Copii și tineri Nu mai sunt copil!

Înșală!

„M-a înșelat”. Evident că te-a înșelat. Cu cine? „Cea mai bună prietenă a mea…”.

Aud genul ăsta de conversații atât de des, încât mă întreb ce e în neregulă cu acești băieți? Apoi, îmi dau seama că ei sunt doar niște păpuși care se excită prea repede, adevăratele probleme sunt cele care îi „fură”.

rosseAm fost spectator în primul rând la unul din aceste cazuri. Una din prietenele mele, norocoasă de fel, a trăit timp de doi ani numai clipe frumoase alături de iubitul ei. Alexandra și Alexandru. Obișnuitul cuplu, cu nume banale și aventuri, o mie. Erau nedespărțiți. Mai ales că în liceu s-a aprins „scânteia”. Evident că se certau! Dar erau atât de drăgălași când se împăcau. Într-o zi, părinții lui Alex au avut accident de mașină. Era iarnă, însă frigul nu a înghețat nici măcar puțin durerea din sufletul lui. Cu fulgi de zăpadă în păr și lacrimi fierbinți pe obraji, Alexa i-a fost alături necondiționat iubitului ei. Din fericire, Beatrice, sora spirituală a Alexei, ne-a oferit o mână de ajutor cu pregătirile pentru înmormântare. Am fost norocoși să o avem lângă noi, mai ales Alex. Să fi alături de o persoană atunci când suferă, e cel mai frumos dar. În special când arăți și mai bine decât iubita lui, ești mai înțelegătoare și nu foarte geloasă. Betty a știut foarte bine ce butoane să apese și când. Dacă Alexa îi spunea să nu meargă să bea cu băieții, Betty îl însoțea în calitate de prietenă – să nu se îmbete, evident, dacă Alexa era preocupată de școală, Betty îndura câteva absențe sau note proaste, dacă Alexa refuza anumite poziții, Beatrice era acolo. Mereu. Non-stop!!!

Mda, încă sunt împreună. Alex și Beatrice. De mai bine de 4 ani. Însă, nici măcar o dată nu l-am văzut să o admire pe Betty pentru ceea ce face, să se plimbe prin ploaie fără să-și facă griji că îi curge rimelul sau să se topească când vede că de la jeanșii bleu și converșii albi a trecut la o rochie elegantă și pantofi cu toc, cum obișnuia cu Alexa.

Așa zisele prietene cred că el le va trata cum te tratează pe tine. Ele vor fericirea ta, nu persoana cu care o împărți. Să îi furi iubitul alteia, poți. Însă să îl faci să te trateze cu respect, admirație și dorința de absolut, nu. Lucrurile astea le pierzi când îi arăți că ești o… Hoață.

XOXO

 

 

 

 

Comentează

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Publicitate