Timp liber

Nu numai Obama al meu mă iubește la nebunie! 18 “confrați” de-ai săi, care-și divinizează stăpânii

Nu pot spune că am fost dintotdeauna o mare iubitoare de câini. Aș zice chiar dimpotrivă : începând cu ziua aceea, în care un maidanez ciufulit mi-a compostat fiica, pe atunci în vârstă de doi anișori ( întâmplare soldată cu o mulțime de injecții dureroase), i-am scos total de la suflet pe patrupezi. Iată insă că anii au trecut și antipatia, nefiind probabil una profundă ci conjuncturală, a pierit definitiv, odată cu instalarea în apartamentul nostru a lui Obama. Labradorul negru-tuci devenise membru al familiei noastre, după ce Victoraș a  fost părăsit de tatăl său. Am acceptat cu jumătate de gură, mărturisesc, această “achiziție însuflețită”, însă pot spune cu mâna pe același suflet că astăzi Obama este cel mai iubit cățel de apartament din lume și că, de 8 ani, iată,  neașteptatele sale gesturi de iubire ne lasă, de multe ori, fără cuvinte. Mi-e greu să recunosc acest lucru, dar Obama al nostru le dă lecții multora dintre cei ce pretind că ne iubesc!  Și, iată, în acest articol, întâlnit pe un site străin ( adme.ru) , aflăm că nu este singurul exemplu în acest sens! 

  

Potrivit teoriei biologilor americani Raymond și Lorna Coppinger, nu oamenii sunt cei care i-au dresat pe câini, ci mai degrabă, cainii s-au lăsat dresați de oameni.

Iar din această îndelungată interacțiune, câinii s-au transformat din ajutoare de nădejde, în membri de familie  u drepturi egale. De dragul lor, suntem gata să ne trezim la 5 dimineața, să împărțim cu ei toate bunătățile și să-i scărpinăm după urechi, atunci când aceștia ne-o cer. Din fericire, dragostea noastră față de aceste entități flocoase este absolut reciprocă. Iar site-ul menționat înșiră o multime de fotografii, care atestă acest adevăr. Pe mine, personal, aceste fotografii m-au dat gata! Sunt sigură că nici pe voi n-o să vă lase reci! 

    

pastedGraphic.png

© ZeroTwitch / Imgur

pastedGraphic_1.png

© edilima / Imgur

pastedGraphic_2.png

© Guygan / reddit

pastedGraphic_3.png

© okayyymovingon / Imgur

© strawberryhichew / reddit

pastedGraphic_5.png

© SkankBoy / reddit

pastedGraphic_6.png

© ThatPatti / reddit

pastedGraphic_7.png

© PNWsea / reddit

pastedGraphic_8.png

© WubWubDing / reddit

pastedGraphic_9.png

© kiana23 / reddit

pastedGraphic_10.png

© Gallowboob / reddit

pastedGraphic_11.png

© phaytal / reddit

pastedGraphic_12.png

© Fat_Unicorn_Butt / reddit

pastedGraphic_13.png

© m4sterpieces / reddit

pastedGraphic_14.png

© JarodKnoten / Imgur

pastedGraphic_15.png

© majorchamp / reddit

pastedGraphic_16.png

© Legallynuts / Imgur

Publicitate