Gabriel este un drăguț. E drăgut nu numai la chip, ci și ca fel de a fi : e solar, e vesel, e deștept, e vorbăreț, e glumeț, e plin de bunăvoință. Și mai e ceva : e moldovean si, în plus, tenor, la Opera din Oslo. De fapt, această din urmă calitate este și cea care m-a “tras de mânecă” . L-am cunoscut la recomandarea Ambasadei României la Oslo, căreia îi cerusem o listă cu români de ispravă din Oslo. Gabriel era printre ei. L-am ales aleator, însă după ce l-am cunoscut, nu am regretat nicio clipă. Ne-a ieșit un interviu interesant, și, în plus, vrând să-și ia probabil revanșa, Gabriel ne-a cules, într-o seară, de la poarta Ambasadei, ne-a învârtit puțin prin oraș în Tesla colegului său de cântat, român și el, și ne-a invitat apoi la el acasă, pe malul fiordului, într-o locuință cochetă, unde am devorat împreună un munte de creveți, asezonați cu șampanie bună rău și cu siguranță extrem de scumpă. Dar, mai multe decât atât, Gabriel ne-a făcut un mare favor : ne-a condus să-i vizităm “culisele” ascunse ale celei de a doua case ale sale : Oslo Opera House.
…Afară este o frumoasă după-amiază de vineri. Mai mult, este Ziua Natională a Norvegiei, iar orașul este plin ochi de oameni : sunt cei care au participat , de dimineața, la magnifica paradă din fața Palatului Regal, iar acum se relaxează pe la restaurantele și terasele din oraș, sau pur și simplu, se plimbă prin parcuri și prin locurile cele mai frumoase ale urbei lor.
Pe esplanada de lângă impozanta clădire a Operei din Oslo mișună femei și bărbati îmbracati ca de sarbătoare, mulți – în frumoase costume naționale. Noi…suntem ceva “mai sport”, căci si astăzi, bunăoară, ne-am păstrat statutul : suntem tot jurnaliști “în exercițiul funcțiunii”. Gabriel ne povestește despre Opera în care lucrează de atâția ani – 16, deja! – încat i se pare că este aici de o veșnicie. Vizităm holul spectaculos al Operei, care, deși este zi liberă, muștește a gură-cască. Nu te poți afla în Oslo, fără să-i bifezi “Den Norske Opera & Ballett”.
Să vă spun povestea sa. In 1999, după o îndelungată dezbatere națională, legislativul norvegian a decis construcția unei Opere noi, în oraș. S-a pornit un amplu concurs național de proiecte, la care s-au înscris 350 de competitori. Proiectul din Snohetta a ieșit învingător și, în ani 2003, a fost pusă piatra de temelie. În 4 ani, Oprera din Olso a fost gata, încântată că la inaugurarea sa din 12 apeilie 2008, a participat însuși Regele Harald, însoytit de Regina Margrethe II a Danemarcei, de Tarja Halonen – președintele Finlandei și de alți lideri politici ai lumii. Și încă un detaliu semnificativ : doar în primul său an de activitate, noul lăcaș de cultură a adunat peste 1,3 milioane de spectatori!
Fără să exagerez, vă voi spune că Opera din Oslo este cel mai important reper cultural si arhitectural al Norvegiei, ba, mai mult, este cel mai îndrăzneț proiect de construcție și design. Cu puțina imaginație, Opera pare un ghețar uriaș, construită fiind jumătate în apă, jumătate pe uscat.
Odată finalizat, proiectul a și primit numeroase distincții, pe la concursuri de profil : premiul cultural la Festivalul Mondial de Arhitectură din Barcelona (Octombrie 2008) şi premiul Uniunii Europene pentru Arhitectură Contemporană – Mies van der Rohe Award (2009).
