Narcisa vă răspunde

Doamna Narcisa,
Eu mă simt prost că trebuie să vă întreb, dar nu știu cum să fac. Iubesc un domn mai în vârstă (nici eu nu sunt o tinerică, am 51 de ani), și planificăm să ne refacem viețile împreună. Amândoi suntem văduvi. Doar că domnul meu nu mai poate să întrețină relații sexuale (are 68 de ani) și îi este teamă că din cauza asta o să-l las. Și eu am început să mă întreb, dacă nu va deveni o problemă. Soțul meu a avut un infarct subit, la nici 55 de ani, anul trecut și vreau să vă spun că am avut o viață sexuală perfectă până în ultima zi. Oare asta mi-e scris, să nu mai am parte de așa ceva? C.L.

Draga mea C.L. ,
Când ți-am citit scrisoarea tocmai terminasem de vizionat un reality-show în care una dintre protagoniste, văduvă, care avea exact 51 de ani, cât ai și tu, era foarte comentată de amicele ei pentru relația nouă pe care o avea, adică cu un tânăr bărbat de 28 de ani… De ce-ți spun asta? Pentru că mă miră faptul că tu spui că nu mai ești o tinerică, ai 51 de ani…
Femeia despre care îți scriam mai sus spunea despre sine că este încă tânără, că nu simte diferența de vârstă dintre ea și partenerul ei, că are planuri de viitor cu sau fără el alături, că este foarte fericită alături de partenerul său care aduce în viața ei exact ce are ea nevoie în acest moment. Ei, aici voiam să ajung. Tu știi mai bine decât oricine ce îți dorești să ai în viața ta în acest moment. Dacă omul de lângă tine îți dă exact ce-ți dorești, cred că partea de care te temi, cea legată de viața sexuală, se poate îmbunătăți. Nu am să intru în amănunte aici, nu cred că e locul potrivit, însă la o simplă căutare pe internet cred că ai putea să găsești răspunsuri care să te încurajeze să mergi mai departe în relația pe care încerci să o construiești alături de partenerul tău. E adevărat că sexul este o parte importantă în orice cuplu, însă cred că înaintea lui ar trebui să fie comunicarea, complicitatea care se naște între doi oameni care se iubesc, grija pentru celălalt, înțelegerea și așa mai departe, lista este lungă, cel puțin din punctul meu de vedere.
Cred că nimeni și nimic nu-i poate garanta partenerului tău când, cum și care dintre voi îl va lăsa pe celălalt… Așa cum tu singură spui, soțul tău a făcut un infarct subit la nici 55 de ani…
Dacă vă iubiți, mergeți înainte împreună, trăiți-vă viața așa cum știți mai bine, vorbiți despre lucrurile care vă îngrijorează deschis, încercați să găsiți soluții împreună și timpul va trece fără să vă mai gândiți cine și când îl va lăsa pe celălalt.

Narcisa, te iubesc de mor, de când erai în țară! Nu erai tu foarte comercială (ma refer la 90-60-90) dar vocea ta le băga pe multe dive în găleată! Bravo, draga mea, pentru tot ce ai făcut tu în muzica românească! Păcat că ne-ai plecat!
Iată problema mea, pentru care te rog să-mi dai un sfat:
Sunt tată și-mi cresc singur fiica, soția mea murind într-un accident acum trei ani. Mihaela are acum 11 ani, este un copil bun si se pregătește să devină domnișoară. Oare eu, ca părinte, ar trebui să o inițiez în problemele domnișoarelor? Ar trebui să-i vorbesc despre ciclu, prima iubire, mijloace de contracepție etc? Sau ar fi bine să caut o persoană feminină care să o facă?
Îmi cer scuze pentru mesajul oarecum mai delicat… Victor P.

Dragă Victor,
Îți mulțumesc pentru apreciere! 🙂 Așa cum ai zis, am plecat (puțin), însă revin în fiecare an, cu mare plăcere. Faptul că nu (mai) sunt toată ziua bună ziua la tv nu înseamnă că am dispărut de tot. 🙂
Legat de întrebarea ta, răspunsul ar putea să fie foarte simplu: da’ cine? Cine, dacă nu tu? Tu ești singurul părinte pe care Mihaela îl mai are în viață!
Hai să o luăm invers: ai avea încredere ca o straină, oricine ar fi ea, să o conducă pe fiica ta pe drumul delicat către prima iubire? Ai vrea ca altcineva să-i prezinte o scară de valori cu care, în cele din urmă, e posibil ca tu, ca tată de fată să nu fi de acord?
Toate lucrurile de care am senzația că ți-e jena să-i vorbești sunt părți normale din viață. Cred că e mai bine să-i explici tu ce înseamnă contracepția, de exemplu, în loc să te trezești în casă cu o adolescentă îngrozită de gândul unei posibile sarcini. Toate lucrurile astea sunt, așa cum ziceam, părți normale din viață și care țin, până la urmă, de educația copiilor noștrii. Vorbește deschis cu fiica ta și poate ai să fii surprins să descoperi că pentru ea discuțiile astea sunt la fel de firești ca cele în care ai învățat-o să dea bună ziua sau să-și ceară scuze atunci când a greșit.
Succes și felicitări pentru că nu te plângi de faptul că viața te-a pus în situația de a fi părinte unic pentru fetița ta.

Bună, Narcisa! Bine ai revenit din vacanță! O clipă am crezut că ne-ai lăsat baltă și că nu mai vrei să răspunzi! Apoi, cu totul întâmplător, am observat că ai revenit!

