Liniște ! Un cuvânt puternic , doar îl rostești și miracolul se produce ; sunetele se estompează , vocile se intrerup la jumătatea frazei , ochii se ridică și se face…..liniste . Cel puțin în aparență , pentru că neliniștea din noi își continuă hărmălaia de turn Babel , încercând să-și facă drum spre exterior , ba în zbaterea unui genunchi , ba în tremurul nervos al degetelor , ba în nesomnul pleoapelor ce lasă să curgă pe obraz un diamant cu sclipire efemeră. Neliniștea din noi ascunsă printre deșeurile amintirilor neplăcute , hrănită cu tristețile noastre și crescută în zona crepusculară a sufletului , rebelă la argumente logice și totuși , aparținându-ne dintotdeauna. Nu poate fi gonită , pentru că nu o sperie nimic , nici măcar muzica sau iubirea . Continuă să-și facă de cap printre cutele minții noastre , insensibilă la dorința de a ne găsi pacea , fie și pentru o clipă. E soră bună cu teama cea de toate zilele , de a nu fi suficient de frumoși , de a nu fi suficient de buni , de a nu fi suficient de deștepți , de a nu fi suficient ….de a nu fi.
Neliniștea din noi , cea care ne paralizează gesturile și ne îmbătrânește cuvintele , lipsindu-le de sens , cea care ne întârzie acțiunile înlocuindu-le cu tăcere și ne transformă în statui ipocrite pe marginea drumului vieții. Neliniștea singurătății.
Din fericire mai există și alte feluri de neliniște. Aceea a creatorului , a celui care caută ceva nou , ceva frumos pentru a-l dărui lumii sau neliniștea așteptării. Depinde doar de noi de care neliniște ne îmbolnăvim . Oricum , de neliniște nu scapă nimeni. Și cu cât este liniștea mai profundă , cu atât e neliniștea mai mare . Ce paradox !!! Neliniștea liniștii . Ciudat , nu-i așa ?
Dan V. Dumitriu, Laval, Canada, octombrie 2020
Comentează