Fifty-fifty

Zilele trecute am băut o apă plată alături de un vechi prieten. La una din cafenele alea unde până și o feliuță de lămâie costă cât un kilogram. Salata, însă, a fost excepțională. Cu pui marinat, bucățele de nuci caramelizate și alte chestii mediteraneene, cică. Din fericire, pentru o gurmandă ca mine, porția a fost destul de consistentă și, chiar daca se scurseră vreo două ore, eu tot rumegam rucola. Uite așa trecură 3 ore și veni nota de plată. Obișnuiesc să privesc subtil totalul și apoi să-mi plătesc partea. Așa mi se pare normal, însă vechiul meu prieten, galant cum este, s-a oferit să se ocupe el de prânzul acesta. Eu nu și nu. Amuzat, chelnerul care stătea nemișcat lângă masa noastra, mi-a spus zâmbind că nicio fată nu reușise asemenea performanță, până la urma resemnându-se. Cu privirea mea acidă, l-am izgonit de lângă noi și am continuat cu insistențele, ba chiar am ajuns la șantaj și am promis că data viitoare POATE mă mai gândesc. Victorioasă ca de-obicei, am ieșit din cafenea cu un Matteo stânjenjt și puțin furios. Aparent, sunt singura fată pe care o cunoaște și -cred eu, îi cam pare rau :)) – care își plătește singură nota. Tot drumul spre casă mă gândeam la problema asta care apare mereu. Codul bunelor maniere spune că cel care te invită trebuie să plătească și doar dacă e ceva spontan, fără rezervare, se aplică varianta fifty-fifty. Din punctul meu de vedere, foarte influențat de educația mea, atât timp cât banii de buzunar sunt de la părinți fiecare trebuie să-și plătească partea. Dar, asta depinde de întâlnire. Dacă e una romantică, poate chiar prima, băiatul trebuie să-si asume acest aspect, însă fără a aștepta o „răsplată sexuală”. Dacă e o întâlnire de afaceri pe care o femeie o convoacă, atunci clar ea trebuie să plătească.
Sunt impresionantă întotdeauna de gesturile atente ale unui bărbat, gesturi instinctive. Îmi place să fie gentleman! Îmi place să fiu răsfățată – să deschidă ușa, să mă ajute cu bagajele, să-mi tragă scaunul – sunt lucruri firești. Da, pot să fac și eu toate astea singură: deși încărcată cu bagaje să le car singură și chiar să-mi deschid ușa, pot să mă așez singură la masă și să plătesc. Dar, când suntem împreună eu să fiu o lady și el un gentleman. Poate par desprinse din filme, cu toate că sunt lucruri normale, și tocmai de asta unii spun că „mai bine plătește ea, așa îți dai seama dacă e materialistă” sau „las-o să-și plătească, ce ești tu, servitor?!”. Până și un băiat modest, destul de tânăr ca să fie taximetrist, nu a vrut să-mi accepte banii, a spus : „domnișoară, domnul trebuie să plătească”.
Dar, până să ajungem la nota de plată trebuie să fim curtate, impresionate și apoi invitate. Baftă băieți!