Azi a fost ziua oamenilor speciali!
Primul obiectiv al zilei (exceptând exoticul mic dejun, care poate fi considerat, de fiecare dată, un obiectiv turistic!) a fost Televiziunea din Shaanxi. După cum v-am spus, orașul Xi’an este reședința provinciei Shaanxi, din NV Chinei. China are 31 astfel de provincii (din care 4 municipii cu rang de provincie și 5 regiuni autonome), iar fiecare provincie este ca un fel de țară: are propriul său guvern, propria dezvoltare, propria infrastructură, propriile universități, propria radioteleviziune, până și propria bucătărie tradițională. În Shaanxi, spre exemplu, se manâncă foarte “spicy” (iute) și cu mult oțet. Iar oțetul cel mai popular este cel din persimon și din mere. N-ați uitat, sper, că producția de mere a provinciei reprezintă o șeptime din producția mondială de mere!
… Cei 37 de milioane de locuitori ai provinciei Shaanxi se uită cu poftă nu numai la excelentele programe ale televiziunii naționale CCTV (TVR-ul lor!), dar și la cele ale Radioteleviziunii din Shaanxi, una din primele 8 televiziuni regionale din China, creată în 1958. 10 canale, altele două cu transmitere prin satelit, apoi încă un canal de film, plus cele 10 frecvențe ale Radioului Shaanxi – aceasta este cartea de vizită a unei televiziuni puternice, echipată după cele mai înalte standarde și în care își câștigă pâinea cei 10000 de salariați. Da, da, ati auzit bine! În sfârșit, nu mi s-au mai părut mulți cei nici 3000 ai TVR-ului nostru!
În timp ce Marian filma și ofta ( la vederea echipamentelor tehnice, firește!) eu m-am împrietenit cu toți mai-marii instituției, încercând să întind punți către instituția similară din Dorobanți. După “vizita de lucru” ( Doamne , ce studiouri mi-a fost dat să vad!) , am fost “băgați în ședintă”, însuși președintele Televiziunii ( și, simultan, secretar de partid al instituției) urându-ne bun venit și oferindu-ne informațiile prețioase, atat de necesare viitorului nostru documentar de pe TVR. Mulțumindu-i pentru ospitalitate, i-am mărturisit că am admirat noutatea de ultimă oră, prezentată de colegii săi: sistemul de monitorizare digitală a tuturor reporterii din teritoriu, astfel încat, pe un ecran uriaș, cei din telecentru pot vedea, în fiecare moment, unde se află, pe teren, echipele de filmare și le pot coordona, astfel încat niciun eveniment întâmplat în apropierea lor să nu le scape. La plecare, după tradiționala fotografie de familie, pardon! de grup, am fost invitată să-mi pun autograful pe una din mașinile nou-nouțe ce vor compune caravana care , pe 28 august, va porni într-o spectaculoasă calătorie către Europa de Est, pe Drumul mătăsii ( Shaanxi este punctul de unde, în antichitate, a pornit celebra rută comercială) . Călătoria va înădi 15.000 de km în 55 de zile. În tot acest timp, cei 15 jurnaliști din diferite provincii vor parcurge 17 țări, realizând în fiecare din ele materiale de presă. Apropo! Pregătiți covorul roșu! În jur de 10 oct se preconizează traversarea Bucurestiului, iar Televiziunea Română va fi invitată să se alăture, cu această ocazie, Alianței Internaționale Silk Road, a televiziunilor prin satelit. După ce am constatat forța televiziunii din Shaanxi, sper să nu ratăm această alianță, care nu poate decât să ne onoreze!
