El a fost mai mult decât un scriitor genial. El a fost un vizionar! Despre el, contemporanii lui spuneau, cu ironie, că nu călătorește decât prin călimară însă, în realitate, el se aventura cu sete de scriitor și de explorator pe mările lumii. El ne-a descris, cu detalii inexplicabil de exacte, primul zbor al Omului de la Pământ la Lună. El a fost marele Jules Verne.
Începem o nouă serie a arhitecților de frumos cu episodul 2 din proiectul Flori la Castel, un proiect de
promovare a patrimoniului românesc aflat în suferință. Despre cum a început acest proiect v-am povestit într-un episod din prima serie de zece. Despre cum a făcut el al doilea pas, ei bine, vă voi povesti acum.
Se făcea că, la început de pandemie, atunci când parcă toată lumea înghețase iar timpul părea și el închis între patru pereți și cu mască pe față, echipa pe care o coordonez și-a luat inima în dinți si, punând toate resursele și întreaga creativitate la bătaie, lansam acest proiect fără a ne da măcar seama de reacțiile pe care el le va genera. Primul episod fusese realizat cu resurse minime însă publicul a captat nu lipsa lui de opulență cinematografică ci chiar simplitatea și emoția fără egal pe care povestea tragică de dragoste a generat-o: https://florilacastel.ro/flori-la-castelul-calendar/
Uimiți pe deplin de reacțiile emoționante ale publicului nostru, mult mai devreme decât am fi crezut, la fix două luni de la lansarea primului episod, ne suflecam mânecile și lansam episodul 2: https://florilacastel.ro/flori-la-castelul-din-carpati/
Acest episod aborda personalitatea marelui scriitor vizionar Jules Verne dar si vizita incognito a acestuia, în țara noastră, precum și situația Castelului Colț, surprins de marele scriitor în romanul Castelul din Carpați. De data aceasta, așa cum e și firesc să se întâmple, pentru al doilea episod, mobilizarea a fost mult mai mare, timpii de filmare mai concentrați, logistica mult mai sofisticată iar rezultatele, și de data aceasta, peste așteptări.
Dar să începem cu începutul. Subsemnata, inițiatorul și producătorul acestui proiect, a avut încă de mică o fascinație aparte pentru cărțile semnate de marele scriitor Jules Verne. Cei care s-au născut și au copilărit în comunism cred că își amintesc cât de limitate ne erau posibilitățile de distracție și că majoritatea copiilor citeau intens, nu doar ca o necesitate școlară ci și ca o pârghie de evadare în lumi aventuroase, fantastice și, pentru care, cărțile lui Jules Verne erau și pâinea și sarea copilăriei. Așa a fost și în cazul meu. Am devorat opera verniană, recitind cu nesaț și plecând și eu, cu mintea și cu sufletul, ba pe Lună, ba în centrul Pământului, ba în Pampas, ba în Carpați. Castelul din Carpați cu ale lui istorii fabuloase,
desprinse din mitologii cu iz medieval îl impresionase teribil pe scriitor și îl îndemnase să îi dedice o carte care, iată, după treizeci de ani mă inspira și pe mine să o duc în lumea filmului. Cetatea Colț căci despre ea este vorba, cum vă spuneam mai sus, fusese vizitată de Jules Verne într-o călătorie ampla realizată de el în România. Fusese adus în țara noastră de o românca, prietenă cu familia Jules Verne și, pentru că el, fiind un scriitor tânăr, carismatic și celebru, urmărit intens de jurnaliști, a călătorit și în țara noastră așa cum obișnuia ades să călătorească – incognito.
