Cateodata, cuvintele nu ma mai vor. Cateodata, ma simt tradata de ele. Si, in mod sigur, si ele de mine. Le-am folosit deja pe toate, de cele mai multe ori fara rost. Le-am pangarit asezandu-le in declaratii aprinse, in chemari ale uneor iubiri inventate, in descrieri de fapte pe care nu le-am trait niciodata.
Am spus, de prea multe ori, „te iubesc”, ca sa ma mai creada deja cineva ca eu stiu ce-i iubirea. Am spus, uneori, „am sa mor pentru tine”. Si nu am murit. Imi tarasc inca vinovatiile pe drumuri care nu duc nicicand la iertare. Cuvintele altora s-au dezbarat si ele de mine, mi-au mangaiat sufletul fara sa poarte in ele miez de adevar. Mi-au promis vieti, si morti, si sperante care nu s-au nascut vreodata.
Azi tac de dragoste si disperare. Azi nu mai stiu sa vorbesc. Citește mai departe…
Comentează