstare și , respectiv, cei care se mai gândesc și la semeni sau ( hahaha!) la țărișoara lor. Din simplul motiv că, adâncind acest subiect, risc să ajung la concluzia că… nici nu prea mai avem cui spune astăzi “La mulți ani!”
De acord cu voi : poate că sunt într-adevăr o nostalgică, încremenită în vremurile în care părinții noștri visau să aibă o țară mai bogată și mai frumoasă (ce clișeu, nu-i așa?!?), pentru care asudau, muncind de dimineata până seara ( “de-a-n boulea” – cum ar spune unii), construind hidrocentrale, cartiere de locuințe, drumuri naționale, poduri, fabrici și uzine, metrouri, spitale și școli. Datorită lor, a părinților noștri asudați de atâta muncă, încă mai avem cate ceva din cele de mai sus. Ceea ce n-au reușit încă să distrugă cei ce au venit în urma lor…
…Da, așa este, se mai construiește și astăzi : se fac bănci, impunătoare clădiri de “office”-uri, cartiere rezidențiale, mall-uri. Dar de ce oare țara stă pe loc? Probabil că mai are nevoie si de un alt gen de muncă. Și nu mă refer neapărat la cea patriotică, cea care-i făcea pe români să facă lucruri cu gândul la țara lor, mai puțin la ei, ca indivizi. S-a dus pe pustii patriotismul, s-a dus si munca patriotică. Și, dacă nu ne-am dori haine de fițe, mașini oacheșe, vacanțe de top și o scoală mai bună pentru cei mici, probabil că s-ar duce pe apa Sâmbetei și rămășița asta de muncă, pe care o prestăm, cu gandul la ziua de leafă.
Unii români au înlocuit demult munca, cu “învârteala”, cu lucrul făcut “în doi peri” sau “de izbeliște”. S-au înrolat în armata lui “Las’că se poate și-așa” și tropăie relaxați pe autostrada lui “Noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc”…Poftim? Ce spuneți?!? A, vă întrebați cum se face că alții , de pe aceeași planetă, cu aceleași două mâini, două picioare și un cap, pot? De ce alții sunt înaintea noastră și ne râd în nas, tratându-ne ca pe o țară “de mâna a doua”, locuită de bizoni? Întrebați-i pe ei, eu n-am timp de povești, căci mă duc să sărbătoresc : azi e 1 Mai !
“Rââde iară primăvaaara!” – glăsuia un cantecel mai vechi, dedicat acestei zile. Primăvara continuă să râdă și astazi. Însă mă tem că.. râde de noi.
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : PROCTINUM
Comentează