Pe când umblam prin lume îmbrăcată în numele de Socaciu, eram extrem de fericită că sunt măritată. Îmi priveam deseori verigheta, mândră de sclipirile ei pe mâna plină de detergent sau încărcată cu sacoșe, mă unduiam grațioasă la brațul soțului meu pe la evenimentele mondene, povesteam cu lux de amănunte, în interviurile pe care le dădeam, despre Dumnezeul pe care l-am prins de picior, atunci când am rostit „Da” și nu mă săturam trebăluind prin casa mea de femeie măritată, fiind obsedată mereu ca frigiderul să fie plin, casa să strălucească de curățenie, cuptorul să nu apuce să se răcească, șifonierele să fie burdușite cu cămăși curate și pantaloni călcați la dungă, copiii să fie curați ,cuminți și educați, vacanțele – frumoase , iar amintirile lor – durabile. Această aproape furie de a fi „o familie” ajunsese să-mi acopere, ca o cataractă, vigilența de soție. Cu excepția unor sitații punctuale, aveam o încredere aproape oarbă în cel de lângă mine, de se minunau toți cei din jur, buni cunoscători ai profilului de “artist”. Refuzam să-i observ derapajele , minciunile, viața dublă, evadările din normalul vieții de familie..Probabil îmi era groază să aflu ceva urât, ceva ce ar putea să clatine aparenta stabilitate..Multe le-am conștientizat mult mai târziu, după despărțire, și poate că a fost mai bine așa : pe de o parte m-am vindecat mai ușor, pe de altă parte mi-au rămas și mie ceva amintiri frumoase în desagă, chiar dacă ele se sprijineau mai mult pe imaginația mea și pe , spuneam, dorința aprigă de a fi „doi” în loc de “unul”..
…Am cunoscut destule femei care, în mod deliberat, rezistă lângă bărbați netrebnici, care le bat, le înșeală, le neglijează, le umilesc. Și toate acestea, de dragul unei mincinoase iubiri „ca-n filme” ,în realitate dureros de unilaterală, dar la care nu au tăria să renunțe : de dragul copiilor, al siguranței personale, al obișnuinței, al groazei de singurătate, al rușinii față de cei din jur, al dorinței de a fi, cu orice preț, „femei măritate”. Mosorul vieții lor se deșiră încet dar sigur, înfășurând simultan un ocean de dezamăgire și speranțe năruite.. În numele motivațiilor înșirate mai sus, aceste femei sunt dispuse până și să-și împartă bărbatul iubit cu o altă femeie! Cu o bolnavă și disperată îngăduință, spală gulere de cămăși înroșite de rujuri străine și străbat într-o cumplită singurătate nopțile în care jumătățile lor compun întregul, alături de alte jumătăți..
Însă compormisul nu se rezumă la partea sentimentală.
Am întâlnit oameni care se trezesc în fiecare dimineață cu lehamitea de a merge la serviciu, unde au de a face cu colegi tembeli sau șefi imposibili, care îi umilesc, le fac viața un iad, prin care sunt tăvăliți zilnic, precum șnițelele prin pesmet. Aceștia parcurg anevoie traseul spre muncă, pe care l-au învățat pe dinafară, semnează mecanic condicile de prezență, își beau cafeaua și se apucă de treabă, într-un profund sentiment de scârbă, sufocați de gânduri legate de fericirea pe care ar fi simțit-o oriunde altundeva, numai nu aici.. Însă acceptă. Un fel de „Mănânc și plâng. Mănânc” din „Moartea căprioarei”, învățată demult, la școală, pe când viitorul părea să aibă un cu totul alt gust…Dar oamenii acceptă; acceptă pentru că n-au încotro, pentru că au ajuns într-un loc de muncă pentru care toți îi invidiază și pentru că suferința lor are un preț convenabil, tipărit lunar pe fluturașul de plată.
Am întâlnit apoi oameni care tolerează , în cercul lor de prieteni, nemernici. Inși pe care, dacă ar putea, i-ar sugruma cu mâna lor, în fiecare clipă! Le acceptă însă prietenia, ba chiar le zâmbesc în față, așa, chinuit, existând cu siguranță cel puțin un motiv ascuns, pentru care se întâmplă aceste lucruri : o dependență anume, o strategie ascunsă, un tainic interes care-i face să înghită, cu noduri, fizionomii antipatice, caractere ordinare, comportamente mizerabile..
Și uite-așa, compromisul se instalează comod în viața noastră, iar roata vieții devine brusc pătrată, rostogolindu-se hurducăit, chipurile spre „mai bine”, chiar dacă prețul acestui „mai bine” ne subțiază considerabil șansa la fericire..
Comentează