banner marshal garden
Ea și El

Întâi ștergem și-apoi scriem. Întâi vindecăm și apoi manifestăm

alice nastase

De când scriu despre conexiunea noastră cu esența divină a universului, de când spun, repetat, apăsat, că putem fi și putem avea tot ce ne dorim, am întâlnit și sceptici, care mă întreabă de ce m-am schimbat. Peste ce revelație de viață și de moarte am dat ca să trec de la extrema în care susțineam că n-avem decât o singură viață – și-aia scurtă și amărâtă – la polul opus, în care declar că n-avem nicio moarte, fiindcă trăim veșnic, iar în eternitatea asta în care ne plimbăm între cer și pământ totul este posibil. Sau, cum spune Epistola I către Corinteni a Apostolului Pavel: „Toate ne sunt îngăduite”. (…cu înțeleapta continuare, „dar nu toate ne sunt de folos”…)

Recunosc că nu știu să explic nimănui cu adevărat ce s-a întâmplat. Au venit înțelesurile peste mine așa cum au venit și marile minuni.

Așa cum nu pot să-mi privesc copiii fără să mulțumesc, copleșită de recunoștință, că m-au ales pe mine să le fiu mamă, la fel privesc în jur, către oameni și către cer, ca și cum m-aș fi născut din nou. Și nu pot să spun de ce, dar știu să spun cumam ajuns eu aici și care au fost pașii pe care i-am străbătut, ca luată pe sus de un destin dumnezeiesc de milos.

Am făcut mai întâi cursul de vindecare al Danielei Floroiu, iar aceasta a fost o experiență dincolo de care nimic nu a mai fost la fel în viața mea, așa cum sunt convinsă că totul s-a schimbat și în viața celorlalți cursanți care au avut aceeași șansă extraordinară. La workshopul Danielei, care a durat două zile de weekend, am constatat că timpul se poate dilata sau opri în loc – pentru că, pur și simplu, nu am simțit cum au trecut orele. Iar apoi, în exercițiul fabulos de întoarcere pe linia timpului, am regăsit episoadele din trecut care mi-au adus suferință și le-am vindecat, rescriindu-le, altfel, așa cum ar fi trebuit să fie… Recunosc că marea, enorma mea uluire în exercițiul de întoarcere în timp a venit din trecerea mea peste granița vieții de acum, în două dintre viețile mele de mai înainte. Fuseserăm avertizați că aceia dintre noi care avem lucruri importante de aflat vom ajunge și înainte de clipa nașterii noastre și m-am văzut cu ochii mei trăind în alte locuri, în alte familii, slujind alte temple. Citește mai departe…

Femei de 10 pe Facebook