A început Anul Nou, este fix momentul în care fiecare din noi își dorește ca, în tot anul 2017, să fie și frumoasă și bine îmbrăcată. Ia aruncă o privire în șifonier : oare toate hainele de acolo merită să fie păstrate? Nu cumva sunt destule care ocupă degeaba un loc prețios?
Crează-ți un obicei din a arunca, la fiecare început de an, măcar 10 obiecte vestimentare care nu-ți mai provoacă plăcere.
Începe chiar de acum! Toarnă-ți o ceașcă de cafea, dă drumul la muzica preferată și scoate din șifonier toate hainele. Iar dacă vreuna din ele se înscrie într-una din categoriile de mai jos, fă-i vânt fără să clipești! Nu vei pierde nimic!
1.Nu ti se mai potrivesc ca mărime.
Hainele prea mari te fac să arăți prost, e ca și cum ai purta, de fapt, hainele sorei mai mari. Cele prea mici trezesc în tine sentimentul de vinovăție. Ce fel de bucurie îți poate provoca să deschizi în fiecare zi șifonierul și să dai cu ochii de rochița cea neagră de catifea, care nu te mai încape? Indiferent de măsura ta – S, M sau L, iubește-te așa cum ești și alege-ți mereu hainele corespunzătoare măsurilor tale.
2.Nu sunt stilul tău.
Ești adepta stilului clasic? Atunci scapă de rochițele cu imprimeu pestriț, pe care le purtai pe vremuri, la facultate! Îti place stilul marinar, ești adepta dungilor albe-bleumarin și a pantalonilor albi de in? Atunci ce naiba caută în șifonierul tău acesti blugi cu strassuri și imprimeuri tip leopard? Tuturor spune-le ” PA!” fără să stai pe gânduri.
3.Nu vi se potrivesc nici la față, nici la siluetă
Haide să fim obiective : cu toții suntem diferiți, suntem unici și irepetabili. Și nu e deloc sfârșitul lumii dacă ai silueta în formă de pară. Sfârșitul lumii este dacă, în aceste condiții, în șifonierul tău se află o duzină de rochii drepte, blugi skinny, fuste mini sau fuste-creion. Eliberează repede locul în șifonier pentru acele lucruri care vor sta bine pe tine, nu pe umeraș! Să știi că și perele pot fi, deseori, foarte apetisante!
4. Vă îmbătrânesc.
Culoarea neagră este considerată a fi universală. De aceea, probabil, majoritatea femeilor tinere au atâtea haine negre în garderobă. Specialistii spun că aceste obiecte vestimentare negre nu trebuie să depășească 20 la sută din garderoba ta. Asta dacă nu cumva lucrezi la Pompe funebre!
Și te mai întrebăm ceva: ai impresia că negrul reprezintă o chestiune de stil? Ia pe tine un tricou și priveste-te o clipă în oglindă. Pielea ta va părea mult mai palidă, iar ridurile și cearcănele – mult mai pronunțate. Deci? Cum rămâne cu negrul?…
5. Genul ” E timpul să ieși la pensie!”
Intră in această categorie orice cămașă ultrapurtată, și roasă pe la gât. Puloverul la care ții atât de mult, cu petice pe coate. Cardiganul care a intrat la apă după un spălat neinspirat. Balerinii care , de la atâta purtat, si-au pierdut demult forma inițială, chiar dacă sunt atât de comozi!..Nu are importanță cât te-a costat fiecare, cât de mult le-ai purtat sau ce brand reprezintă. Dacă nu mai arată rezonabil, e timpul să te desparți de ele.
6. Modelele nefericite
Aici includem, înainte de toate, top-urile și rochiile cu talie înaltă. Aceste haine nu vor masca nici pe departe neajunsurile tale fizice. Dimpotrivă, îți vor accentua și mai mult burta. Și, te întreb eu: de ce să arăți ca și cum ai fi gravidă, dacă nu ești?
În această categorie intră și blugii cu talie joasă și colanții care îți dau în vileag toate “secretele”.
7. Nu mai sunt în trend
Aici, pe primul loc se situează combinațiile “poșeta+pantofii” de aceeași culoare. Ascunde-le, până nu te vede cineva. Sau poartă-le separat. Nu uita că astfel de combinații te imbătrânesc.
Nu se mai poartă nici ținutele cu umeri lați, caracteristice anilor ’80. Sper că ai scăpat demult de ele. E-adevărat, le-ai mai văzut și pe scenă, în compania lui Lady Gaga, dar artista ne-a obișnuit deja cu excentricitățile sale, așa că nu te căzni să-i semeni.
Nu are rost să mai păstrezi în șifonier nici sutienele cu bretele transparente. Ele sunt deja un indicator al prostului gust. Căci, chiar dacă știm că sunt transparente, ele oricum se văd și, mai mult, arată chiar ridicol. Mai ales în zilele noastre, când există atâtea modalități de a face invizibilă lenjeria intimă.
8. Blugii cărora le-a trecut timpul…
Poți să ne spui, fără să te gândești prea mult, câte perechi de blugi ai în șifonier? Dar câte dintre ele le și porți? Ia fă bine și scoate din dulap acei blugi pentru care trebuie să slăbești, apoi pe cei de firmă, dar care au o pată care nu se mai duce, blugii skinny cu desen floral sau cu animal-printuri, pe care i-ai purtat demult de tot! Adună-i într-o pungă și dă-i la săraci, iar tu fă bine și cumpăra-ți nu mai mult de două perechi, dar bune! Că veni vorba, stiliștii ne asigură că denimul închis la culoare este cel mai indicat : arată bine, este universal si rezistă mai bine la spălat.
9. Hainele “de unică folosință”
Rochiile de seară antice și de demult, purtate cândva la aniversarea părinților , la balul de absolvire sau la nunta celei mai bune prietene. Nu uita regula de bază a unei lady : niciodată să nu apari în aceeași rochie ! Doar ai apărut deja în fotografii, îmbrăcată astfel! Așa că, vinde aceste rochii, ele și-au făcut deja datoria!
10.Hainele care îti provoacă un discomfort.
…Cum ar fi: pantofii care te rod. Chiar dacă sunt perechea cea mai sexy din șifonierul tău, nu uita cum îi arunci cât colo după fiecare încălțare și cum răsufli ușurată atunci când îi dai jos. E momentul ca aceste chinuri să înceteze, nu crezi? Nu are sens să păstrezi nici rochia mini pe care trebuie s-o tragi în jos la fiecare două minute, și nici puloverul acela țepos, și nici fustița din in, care se șifonează îngrozitor.
….Ei, ai reușit să scapi măcar de 10 astfel de haine inutile? Atunci poți considera că revizia și-a atins scopul! Poți să pornești liniștită la shopping, doar ți-au apărut niște locuri libere în șifonier!
sursa: woman-rules.ru

















Comentează