Și pentru că au prins drag de echipa Televiziunii Române (oamenii harnici ii simt pe cei cele seamănă! 😉), colegii de la Televiziunea din Shaanxi ne-au filmat ei înșine non stop, pregătindu-se să includă materialul în grupajele informative ale zilei. Am fost dublu măgulită : odată că vom fi subiect de știri, iar apoi că mi-a fost dat să am pe masă, în fața mea, un așa-numit “călăreț” (plăcuța aceea cu numele persoanei, care este pusă pe mesele oficiale). Iar emoția mea nu era generată de “călărețul” propriu-zis, ci de numele meu, pe care l-am văzut pentru prima oară scris în chineză!
În final, domnul Președinte Wang Fubao, știind exact de ce anume are nevoie o echipă de televiziune aflată în căutare de subiecte inedite și de culoare locală, ne-a facilitat două interviuri, cu două vedete de primă linie: o cântăreață de muzică tradițională – Sha-Sha, un soi de Maria Dragomiroiu a chinezilor – și un solist de rock tradițional, cântat în dialect Shaanxi – Wang Jianfang . Iar mai pe seară, la hotel, aveam să fim vizitați de una dintre cele mai vestite soliste de operă din China, Hao Meng, o frumusețe de femeie, care l-a făcut până și pe veșnic încruntatul Marian să fie tot numai un zâmbet. Hao Meng ne-a oferit un interviu scurt, un braț de DVD-uri si o mulțime de autografe. Nu am ratat ocazia de a ne fotografia cu domnia sa, cu atât mai mult cu cât a fost recent desemnată ca Ambasador al Turismului din provincia Shaanxi.
După-amiaza le-a fost dedicată … musulmanilor! Nu, nu vă mirați! Strada musulmană și Marea Moschee reprezintă două obiective de referință ale orașului! 30 de milioane de musulmani și 40.000’de moschei numără China, așa că nimeni nu e mirat să vadă chinezi în ținute de musulmani, să parcurgă o stradă – de fapt, o întreagă zonă – cu aer specific, cu puzderie de tarabe la care se vinde mâncare arăbească și produse arăbești, cu o vânzolează specifică așezămintelor lumii arabe. Iar Moscheea, construită cu aproape 1300 de ani în urmă la porunca împăratului Li Longji ( din dinastia Tang), este un loc superb, care aduna laolaltă clădiri, pagode, porți, curți interioare, vegetație luxuriantă cât cuprinde, toate acestea pe o suprafață de 13.000 de metri pătrați. Însotiți de simpaticul Ma Hasang, un chinez musulman lung, deșirat și știrb însă cumplit de politicos și zâmbitor (ne-a recunoscut, la un moment dat, că este nepotul imamului) parcurgem coridorul central care străbate, ca un ax, toate elementele componente ale moscheei, pe o lungime de 210 m. Singurul loc în care nu avem voie să intrăm este sala de rugăciuni. Nu, nu se roagă nimeni, spațiul uriaș este acoperit de mici covorașe care respiră, profitând de pauză; suntem chiar între a treia și a patra rugăciune a zilei ( sunt 5 in total, iar în marea sală de rugăciune pot intra simultan 1000 de credincioși.
…Un magnet de frigider, cu chipul lui Dracula pe el, face minuni: ghidul nostru îl primește bucurându-se ca un copil și ne întreabă dacă nu vrem să ne cânte un verset din Koran. Întrebarea face parte din categoria “Calule, mănânci ovăz?”, așa că filmăm o inedită cântare, lângă o hieroglifă aurită, sculptată pe perete, care înseamnă, cum era și de așteptat, numele lui Allah.
Ziua se încheie cu o oprire prelungită intr-un magazin parfumat de la capătul Cartierului musulman unde, cu sprijinul neprețuit al lui Luo Dongquan, reușim să alegem, sunt sigură, cel mai bun ceai verde din Univers. Pentru noi, și pentru cei dragi, de acasă!
Călătorie oferita de Asociația de Prietenie a Chinei cu Popoarele Lumii, filiala Shaanxi
Mulțumim pentru sprijin Ambasadei Chinei la București și Companiei Paralela 45
Comentează