Bucuresti, sâmbătă, adică chiar azi. Arșița nu ține cont de weekend, se pare; nu ia pauză nicio clipă, ba dimpotrivă parcă, acționează și mai abitir, agitând gradele din termometre, codurile din avertizările meteorologilor, nervii întinși la maxim ai bucureștenilor. Și totuși, orașul se încăpățânează să trăiască, să genereze întâmplări, nu doar să stea tolănit la soare, într-un dolce farniente la care te îndeamnă,de regulă, canicula.
La Muzeul Municipiului București, în frumosul palat ce Șuțu își zice, e forfotă mare. Nu, nu se dau gratis instalații de aer condiționat, și nici bilete gratuite la Polul Nord. Este o acțiune culturală. Iar dacă ai
norocul să treci prin fața Palatului (ce fel de bucurestean ești, dacă nu știi că, pe diagonală față de Teatrul Național se află Muzeul Orașului tău!) , nu te poți abține să nu intri, împins de la spate nu atât de căldură, cât de curiozitate! Și asta pentru că vezi multe chipuri asiatice, care urcă treptele Muzeului, unele din ele înveșmântate în exotice straie tradiționale. Intri, la rându-ți, scanând dintr-un început roll-up-urile generos răspândite de organizatori în somptuosul hol de marmură și care te informează ce se întâmplă aici: iată-te, așadar, norocos părtaș la declanșarea Festivalului Maraton al Culturii Coreene, ediția 2016.
Coreea de Sud este poreclită „Țara dimineților liniștite”. Visăm cu toții la astfel de dimineți în viețile noastre, așa că alegem să răsfoim noi 
înșine, cu emoție, această primă pagină a unui Festival aflat, iată, la a trieia ediție. Palatul Șuțu este transformat total: în stânga intrării de pășești, te afunzi în mirifica lume a caligrafiei coreene. Semne necunoscute și prin aceasta mustind a mister, odihnesc, așezate de o mână măiastră, pe tablourile de hârtie rară, spânzurate de pereți. Caligrafia coreeană scoate la iveală un izvor adânc de spiritualitate, bine pitit în esența artelor. Și chiar de nu înțelegi mare lucru, și asta doar cu ajutorul unor explicații ajutătoare, e atât de frumos ceea ce vezi și atât de diferit față de ceea ce trăiești zi de zi, încât te apucă un dor nebun s-o pornești spre acest îndepărtat colț de lume, spre a-i 
cunoaște bogata istorie și tradițiile atât de speciale. Și chiar dacă, iată, o caligrafie de final îți reamintește, bilingv, că „graba strică treaba”, îi încalci îndemnul, grăbindu-te să o iei repejor spre dreapta, unde, într-o alvelolă elegantă, talentată artistă – Keum – suk Lark își demonstrează nu numai ținuta tradițională atât de solemnă, cât mai ales talentul artistic desăvârșit. Expuse pe mese 
sau pe pereții Palatului, micuțele opere de artă aduc la numitor privirile atât de diferite – ca și alcătuire a ochilor – ale oaspeților Festivalului: români și coreeni deopotrivă vibrează, umăr la umăr, îmbibându-se de frumos. Între cele două expoziții – un popas inedit. De fapt, exemplificarea unui obicei coreean, exersat aici mai cu seamă de vizitatorii români: îți scrii o mare dorință de-a ta pe o fâșie de hârtie colorată, după care două mâini dibace, „ale casei”, firește, te ajută să o împăturești într-un anume fel – în formă de floare sau pasăre, n-am reușit să concluzionez – după care strecori figurina din hârtie într-un coș special, bucurându-te în sufletul tău că zeii coreeni îți vor îndeplini dorința.
Dar iată și momentul oficial: însuși Excelența Sa, dl. Kim Eun-joong, ambasadorul Republicii Coreea la București, le adresează cuvântul său prietenesc bucureștenilor ce vor onora cu prezența lor Festivalul țării 
sale. Îl urmează la microfon alți înalți oaspeți din îndepărtata țară, după care, surpriză mare, la fel de marele Alexandru Tomescu, minunatul nostru violonist, rememorează cu emoție uluitoarea sa experiență coreeană, pe care cele câteva turnee în această țară i-au oferit-o, transformându-l pe viață în prietenul 
poporului coreean. Nu, vioara lui Alexandru Tomescu nu s-a auzit în această dimineață, la Palatul Șuțu, ci doar amintirile sale pline de încântare. Și culmea, nu ne vorbește Alexandru despre succesul său răsunător din sălile de concerte coreene, despre căldura cu care talentul său a fost învăluit de gazdele îndepărtate, ci despre uluitoarea artă a caligrafiei coreene , ca un îndemn de a privi cu și mai mare aplecare și drag expoziția organizată la București. 
Momentul solemn al inaigurării celor două expoziții este completat de grațioasa Hong Hwa Young, alături de care, imaginar, parcurgem și noi pașii unui dans tradițional coreean, partener fiindu-i un frumos evantai, pentru care o clipă am invidiat-o!
Muzică și straie frumoase, chipuri prietenoase și zâmbete deschise, fotografii și schimburi de cărți de vizită, apoi momentul festiv al tăierii panglicii (care, iată, către țările răsăritului de soare arată cu totul altfel!), după care lumea s-a repezit, în maniera tradițional mioritică, spre colțul acela ademenitor, unde șampania unui eveniment reușit s-a combinat, cum nu se poate mai nimerit, cu delicioasele pachețele de primăvară și cu alte bunătăți mai 
mult sau mai puțin coreene.
…Iar dacă momentul festiv al inaugurării l-ați ratat, nu fiți triști! Festivalul abia începe! Iar diseară, începând cu orele 18, aula Universității Romano-Americane din București va fi martora unui spectacol de excepție! Auzind că va include și o inedită prezentare de modă, am strecurat urgent evenimentul în lista mea de „must”-uri ale zilei! Ne vedem acolo, nu-i așa??
Comentează