Modă

Feminitatea și frumusețea, după 40 de ani. Claudia Schiffer

 

Claudia Schiffer este un celebru designer de succes, al cărui vârf de glorie a fost la finele anilor ‘80 și inceputul anilor ‘90. Varianta în limba germană a revistei Forbes a evaluat la 55 de milioane de euro averea vedetei, incluzând-o în topul celor mai bogate femei din Germania, chiar dacă ea locuiește deja de multă vreme la Londra. Dar nu prin conturile sale doldora de bani este spectaculoasă Claudia, ci prin stilul său de a se îmbrăca.
Chiar dacă mai are, din cand în cand, filmări, Claudia Schiffer duce o viață echilibrată, își crește cei trei copii, dintre care, pe doi îi duce zilnic chiar ea, la școală. În același timp, deosebindu-se de multe alte celebrități care ne șochează cu aparițiile sale cotidiane, Claudia arată mereu foarte șic.
Haideți să-i studiem pe îndelete garderoba, lucru care ne va ajuta să aflăm cum poți să te îmbraci feminin și atractiv chiar și după ce ai împlinit 40 de ani. Deși Claudia arată impecabil, sfaturile sale le vor prinde bine chiar și femeilor care nu se pot lăuda cu o siluetă ideală.
Claudia adoră, pur și simplu, cardiganurile. În anotimpul rece, ea le poartă chiar și pe post de palton.


Multe din femeile care au depășit vârsta de 40 de ani se tem de genul acesta de ținute, pe motiv că “îngrașă” și “băbesc”. Dar iată că detaliile fac diferența. Pentru ca astfel de veșminte să nu îngrașe, trebuie să purtați dresuri negre. In acest fel, chiar și gambele nu foarte subțiri vor arăta mult mai suple, în raport cu cardiganul de culori deschise. Iar pentru a nu arăta ca o băbuță, puteți apela cu curaj la accentele de culoare: o rochie viu colorată, o eșarfă sau o poșetă de culori vii. Ținuta va rămâne casual, dar va arăta foarte proaspăt.

O altă “dragoste” a Claudiei o reprezintă sacourile largi. Probabil că multe dintre voi ați prefera jachetele mulate pe talie, dar Claudia n-a excelat la capitolul “talie” nici măcar în tinerețe. Iar silueta poate fi subliniată nu neapărat cu ajutorul taliei, ci prin contrastul dintre hainele largi și cele mulate.

Ați observat că vedeta nu se dă în vânt după poșetele cu forme feminine?

Acest detaliu ne permite să “relaxăm” puțin ținuta, făcând-o mai puțin oficială.
Și mai vrem să observăm ceva : principiile jachetelor largi poate fi aplicat și în cazul bluzelor. Într-o bluză largă, veți arata întotdeauna mai suple, decât într-una mulată.

Sursa : medny.ru

Publicitate