De multă vreme stau și mă uimesc – mă tot uimesc – ca prostul când se vede în oglindă și se miră- cum unii oameni își bat joc de alți oameni. Vedeți, nu mă mai întreb ca în alte dăți ,,De ce?,,. Adică de ce unii îi batjocoresc pe ceilalți. Pentru că, de fapt, am aflat deja. Așa cum am înțeles toate celelalte motive grave și ordinare, de a triumfa în proslăvirea răului și urâtului din om. Astăzi uimirea mea își focalizează telescopul către orizonturi mici, apropiate, chiar banale. Dar nu pot să nu le fac cunoscute. Și nu atât banalitatea lor mă frapează, cât mai ales efectul lor stupid și derutant asupra mulțimilor. Mă iau, mai întâi, de știri. Deci de media. Sigur, cineva se va întreba ,,dacă le condamni, de ce te uiți?,,. Păi mă uit pentru că nu pot condamna sau aprecia ceva decât în cunoștință de cauză. Așa că mă mai sacrific din când în când. Nu e prea greu, pentru că nu este mult de văzut; vorbele se repetă obsedant, uneori nefondate și având iz de fals. Sunt știri despre lucruri strălucitoare, nu despre realități, aceleași, și uneori devin presupuneri, îndoieli etc, iar reclamele care fragmentează enervant știrile au devenit de-a dreptul sufocante. Și când mă exprim că e vorba de bătaie de joc, înseamnă că toate astea nu stârnesc decât panică și nesiguranță, atât de necesare creării haosului. Se simte cum știrile media sunt confecționate din ițe atât de încâlcite, legate de surse nesigure sau improvizate, încât subsolurile care te amețesc prin rapiditatea cu care se derulează te obligă să devii curios și să respecți propunerea lor politicoasă ,,stați aici,, , ,,nu plecați,, cu scuza ,,senzaționalul abia urmează!,,. Senzaționalul nu este, însă, niciodată legat de fapte și isprăvi ale unor oameni obișnuiți care construiesc câte ceva din proprie inițiativă, sau, prea rar, atenția nu este îndreptată spre apariții teatrale sau de carte, despre muzică sau muzee. Nu! Lipsesc cu desăvârșire. Dar atunci în ce constă ,,România educată,,? Totuși! Nu la a ști să vorbești și să citești, să scrii și să ai opinii argumentate, să te porți demn și civilizat în societate, nu la asta se raportează educația? La a afla cine ești, pe ce drum s-o apuci, ce credință să îmbrățișezi? Firește, nu reiese mai nimic în acest sens. Aș zice: ba la dimpotrivă! Hai să aflăm repede (și des) cine cu cine se bate, cine l-a furat pe milionar (auzi colo, milionar!), cine iese în stradă și de ce, care mai e nunta sau divorțul sau accidentul anului. Cum care? Toate. Ajungem să dăm aceeași atenție oricărui eveniment, oricât de vulgar ar fi! Și uite-așa ajung la obsesia secolului: reclamele. Groaznic. Uneori au haz. Rar de tot. Dar scopul lor este să te tenteze cu aplaudatele avantaje, încât, uneori, să faci prostia să cumperi pe nevăzute ceva de care nici nu ai nevoie. Reclamele sunt proaste, nici măcar bruma de vorbă spusă nu este inteligibilă. Sunt făcute într-un scop derutant. Frumoasă reclamă la un parfum franțuzesc și, imediat, apar țepii de la hemoroizi, urmați de reclama unui sendvici… Minunat!
Un exemplu care mă bântuie este genericul de film (da, mă uit mult la filme!) care ,,pe filmul tău,, aruncă un pumn de floricele într-o doară, doar-doar te instalezi pe o canapea confortabilă, mâncându-le din pungă, adăugând la lenea care te cuprinde din belșug și gramul de grăsime… Pe secundă…
Înnecăcioase de-a dreptul au umplut ecranele și telefoanele jocurile de noroc. De tot soiul. Câștiguri peste câștiguri! Noi nu suntem așa. Cel puțin nu toți. Nici nu prea știu cu ce se mănâncă jocurile astea. Probabil, tot cu floricele… Imaginile cu obiceiurile ,,altora,, de pe alte meleaguri ne sunt vârâte pe sub nas cu de-a sila. Modelele astea intervin cu brutalitate în sistemul nostru de valori și sunt deosebite de sistemul nostru cultural. Știu. Ăsta e scopul precis. O derută apăsată cu forța în mințile și sufletele noastre. Derută distrugătoare a personalității neamului. Știu, se trăiește din reclame. Pentru posturile TV e hranăși existență, iar pentru noi, ceilalți, inutile mai ales în momente ca acestea pe care le trăim când numărăm banii de pâine, când, văzând cât de convenabile sunt prețurile etalate de marile companii și îți vine să te crucești. Prea multe pe piață, alimentele se alterează pe rafturi cu tot cu reclama în brațe. În loc să fie, eventual, date celor care nu au. Și, la urma urmelor, de ce să mai râvnim la bunătăți, când veștile din locul de unde luăm lumina spun că e mai bine să ne învățăm cu abținerea, cu lipsa de confort minim și, desigur, cu modificările genetice! Ce să mai spun de medicamente? Nu mai spun, deși în fiecare zi bombardamentul cu pastilele de diferite culori, alb, roz, verde, se intensifică și nu mă pot abține. Doamne, ce de bani se câștigă! Mormane peste mormane. Nu suntem departe de anii din urmă când s-a văzut cu claritate cât de benefică a fost pandemia… Pentru unii… Dar oare tentația de a proba ba o pastilă, ba alta, că dacă avem vreo boală și nu știm, nu este și ea o autoîmbolnăvire în timp? Păi ce, se mai vrea să fim sănătoși luând boabe, sau să rămânem sănătoși neluându-le?