Clădirea în care ne aflăm găzduieşte atât Opera şi Baletul Naţional norvegian precum şi Teatrul Operei naţionale. Peste 1100 de încăperi numără construcția futuristă, pe care toate ghidurile din lume o recomandă ca fiind unul din principalele “must see”. Deschidem , împreună cu ghidul nostru mioritic, cateva din ușile celor 1100 și descoperim îndărătul lor impresionante magazii de decoruri, de scenotehnică și de costume, moderne cabine de machiaj, apoi cochete cabine ale artiștilor, ba chiar și o sală de forță, unde angajații Operei își întrețin condiția fizică. “Da, mai merg și eu, câteodată, la sală!” – răspunde Gabriel curiozității mele, dar mai cu jumătate de gură… Intrăm si în sala mare de spectacole , impresionantă și ea, și-mi fac o fotografie , pierzandu-mă în marea roșie de catifea a celor 1364 de locuri. Sala e tăcută și își așteaptă următoarea porție de muzică și aplauze. Care nu va fi , în orice caz, azi. Scena este la fel de măreață și ea : 16 m lăţime şi 40 m adâncime, în consecintă – o suprafaţă care permite derularea unor show-uri grandioase. Gabriel ne vorbește despre fabuloasa cortină, care poartă semnătura lui Pae White. Artista a proiectat-o în aşa fel, încât ea să arate ca o folie de aluminiu șifonată, executată fiind însă din lână, bumbac și poliester, elemente care, combinate, au creat un efect tridimensional. Cât credeți că trage la cântar cortina? Nu mai puțin de jumătate de tonă!!
Suprafețele interioare sunt îmbrăcate în lemn de stejar, care dau senzația de “cald” întregului spațiu interior, lucru care contrastează cu “recele” sugerat de albul exteriorului. Sala principală este iluminată de un candelabru uriaș, la care au cotizat 5800 de cristale “handmade”. Scaunele au prevăzut un sistem de auditie, care permite urmărirea spectacolelor atât în limba lor originală, cât și traduse în norvegiană și engleză.
Opera din Oslo mai are și alte două săli, destinate spectacolelor cu public, avand insa o capacitate mai redusă : 400 , respectiv 200 de locuri.
Și pentru a rămane definitiv în memoria vizitatorilor, Opera din Olso le oferă acestora și posibilitatea de a degusta delicatese norvegiene, stând la mesele rafinatelor restaurante, găzduite de lăcașul culturii : Exquisite Fine Dining , Argentsoupe, Brasserie Sanguine.
….Mi se pare fascinant să hălăduim pe coridoarele Operei, într-o zi în care Opera tace și niciun pas, în afara alor noștri, nu-i tulbura liniștea coridoarelor și puzderiei de încăperi, mai mari și mai mici. Ca să nu mai vorbim că avem cel mai bun ghid cu putință, care ne conduce prin cele mai ascunse unghere, satisfăcut nevoie-mare, atunci când surprinde încântarea , pe chipurile noastre. Nu-l “iertăm” pe Gabriel Bârjoveanu și-l “sechestrăm” în propria sa cabină, somându-l să ne cânte. Și ne cântă, ne cântă solemn, frumos, așa plin de talent cum este el, încă de pe când era student la Conservatorul din Iași si toți au văzut în el unul din viitorii mari tenori ai planetei…
Ieșim , din nou, “la aer”. Urcăm treptele, spre acoperișul Operei și admirăm, de sus, panorama fiordului, combinată cu cea a orașului. Imaginația arhitecților a fost nemăsurată, pentru că acoperișul Operei arată fabulos : turiștii se pot retrage aici pentru a scruta depărtările, pentru a se plimba, odihni, fotografia, pupa sau …pentru a se da cu skateboardul ! – iată și explicația pentru suprafaţele antiderapante, special amplasate pentru încurajarea acestui..în opinia mea, sport extrem. În cea mare parte a sa, clădirea este căptușită cu granit alb şi cu “La Facciata”, o marmură albă italiană, deosebit de costisitoare. Este unul din motivele oentru care, pentru a așeza pe harta orașului acest edificiu, edilii au fost nevoiți să scoată din buzunar o sumă exorbitantă : peste 500 milioane Euro!
…Mă las fotografiată de Geta, având în fundal o clădire impunătoare aflată în apropiere, și al cărui cenușiu ușor auster domină peisajul: este viitorul sediul al Muzeului Munch, despre care v-am spus deja. Deodată, văd, undeva pe mare, destul de aproape de țărm, un element inedit, care-mi captează atenția : un soi de…iceberg din oțel și sticlă, care plutește pe apă, mai precis pe o platformă de beton, în firodul alăturat clădirii Operei. Este faimoasa statuie “She lies” , creată de Monica Bonvicini. Lucrarea a fost inaugurată de însăşi Regina Sonja, în Mai 2010. O ultimă fotografie, după care ne îmbarcăm în Tesla și o pornim la drum : creveții lui Gabriel au devenit nerăbdători! 😁
Fotografii realizate de Georgeta Nistor
Serial realizat cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe, Ambasadei României la Oslo, Ambasadei Regatului Norvegiei la București și Camerei de Comerț si industrie România-Norvegia
Comentează