M-am decis și eu să-ți scriu: sunt mamă a doi copii, provenind din doi tați diferiți. Deși mă străduiesc din răsputeri să păstrez o balanță între cei doi, fiica mea, care este adolescentă și este fiica din prima mea căsătorie, este total rebelă în familie, se poartă foarte dușmănos cu soțul meu actual și, prin ricoșeu, cu fiul nostru din a doua căsătorie, care este în clasa întâi. Relația cu soțul nu cred că mai poate fi îmbunătățită, însă aș vrea ca copiii mei să fie prieteni, să știe că în viața ei doi vor rămâne împreună și că vor trebui să se iubească și să se sprijine. Cum să fac? Oare e un război pierdut? Mulțumesc, Narcisa! Viviana Penescu

Dragă Viviana,
Cum să fie un război pierdut? Dacă americanul zice ¨it ain’t over till it’s over¨, ardelenii zic că nu-i gata până nu s-o terminat, deci ¨războiul¨ tău n-are cum să fie pierdut.
Bănuiesc că te referi la faptul că au trecut câțiva ani deja în care nu ai reușit să-i faci pe cei doi copii ai tăi să se iubească ¨ca frații¨. M-ar fi ajutat să știu din ce cauză n-ai reușit să stabilești o legătură între ei de la nașterea fiului tău, atunci când fiica ta nu era încă la vârsta critică a adolescenței…
Din ce-mi spui tu, am senzația că fiica ta simte că sunteți trei contra unu…
Cred că, dacă aș fi în situația ta, aș încerca să petrec puțin mai mult timp cu fiica adolescentă. Ea este într-o perioadă grea acum, și nici măcar nu poate controla ce i se întâmplă, din punct de vedere chimic… Cred că are nevoie de tine acum mai mult decât ceilalți doi, respectiv soțul și fiul tău.
Cred că dacă tu ai reuși să ți-o apropii puțin mai mult, să petreceți timp doar voi două împreună, să ieșiți împreună undeva, la masă, la o prăjitură, la o plimbare, undeva unde să stați de vorbă fără să mai fie și ceilalți doi membrii ai familiei cu voi, să simtă că este la fel de importantă pentru tine cum este și fratele ei, cred că ar ajuta. Știu că adolescenții își doresc să-și petreacă cât mai mult timp cu prietenii, cu gașca, însă chiar și așa sunt sigură că puteți găsi un timp al vostru, să zicem în timp ce soțul și fiul tău își petrec timpul împreună, merg la înot împreună, de exemplu, sau tatăl îl învață pe fiu să joace tenis de masă, să zicem, iar voi două mergeți împreună la o plimbare în parc. Cred că dacă ai reuși să faceți o obișnuință din asta, timpul vostru, al fetelor, împreună, ai descoperi că și tu, chiar dacă ești mama ei, ești tot ¨o fată¨, ca și ea, doar cu mai multe responsabilități și care ar avea mare nevoie de o ¨mână dreaptă¨, care ar putea să fie chiar ea. Cred că ăsta ar putea să fie un prim pas înspre repararea podului șubred ce acoperă prăpastia dintre voi…
Dacă n-am înțeles bine povestea ta, îmi cer scuze, mai spun o dată: m-ar fi ajutat dacă-mi scriai mai multe amănunte.
Sper, totuși, că răspunsul meu îți dă măcar câteva idei și că nu o să-ți pierzi răbdarea în încercarea de a repara ce scârțâie între voi.
Cu drag,
Narcisa

Dacă tot te dai deșteaptă (cu toate că nu înțeleg care e legătura între mocirița cu trifoi și psihologie), poate-mi spui și mie, doamna doctor, de ce m-a părăsit soția, după ce am ținut-o în puf și am muncit ca un câine, ca să aibă ea vilă cu piscină, mașină, vacanțe exotice, blănuri cât cuprinde și o viață de huzureală, alături de toantele alea de neveste de fotbaliști? Ei, să te văd! Cristi

Cristi,
Dacă ți-aș răspunde cum ai merita, răspunsul ar fi scurt și dureros: pentru că mărimea contează!
Am să încerc, totuși, să-ți răspund cum mă pricep mai bine, fără să am pretenția că le știu pe toate și fără să mă dau deșteaptă.
Felul în care-mi scrii mie, o femeie pe care, de fapt, nici nu o cunoști, dar căreia îi ceri totuși un fel de ajutor, spune foarte multe despre tine… Atitudinea ta arogantă și superioară îmi dă indiciile pe care tu ai ales să nu le pui în cele câteva rânduri condescendente (în sens peiorativ, cred că e clar) pe care mi le-ai scris…
Femeile sunt foarte simplu de mulțumit. Știu că nu mă crezi, însă viața ți-a demonstrat deja asta, doar că n-ai vrut să înțelegi. 🙂
Femeile își doresc un partener care să le prețuiască, nu vacanțe exotice. Femeile își doresc vorbe pline de dragoste, nu reproșuri lătrate de un bărbat care consideră că muncește ca un câine ca să-i fie ei bine.
O femeie e fericită și într-o garsonieră confort II, dacă are alături un partener pe care l-ar urma cu ochii închiși până la capătul lumii.
O femeie care e iubită găsește bucurie și într-o tură cu bicicleta, se poate scălda și într-un lac nu musai în propria-i piscină și nu te-ar lăsa pentru nimic în lume.
Așa că, răspunsul este evident: soția ta te-a părăsit pentru că n-ai iubit-o, n-ai respectat-o și n-ai considerat-o egalul tău.
Îți doresc să înveți ceva din eșecul ăsta, iar data viitoare încearcă să-ți amintești că femeia de lângă tine e foarte simplu de mulțumit…