La întrebarea asta ar trebui să-mi răspundă un om cu minte. Dar oare are voie? Mai știi? Poate încearcă să-mi dea lămuriri vreun tânăr conectat până la confuzie cu evenimentele provocate de tik-tok, care îi toacă mintea. Altceva nu prea cred că vor să afle. Nu toți, să fim cinstiți. Dar e un procent redus al celor care ar avea dreptul să se numească dornici de educație. Ah, iar am pronunțat un cuvânt tabu: educație! Îmi cer scuze. Dar ce să fac: mi-e tare teamă că avalanșa de ,,noutăți,, în toate domeniile ne va călca în picioare, într-un final.
Și apropo de tineri și foarte atenți la educație, uite cum reușesc ei să fie în ,,trend,, cu cele mai de prost gust haine. Oare de ce au apărut ele? Nu cumva ca să se nască tentația de a fi altfel (în exterior vorbesc), de a fi non-conformiști și excentrici și chiar urâți? Ba da, frumosul în sens estetic e aproape muribund. Mă gândesc dacă nu cumva frumosul a fost strivit sub genunchii blugilor care de-aia s-au găurit în așa hal. Prin rupturile alea, care mai mici, care mai zdrențuite, probabil vântul care se furișează pe acolo a spulberat și bruma de cuvinte românești care se mai găsesc în vorbirea curentă. Restul, moda: englezisme. Orice limbă străină este folositoare pentru a afla ceva nou, să cunoști, să tinzi spre educație… Dar noi ne-am convins că tot ce e de-afară e perfect și ne-am botezat prăvăliile cu denumiri ciudate, crezând că în felul ăsta suntem mai deștepți. Ei bine, nu! Trăim o mare prostie – suntem prostiți și ne cam lăsăm – și ne lăsăm leneși în bătaia de joc a curentelor, a schimbărilor inutile în comportament. Moda s-a extins până la a fi ,,cool,, și șmecher și cel mai tare din parcare. Din parcarea cu plată, desigur… Dacă ești bătăuș, dacă faci parte dintr-o gașcă și știi să dai zece lovituri de cuțit în burtoiul camaradului de beție, ești tare…
Îmi cer scuze că poate par atât de înapoiată, încât mă gândesc că n-am să dau niciodată banii pe un ecran vibrant sau pe un telefon care se curbează… Orice s-ar zice, aceste gadgeturi superscumpe nu folosesc decât la umplerea buzunarelor celui ce le-a inventat, nicidecum la, da, la educație. Am din ce în ce mai multe motive să cred că involuăm ca specie, și asta pentru că am fost destul de fraieri – sau interesați – să lăsăm semenii să ne batjocorească în așa hal. Strădania acelor semeni este veche, se strecoară fără rușine oriunde găsește o breșă, o ușiță întredeschisă și își umflă mușchii de cauciuc (sintetic) până aproape să plesnească.
Cred că, dacă nu mă opriți, voi continua așa la nesfârșit, doar, doar… Ce vreau să mai adaug este că mă simt total ,,hipnotizată,, de originalitatea și varietatea și bunul gust al desenelor animate, firește, pentru copii! Doamne, cum învață drăguții de ei să tragă la fix, să ucidă, să se bată, să se scuipe cu o dantură perfectă de dinozaur, cum se iau la întrecere care este mai al dracului! Ce-mi place… Asta da educație la cei mici, că doar atunci când ești crud se fixează lucrurile bune. Pardon, rele! Și cât de frumoși sunt feții-frumoși cu capete pătrate, cu trupuri făcute parcă din cuburi de lemn, iar fetițele, cu gurile lor strâmbe până la urechi!
Hai, că nu mai pot. Mi s-a umplut paharul cu venin-cola fără zahăr. Mă duc în goană să-mi găuresc toată îmbrăcămintea și să mă încalț cu niște bărci de pescuit cu toc și să mă cațăr pe stâlpii cu instalație G5!
Comentează