A debarcat la Giurgiu, apoi a călătorit cu trăsura și cu trenul spre București și de acolo spre Brașov unde a
poposit o vreme la Homorod, acolo unde Luiza Teutsch avea de rezolvat aspecte legale. Apoi, așa cum îi promisese, Luiza l-a plimbat prin țara noastră și i-a arătat locurile pentru care el deja făcuse o pasiune atunci când, în Franța, Luiza îi povestea despre ele. În Țara Hațegului au poposit la Cetatea Colț care încă de pe atunci era extrem de deteriorată însă, dincolo de ruinele ei, Jules Verne i-a simțit inima iar inima cetății abandonate l-a convins să îi dedice un roman. Faptul că Cetatea Colț de sute de ani se deteriorează accelerat, devenind din ce in ce mai inaccesibilă m-a determinat să o prioritizez și să îi dedic chiar episodul 2 al proiectului www.florilacastel.ro
Filmările au fost realizate în două locații: Castelul Kalnokydin Micloșoara, pentru cadrele de interior necesare și care erau absolut imposibil de filmat în Cetatea Colț și, mai apoi, cadrele de exterior filmate chiar în ruinele cetății. La Micloșoara am poposit o zi întreagă având acces, prin amabilitatea Contelui Kalnoky atât în castel cât și pe domeniu, acces la o trăsură de epocă si la vestigii vechi de sute de ani care s-au integrat în filmul nostru extraordinar de frumos.
O săptămână mai târziu, echipa de filmare se muta în Țara Hațegului și urca, cu toată recuzita în spate și pe o caniculă grozavă spre acel pisc pe care Cetatea Colț a fost construita. Ne aștepta dureros de abandonată, cumplit de sufocată din toate părțile de vegetație și, chiar și așa, parcă scăldată în toată frumusețea care o înconjoară. Privită de jos ea pare că stă agățată de cer. Privită de sus ea pare ancorată în veșnicie.
Printre ruine și sub soarele dogoritor am mai trăit încă o zi intensă, reproducând vizita vizionarului scriitor în cetate. Cât de complicat este să filmezi în astfel de condiții e greu de detaliat. Cât de frumos este însă să sfârșești cu bine o zi de filmare ei bine, poate fotografiile din galerie vă pot dovedi: https://florilacastel.ro/flori-la-castelul-din-carpati-galerie-foto/
În mod cert, dacă cineva își imaginează că filmările sunt cea mai complicată parte a unui produs cinematografic, se cam păcălește singur. Adevărata greutate se arată la montaj, acolo unde fiecare secundă montată trebuie gândită în detaliu, cadrele selectate cu exigență, vocea asumată iar muzica, ei bine muzica…selectată din sute de opțiuni. Acest proces complicat durează săptămâni întregi până ce, la final, ajungem să avem o variantă finală care exprimă emoția, povestea, arta, istoria și mesajul manifest. Cu filmul finalizat suntem gata să pregătim publicul timp de câteva zile, prin postări de teasingfotografic dar și teasing video: https://florilacastel.ro/flori-la-castelul-din-carpati-teaser/
Lansarea episodului s-a făcut, cu mari emoții, online. Știam cât de frumos reacționase publicul la lansarea
primului episod dar oare avea să îl întâmpine și pe al doilea la fel? Ei bine, de data aceasta nu doar publicul avea să ne răsfețe cu cea mai frumoasă primire posibilă ci și presa care, sufocată de subiectul pandemiei, a văzut în proiectul meu o oază de frumos, de liniște și de iubire adevărată. Exact așa cum îl visasem, așa cum îl vizualizasem, el plecase în lume și ducea cu el speranța că patrimoniul material aflat în suferință are încă o voce și are încă șanse să redevină ce a fost cândva.
Când îți asumi un proiect manifest realizat in-house de o echipă de oameni sufletiști nu este chiar puțin lucru. Se trezesc la viață resorturi nebănuite. Mintea și trupul acceptă efort prelungit. Orgoliile se dizolvă. Munca serioasă se împletește natural cu momentele de detensionare iar ceea ce rezultă, la final, este o satisfacție uriașă că, iată, România se poate promova și așa: cu suflet, cu eforturi mari, cu inspirație și cu speranța că țara asta merită mai mult.
În cinstea marelui scriitor Jules Verne și cu speranța că poate e posibil să salvăm chiar și o cetate în ruină, episodul 2 din Flori la Castel vorbește, în primul rând despre curaj.
Ceea ce putem dărui lumii din jurul nostru atunci când nu mai e vorba doar de binele nostru personal și imediat trebuie să îmbrace hainele curajului și ale speranței. Arhitect de frumos poate fi oricine își asumă asta. În cazul de față, nu e deloc ușor însă este teribil de frumos.
Din dragoste pentru România, Cristina Moldovan





Comentează