Narcisa vă răspunde

„Eu nu cred în sfaturi şi mai ales nu cred în sinceritatea femeilor, unele față de celelalte (am avut numai experiențe neplăcute, la acest capitol!). Totuși, primul articol al Narcisei m-a convins să-i încredințez povestea mea, chiar şi sub nume fals. M-am îndrăgostit de profesorul meu de la cursul de Drept al muncii. Din fericire, sentimentul este cât se poate de reciproc, deși, așa cum se întâmplă în filme și cărti, omul este cât se poate de …însurat. Nu vreau să sparg căsnicii (care oricum nu mai merg, independent de mine!) , dar nici nu pot concepe viața fără Paul. El susține că trăiește aceeași senzație si că-i este din ce în ce mai greu să reziste departe de mine. Are însă doi copii minori, pe care-i iubește ca pe ochii din cap. Din păcate, soția lui nu e o viperă, cum s-ar crede (dimpotrivă, e o persoană chiar foarte plăcută – of, Doamne, cât de greu mi-e să spun asta!) și la început chiar nu înțelegeam cum de cei doi nu pot face casă bună! Apoi am înțeles că soția lui e frigidă și că relațiile lor intime sunt compromise de ani buni. Dragă Narcisa, nu sunt o gâsculiță proastă, deși nu am decât 22 de ani, dar nu văd ieșirea din situație. Nu mă grăbesc cu mărițișul, căci sunt încă foarte tânără, dar nici să las viata să treacă pe lânga mine, așteptându-l să-i crească minorii, nu pot! Ce mă sfătuiești să fac? Am vreo șansă să fiu cu omul pe care-l iubesc?” Antonia

Dragă Antonia,
Situaţia ta nu e una uşoară…
Discuţia despre şansele voastre de a fi împreună, ar trebui să o ai cu el, deschis şi foarte sincer. Eşti încă foarte tânără, e adevărat, aşa că ai putea, dacă ai vrea, să mai acorzi relaţiei voastre un an, doi, pentru limpezire. Povestea ta e tipică pentru ¨the other woman¨ … amor cu năbădăi, copii minori, nevastă frigidă… Validitatea şi intensitatea sentimentelor voastre, însă, doar voi o cunoaşteţi cu adevarat.
Discută cu el, ascultă-ţi instinctele şi ia decizii care să te avantajeze şi să-ţi aducă mai multă bucurie decât durere.
Într-o iubire, oamenii ar trebui să se bucure unul de celălalt, nu să sufere unul pentru celălalt. Eu aşa cred…
Înţelepciune şi iubire!
Narcisa

Dragă Narcisa! M-am certat cu prietenul meu, cu care sunt de 15 ani (din liceu) . Ne înțelegeam foarte bine, ne completam reciproc de minune, în ochii tuturor prietenilor noștri treceam ca fiind cel mai cool cuplu din oraș! Timpul zboară însă și ne-am pus și noi problema unui copil, pe care ni-l dorim amândoi foarte mult! Aici…s-a rupt filmul! Părinții mei, la care locuim (problema locativă e foarte complicată în Pitești!) insistă să „trecem” mai întâi pe la Ofițerul Stării civile. Cică copilul nu trebuie să se nască în păcat! Eu țin foarte mult la ai mei, Paul la fel, nu le putem trece cu vederea faptul că ne susțin și ne ajută foarte mult. Paul însă nu vrea să audă de căsnicie ( i-a băgat cineva în cap că de multe ori căsnicia omoară o relație!) și de aici au început o serie de discuții aiurea, în casă. Eu sunt prinsă între ciocan și nicovală – nu pun prea mare preț nici eu pe acel petec de hârtie, însă nu mă deranjează nici să oficializăm relația, chiar și numai pentru a le crea alor mei liniștea necesară la bătrânețe! Din păcate însă, toate aceste discuții interminabile și uneori foarte aprinse, l-au îndepărtat pe iubitul meu. Zilele trecute, nemaisuportând, s-a mutat la ai lui (ai lui au fost întotdeauna impotriva relației noastre). Eu simt că înnebunesc! Parcă am intrat într-un carusel, care nu se mai opreste! Nu știu ce să fac, să-l întorc înapoi! Și cum să rezolv problema cu ai mei? Am senzația că deja, pentru toți, a devenit o chestiune de ambiție: fiecare vrea să se facă așa cum spune el! Narcisa, ajută-mă! Oare atât a fost să fie? Este acesta un motiv de a se duce naibii o poveste de dragoste care ține de 15 ani?
Cu drag,
Violeta N.

Dragă Violeta,
Atâta timp cât voi nu aveţi nicun fel de independenţă, nici financiară , nici locativă, nu cred că ar trebui să vă grăbiţi cu copilul… Bineînţeles că dorinţele părinţilor sunt importante, însă nu mai importante decât relaţia şi liniştea voastră. E greu să te detaşezi de asta, însă, atâta vreme cât locuieşti cu ei în casă.
Eu sper că v-aţi împăcat deja, până să apuc să raspund eu. Pe viitor, însă , cred că ar fi bine să încercaţi să vă rupeţi puţin de părinţi, în sensul că să locuiţi singuri şi să nu mai apelaţi mereu la ajutorul lor. Ar trebui să mergeţi la ei cu veselie, nu cu probleme… Cred că, dacă aţi locui singuri, aţi putea să vă construiţi relaţia fără atâtea tensiuni, să decideţi împreună dacă şi când treceţi pe la starea civilă. Ar trebui să aveţi voi ambiţiile voastre, de cuplu, nu să vă simţiţi obligaţi să mulţumiţi pe toată lumea (asta e o misiune imposibilă…)
Fiţi mai curajoşi, asumaţi-vă viaţa, nu mai aveţi douăzeci de ani!

Cu drag,
Narcisa

Narcisa, sunt fana ta demult de tot (şi eu sunt din nord, din
Săpânța) și mă bucur să te regăsesc aici, într-o „nouă prezentare” cum se zice! Abia aştept să vad cu te descurci, ca psiholog! Mă bate gândul să-ţi încredinţez şi eu povestea mea, dar…mai stau puțin!
Baftă, draga mea, şi să-ţi fie cald, acolo unde e frig!

Dragă Sorina,
Iţi mulţumesc pentru mesaj! Nu sunt psiholog însă 🙂 Sunt doar o prietenă, dacă vrei, trecută prin multe încercări. Viaţa mi-a dat multe, uşoare şi grele, aşa că mă bucur dacă pot ajuta cu o părere atunci când e nevoie. In vara asta am să ajung din nou la Săpânţa, abia aştept…

Te îmbrăţisez,